Luni, 16 decembrie, la ora 18.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bulevardul Elisabeta nr. 38), va avea loc o lansare de carte cu ceai, cozonac de post şi muzica lui Dimitrie Cantemir. ”Povestea domniţei Marina şi a basarabeanului necunoscut”, cel mai recent roman semnat de Tatiana Niculescu Bran, apărut în colecţia „Ego. Proză” a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală, va prilejui o discuţie la care vor participa, alături de autoare: Alex Ştefănescu, Bianca Burţa-Cernat, Petre Guran, George Simion. Moderator: Daniel Cristea-Enache.
„Cine să fie oare misteriosul Ilie Hagiu – memorie şi vlăstar al unei familii care se va stinge odată cu el – şi cine este el în viaţa Marinei Olaru, o agentă imobiliară întîmplător aleasă să-i găsească o locuinţă a amintirilor? Această poveste minunată se derulează cu ritm de basm într-o proză plină de farmec. Am citit cu încîntare Povestea domniţei Marina şi a basarabeanului necunoscut şi mi-aş dori s-o văd tradusă în engleză.” (Jean A. Harris)
Tatiana Niculescu Bran a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti şi Institutul European de Jurnalism de la Bruxelles. Între 1995 şi 2004 a fost redactor la Radio BBC World Service, secţia română de la Londra. Între 2004 şi 2008 a condus biroul BBC World Service de la Bucureşti. În 2006 a publicat primul roman non-ficţional din literatura română, Spovedanie la Tanacu, urmat, în 2007, de Cartea Judecătorilor.
Cele două romane, în dramatizarea autoarei, au devenit piesă de teatru. Spovedanie la Tanacu a avut premiera la New York în 2007, în regia lui Andrei Şerban. Acelaşi volum a inspirat de asemenea filmul După dealuri (Beyond the Hills), în regia lui Cristian Mungiu, film dublu premiat la Festivalul de la Cannes 2012. În 2010, Liternet i-a publicat piesa de teatru Brâncuşi contra SUA, o abordare inedită a celebrului proces cu acelaşi nume intentat de Brâncuşi statului american în 1926.
La Editura Polirom, Tatiana Niculescu Bran a mai publicat Nopţile Patriarhului(2011), În Ţara lui Dumnezeu (2012), Spovedanie la Tanacu (ed. a II-a, 2012, 2013; roman tradus în limba italiană) şiCartea Judecătorilor (ed. a II-a, 2013).