„Eminescu și Tagore”, de Amita Bhose, lansat la București

Miercuri, 15 ianuarie, de la ora 16:30, Editura Cununi de stele și Librăria Mihai Eminescu (Bd. Regina Elisabeta nr.16, București), organizează lansarea cărții „Eminescu și Tagore”, de Amita Bhose, scriitoare, traducătoare, profesoară de limba bengali, limba sanscrită și civilizație indiană la Universitatea București (1972-1991) exegetă a operei eminesciene, prima traducătoare a lui Eminescu în spațiul asiatic. Vor vorbi două foste studente ale Mitei Bhose: Elena Andronache și Carmen Mușat-Coman.

În 1959, în Manualul de limba română de la Universitatea București Amita Bhose – pe atunci Ray –, o indiană din Calcutta, îl descoperea pe Eminescu, prin poezia ”Ce te legeni, codrule”. Din acel moment avea să-l așeze pe Eminescu, așa cum va mărturisi, „în inima mea, alături de Rabindranath Tagore”. „A fost doar întâmplător că primul meu pas în lumea eminesciană l-am făcut într-un codru care se legăna cu crengile la pământ, amintindu-mi de versul lui Tagore despre furtună:„Pădurea plânge în hohote, cu brațele ridicate-n sus?” Nu știu. Știu doar atâta: că în poezia eminesciană, în poezia română în general, am simțit ecoul acelui dor milenar care adormea în mine.” Astfel începe drumul Amitei Bhose spre cultura Reîntoarsă în India, avea să debuteze în presă cu articolul Rabindranath în România, publicat în revista Desh (Țara), în volumul comemorativ cu ocazia centenarului nașterii lui Tagore. Amita Bhose, primul filolog indian care cunoștea limba română, a fost uimită de similaritățile gândirii celor doi mari poeți ai României și Indiei, Eminescu și Tagore. Traducerea lui Eminescu în India – volumul Eminescu: kavita, apărut la Calcutta în 1969, a necesitat 10 ani de reluare, refinisare și refacere integrală – din respect față de poet. Limba română fiind aproape necunoscută în India, în anii 1960, traducerea lui Eminescu în bengali, limba sa maternă și limba maternă a lui Tagore, era o sarcină dificilă și, în plus, „o altă dificultate, pe care n-o anticipasem, întâlnită pe parcursul traducerilor, a fost aceea că universul eminescian se apropia atât de mult de cel al lui Tagore, încât trebuia să mă feresc de mine însămi, ca pasionata cititoare a lui Tagore să n-o influențeze pe traducătoarea lui Eminescu.” O temere care nu avea să-și dovedească justificarea.

În 1971, anul din care avea să trăiască în România, până la moarte, Amita Bhose se înscria la doctorat (susținut în 1975), cu tema Influenţa indiană asupra gândirii lui Eminescu – publicată sub titlul Eminescu şi India, în această lucrare încercând să urmărească evoluţia gândirii eminesciene în lumina gândirii indiene. Îndrumătoare a tezei avea să-i fie prof.dr.docent Zoe Dumitrescu-Bușulenga, de care avea s-o lege o prietenie pe viață. În teza de doctorat a demonstrat „câteva paralele cu Tagore pentru a atrage atenţia asupra similitudinii între gândirea şi modul de exprimare ale celor doi poeţi, unul simbol al literaturii române, celălalt, al culturii indiene. Punctele de convergenţă înşirate aici nu întreprind un studiu strict comparatist; ele prezintă doar câteva indicaţii, pe care aş dori să le amplific şi să le nuanţez într-un studiu ulterior”.

E ceea ce a făcut, de altfel. Încă din acel an, 1975, susținea o conferință pe tema Eminescu și Tagore, la Biblioteca Județeană Bihor. În anul universitar 1985-1986 ținea o serie de șase conferințe, la Universitatea Populară București, cu același titlu, iar un articol pe aceeași temă avea să fie trimis lui Traian Blajovici, baza unui interviu publicat sub titlul Cu Amita Bhose despre Eminescu și Tagore, în numărul din ianuarie 1986 al revistei Familia din Oradea.
În iunie 1989, la Simpozionul omagial consacrat centenarului morții lui Mihai Eminescu, tema a fost reluată sub titlul Doi poeți care nu s-au cunoscut niciodată. Apoi la Muzeul Etnografic și Casa Pogor, Iași, în aprilie 1990. La Fundația Columna, Târgu-Jiu și Cenaclul Clepsidra, Bechet, 1990.

