La Cannes, pe perioada Festivalului, dacă ai unde să dormi, să mănânci ceva şi să vezi gratis filme, eşti efectiv fericit. La asta mă gândeam, flanând alene într-o după-amiază pe celebra Croisette, ghiftuit de la recepţia cu bufet suedez a standului „Fuji-Film” (unde intrasem, bien sûr, tot cu legitimaţia de „jeune comédien”), fumând „Carpaţi fără filtru” şi holbându-mă la starletele topless care făceau şedinţe foto pe plajă. Şi cum flanam eu aşa, numai ce văd, după înfăţişare, după părul blond-luminos, o nordică, o scandinavă beată-cui, mergând în zig-zag pe trotuar, cu o sticlă în mână (la Cannes nu se purta moda americană să ai recipientul ascuns într-o pungă vulgară) şi râzând de una singură. Hopa! Toate clişeele cu scandinave care vin să se destrăbăleze pe Coasta de Azur, să obţină rapid, cu tipi sudici, bruneţi, virili, orgasme pe care prietenii ei laponi nu i le puteau oferi din cauza frigului, toate prostiile pe care le ştiam din relatările orgolioase şi probabil inventate ale unor amici mai în vârstă mi-au năvălitr în cap. În fond, eram şi eu un tip sudic, nu? Un sud-estic, mă rog, al Europei, da’ orişicât…
Am urmărit-o vreo 100 de metri cum face cristiane prin mulţime, apoi am pierdut-o din ochi. Am mai văzut un film, apoi, pe seară, în maşina Eugeniei, am ieşit din Cannes şi, înainte de a mă duce să dorm în „Peugeot”, m-am oprit să beau o bere în mica pizzerie de lângă parcare. Intru în pizzerie şi încremesc: la o masă, singură în local, scandinava! La 15 km. de Cannes, la doi paşi de unde dormeam eu!
Să intri-n vorbă cu o scandinavă nu e greu. Mai greu e să ieşi. Se mai trezise, mâncase o pizza, însoţită de paharul de vin roşu de rigoare. Vorbea mai prost decât mine franceza, dar avea un accent delicios. Aşa am aflat că era producătoare suedeză de filme erotice, că venise la Cannes la un festival de profil (nu ştiam că există aşa ceva), că stă într-o vilă din apropiere, iar ea a aflat că jos într-un film din Festivalul cel Mare, cel normal, şi că din diverse motive dorm într-o maşină în parcarea din apropiere. Fără nici o reţinere, m-a invitat să dorm la ea. M-am gândit că există un Dumnezeu al tinerilor actori români săraci şi am urmat-o ca un pechinez credincios. În faţa vilei ei era un mic bazin cu peşti exotici, un fel de caraşi mari şi graşi cu voal portocaliu, iar pescarul flămând din mine i-a şi văzut zbătându-se în cârlig şi, mai apoi, pe grătar.
(va urma)
Ioan GROȘAN
