Sâmbătă, 16 noiembrie 2013, de la ora 12.00, la Muzeul Național al Literaturii Române din București (bd. Dacia, nr. 12), va avea loc lansarea volumului ”Cuvinte oarecare… poeme de iubire oarbă”, semnat de N.D. Vlădulescu. Cartea a apărut la editura bucureșteană Semne și despre ea și autor vor vorbi, la lansare, scriitorul și criticul literar Ion Cocora și istoricul literar Lucian Chișu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române.
“Vlădulescu este poetul deplin în locurile în care se eliberează de retorică. (…) există în poemele sale o invazie de cuvinte care nu vin să iţească o atmosferă poetică, ci determină o retorică poetică, mai degrabă decât o sensibilitate poetică. El rosteşte poezia şi n-o lasă să se rostească ea. E o poezie rostită, pe care ai impresia că nu o scrie pe hârtie sau pe calculator, ci şi-o spune în faţa oglinzii. Este o viziune poetică originală, nu se confundă cu altcineva, este o poezie postmodernă, care acumulează evenimente de peste tot” (Ion Cocora)
”Cunosc poezia mai…veche a lui N.D. Vlădulescu, românul întors acasă după ce și-a petrecut viața, în mod aventuros, pe mai multe continente. A plecat din Reșița, unde se implicase adânc în revoluția din Decembrie 89, alegând, când nu ar mai fi fost stringent necesar, libertatea. S-a stabilit în Canada cu familia, o parte din ea rămânând acolo definitiv. A plecat apoi în China ca să picteze ( e un fel de a spune) fațade de clădiri și după alte și alte peripluri, de peste țări și mări, s-a întors acasă, la Reșița, unde actualmente este director de teatru. Scenograf, pictor, muzician și poet, N. D. Vlădulescu a fost, în tot acest timp, un nostalgic al locurilor și expresei natale. Volumele anterioare sunt pline de acest sentiment puternic, împărtășit ca natură interioară primordială, inepuizabilă, anteică. Era, în paginile celorlaltor volume, un îndrăgostit până la năucire de flori, lumină, fluturi, soare, câmpii, munți și păduri, în fine natura sa dionisiacă emana de atmosfera jovială și sărbătorească, pe care o celebrase îngemânându-și discursul liric cu sonurile unei muzici numai de el știute. Cu alte cuvinte, era un vitalist, devenise un fel de orgă prin tuburile căreia curgeau necontenit, apoteotic, sentimentele vieții trăite plenar.
Volumul de față surprinde printr-o întorcere cu 180 de grade față de tot ceea ce N. D. Vlădulescu scrisese și încredințase tiparului. Sentimentele, atât de puternic configurate până aici, pătrund într-un teritoriu nou, care este în continuare al interiorului sufletesc, dar care trebuie identificat cu avansarea în ceea ce numim vârsta a patra. Elanurile dionisiace se sting lăsând loc de desfășurare amplu pentru trăirile apollinice, dubitative, trăite într-un orizont îngust, cu limitele vizibile din toate părțile.
Deși N.D. Vlădulescu este departe de acest orizont liric, poezia sa devine tot mai învârstată de elementul mai îninate amintit. Păstrându-mă în registrul și coordonatele prefeței, constat că poezia actuală a lui N. D. Vlădulescu semănă din ce în ce mai mult cu o meteorologie a sentimentelor.” (Lucian Chișu – fragmente prefață)