”Eminescu și Tagore” reunește seria de șase prelegeri la Universitatea cultural științifică din București și redă în facsmil fișele de lucru ale Amitei Bhose după care a conferențiat. De asemenea, conține articolul Eminescu și Tagore, scrisoarea trimisă directorului Bibliotecii Județene Bihor, textul conferinței Doi poeți care nu s-au cunoscut niciodată și citate din operele celor doi poeți.

Amita Bhose (1933, Calcutta – 1992, București)

Născută la Calcutta în 1933, într-o familie cu o bogată activitate culturală şi ştiinţifică, absolvă Facultatea de Chimie, Fizică şi Matematică a Universităţii din Calcutta, în 1953. În 1959, împreună cu soţul său, inginer geolog, vine în România, înscriindu-se la un curs de limbă şi literatură română, pentru doi ani. Se reîntoarce în India unde debutează în presa indiană cu articolul Rabindranath în România. E începutul unui lung şir de articole, în bengali şi engleză, despre cultura şi literatura română, din care face şi traduceri. În 1965 absolvă Facultatea de Bengali-Engleză la Universitatea din Calcutta iar în 1971 se înscrie la doctorat, cu o bursă din partea statului român, la Facultatea de Limbă şi Literatură Română din cadrul Universităţii Bucureşti. Și-a susținut doctoratul în 1975, cu tema „Influența indiană asupra gândirii eminesciene”. Din 1971 până la moartea sa va trăi în România, „ţara pe care a iubit-o poate mai mult decât mulţi dintre români şi a slujit-o cu inteligenţa şi condeiul ei” (Zoe Dumitrescu-Buşulenga, îndrumătoarea științifică a tezei). În India publică traduceri în bengali din poezia română contemporană, din Sadoveanu, Marin Sorescu, iar piese ale lui I.L. Caragiale, Mihail Sebastian văd lumina rampei. În 1969 apare, în bengali, volumul Eminescu: Kavita (Poezii), prima traducere a lui Eminescu în Asia.

În 1972 primește Premiul Uniunii Scriitorilor pentru traducerea lui Eminescu în bengali.

Între anii 1972-1991 predă, folosind numai limba română, cursuri practice de sanscrită şi bengali și cursuri teoretice de civilizaţie şi estetică indiană la Universitatea București. Redactează un Curs de bengali (1974), urmat de Dicţionarul bengali-român (1985) şi Manualul de bengali (1988), toate trei scrise de mână, cu ajutorul studenţilor săi, tipografiile nedeţinând caractere bengaleze. De-a lungul anilor, generaţii de studenţi au cunoscut, graţie dăruirii sale, limba şi literatura lui Tagore, publicând traduceri în revistele literare ale vremii şi susţinând spectacole în sanscrită şi bengali. Manualul de sanscrită, finalizat în anul morții, 1992, a apărut postum, în 2011, la editura Cununi de stele, înființată special pentru a-i publica opera vastă.

Pe lângă activitatea didactică, Amita Bhose are o bogată activitate de traducător din bengali în română: Proverbe şi cugetări bengaleze, Povestea prinţului Sobur (basme bengaleze), Scrisori rupte (antologie de scrisori ale lui Rabindranath Tagore, prima traducere în română a antologiei realizată direct din bengali); Dragostea încurcă, dragostea descurcă (piesă de teatru a lui Tagore), Soarele din prima zi (poezii ale lui Tagore); Radha și Krișna, de Chandidas. A tradus totodată din sanscrită în română: Proverbe și cugetări sanscrite, Căruța de lut (în manuscris), de Śudraka. A stabilit textul Gramaticii sanscrite mici de Fr. Bopp, tradusă de Eminescu şi rămasă în manuscris, însoţindu-l de aparatul critic respectiv. Textul a fost publicat în 1983 în volumul XIV al Operelor lui Eminescu, editate de Editura Academiei. În 1978, Editura Junimea a publicat teza sa de doctorat sub titlul Eminescu şi India, reeditată în 2009 și 2011 de editura Cununi de stele.

În presa străină şi românească, de-a lungul vieţii, a publicat, în periodice, peste 56 de traduceri din literatura română în bengali şi din bengali în română, peste 90 de articole şi studii despre Eminescu, cultura română și indiană, fiind primul filolog indian care cunoștea limba română și creând o punte de legătură între cele două culturi. A susţinut mai mult de 100 de conferinţe şi emisiuni radiofonice şi a acordat peste 20 de interviuri pe teme culturale.