Vineri, 15 noiembrie 2013, pictorul Ștefan Câlția și Ana Wagner lansează colecţia de desene și porţelanuri pictate manual “Grădina dintre ape”. Vernisajul expoziţiei va avea loc la showroomul Wagner Maison de la Porcelaine (Cotroceni) în parteneriat cu galeria Posibilă.
La finalul expoziţiei, în 28 noiembrie, va fi lansat un album de artă cu fotografii ale pieselor expuse, album care apare sub sigla Baroque Books&Arts şi este finanţat de BRD – Groupe Société Générale.
“Grădina dintre ape” este o colecţie de porţelanuri pictate manual şi desene care descriu armonia redescoperită într-un fragment de natură. Este un spaţiu populat cu îngeri, cu plante a căror delicateţe este minuţios conturată şi creaturi închipuite pe porţelan de Ştefan Câlţia, cunoscut pentru atenţia şi dragostea de natura şi de Ana Wagner, artista cunoscută în special prin pictura pe porţelan.
“Grădina dintre ape” a apărut pe parcursul a mai bine de un an de colaborare dintre Ştefan Câlţia şi Ana Wagner. Fiecare a transpus pe suportul nobil al porţelanului trăirile cele mai intime ce ţin de descoperirea sau redescoperirea unor detalii din natură, din universurile personale.
Ştefan Câlţia a decorat plăci din porţelan folosind motive vegetale inspirate de flora de pe dealurile Șonei, satul copilăriei sale. Grădina dintre ape a existat cu adevărat la Şona, este un petic de pământ mărginit de apele Oltului. Grădina copilăriei scăldată de apele Oltului a devenit astăzi ”Grădina dintre ape”, un spaţiu senin, armonios şi binecuvântat, regăsit şi transpus cu har pe hârtie şi porţelan. Ştefan Câlţia se întoarce în Grădina de altădată învecinată cu Oltul, pe care o descrie în cuvinte, după ce a povestit-o în pictură: ”În grădina dintre ape, în umbra sălciilor mari răsturnate peste râu, bucăţi nestatornice de cer se amestecă cu pești într-un nesfârșit joc. Culcat în adâncul râului, în palme cu cleni atârnaţi de nori, privesc pulberea aurie alergată de lumină printre rădăcinile subțiri unduite de apă.” E aici mai mult decât copilăria regăsită. Sunt detaliile simple şi misterioase ale armoniei, pe care doar natura ni le poate oferi şi un mare artist le poate descifra. În ele stă secretul frumuseţii lumii şi a vieții. Fiecare avem în suflet o ”Grădină dintre ape”. Grădina lui Ștefan Câlția a fost şi a rămas la Șona.
„Grădina” este una din temele predilecte ale Anei Wagner, discipol al maestrului Câlţia la Academia de Arte din București. Plantele fantastice, grădinile suspendate pot fi regăsite aproape în fiecare colecție de pictură pe porțelan semnată Wagner. Prima Grădină este, de fapt, mica gradină de la Hunedoara pe care bunica Anei o îngrijea cu multă dragoste. Bunica mângâia frunzele și le vorbea florilor. “Acea grădiniță mi-a intrat în suflet. Și o port și acum cu mine, ca pe un pandantiv imaginar. Îmi amintesc că verdele verzei crețe era un degrade fascinant de la alb verzuliu până la verde puternic și roșul roșiilor-cireașă era un roșu aprins. Iar pământul era de un brun absolut.”, îşi amintește Ana. A doua întâlnire a Anei cu Grădina s-a întâmplat în studenție. Alături de un grup de colegi și prieteni de la Academia de Arte, Ana a avut șansa să studieze plantele din fermecătoarea gradină a familiei Câlția: “Atunci și acolo am învățat să privesc arhitectura plantelor, să descopăr ritmuri și armonii, să înțeleg pentru prima oară că maroul se asortează cu rozul, să învăț de la natură legi nescrise ale desenului și picturii, ale artei, ale vieții.”
Tema Grădinii aduce astăzi Maestrul şi discipolul laolaltă, într-o primă expoziție comună. „Expoziția „Grădina dintre ape” alături de Ștefan Câlția înseamnă pentru mine mult, foarte mult. Înseamnă toți anii de facultate în care maestrul Câlția mi-a călăuzit pașii. Înseamnă mulți ani de după facultate și până astăzi în care mi-a spus mereu că sunt pe calea cea bună. Înseamnă, în mod special, ultimul an și ceva de lucru în care am pregătit această minunată expoziție, alături de mentorul care mi-a arătat la începuturi felul în care să privesc lumea, natura, plantele, obiectele. Înseamnă o reverență pe care o fac în fața maestrului și profesorului Ștefan Câlția pentru faptul că mi-a îndrumat pașii și pentru că astăzi mi-a făcut onoarea să avem o expoziție comună. Înseamnă un vis devenit realitate”, a mărturisit Ana Wagner.
În anii 2009 și 2010, atelierul Wagner a avut inițiativa unui eveniment al cărui protagonist a fost pictorul Ştefan Câlția. Ana Wagner l-a invitat special pe maestru în atelierul său. Această colaborare s-a concretizat printr-o expoziție de porțelan pictat manual semnată Ştefan Câlția şi intitulată «Cești cu plante de pe deal». Vernisajul a avut loc la galeria Posibilă din București. Pentru Ştefan Câlția, invitația primită din partea Wagner Arte Frumoase și Povesti a însemnat inedită provocare de a crea o colecție de 100 de obiecte unicat din porțelan pictat. Evenimentul a făcut parte dintr-un proiect prin care atelierul Wagner Arte își propune să invite periodic câte un artist sau designer de renume din România, acesta urmând să conceapă o colecție inedită de porțelan pictat manual. Este o practică întâlnită și la marile manufacturi europene de porțelan.