În ultima zi a lunii octombrie a avut loc, la „Cafeneaua critică” de la Club A din București, moderator fiind Ion Bogdan Lefter, directorul școlii doctorale, o frumoasă întâlnire cu Doamna Elena Zaharia Filipaș, profesoară universitară și îndrumătoare de doctorat și masterat la Universitatea din București. Au participat numeroși iubitori ai literaturii, studenți filologi, cadre didactice universitare și alți intelectuali din Capitală.
Pentru colegii de catedră, pentru actualii și foștii studenți și doctoranzi, întâlnirea a fost un fericit prilej de a afla lucruri interesante despre cariera universitară a invitatei, despre dezvoltarea învățământului filologic, despre relațiile interumane, ticurile, calitățile sau defectele unor statornici sau vremelnici ocupanți ai catedrelor universitare, sub zodii diferite, sub lumina vremurilor.
Părinții se numeau Ion și Ecaterina, tatăl a decedat când Elena avea numai șase ani, fiind crescută de mamă și de cei trei frați mai mari, în cartierul (mahalaua) Herăstrău, unde a urmat și școala elementară. Mama lucra ocazional cu ziua sau era croitoreasă, iar copiii aveau puține lucruri, singurele distracții fiind înotatul pe baltă sau, mai rar, expediția în centru, unde vedeau filme unul după altul, fermecați de mirajul unor mari actori.În casa cu chirie nu era lumină electrică, pe tot timpul cât a urmat cursurile facultății.
La școala Herăstrău, o clădire micuță, a avut ca învățătoare pe doamna Ștefănescu, căreia îi păstrează o amintire luminoasă. A prins perioada foametei din anii 1946-1947. Și în școala generală a avut profesori eminenți. A urmat Liceul Ion Luca Caragiale, distingându-se la… matematică, lucru nu fără însemnătate mai târziu, când a urmat ramura lingvistică la Facultatea de Litere.
Răspunzând întrebărilor moderatorului, Doamna Elena Zaharia Filipaș a spus că, spre deosebire de școala generală, care i-a plăcut, la liceu, cu clase aglomerate, a observat că elevele (era școală de fete) erau organizate în grupuri sau bisericuțe, după criterii, probabil,ale stării părinților, relațiilor sau etniei. Deși regulile erau stricte, uniforma, bentița și numărul matricol fiind obligatorii, existau favoritisme vizibile.
Răspunzând unei întrebări despre posibilitățile de informare și de lectură din vremea copilăriei, și-a amintit că în familie nu prea aveau cărți, însă copiii și mama citeau Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Duiliu Zamfirescu, băieții Aventurile submarinului Dox, iar la difuzor ascultau cu toții dramatizări („Teatru la microfon”), în interpretarea marilor actori George Vraca, Silvia Chicoș ș.a.
Multe date și caracterizări pertinente au privit facultatea, care a împlinit anul acesta 150 de ani de la înființare (1863), organizarea acesteia,examenele și personalitățile care au predat la Universitate. Existau grupe de română (trei), engleză, franceză (câte două) și germană (una). La o concurență de doisprezece candidați pe un loc, examenul dura două săptămâni și cuprindea probe scrise de limba și literatura română și de limbă modernă și probe orale de română, limba străină și istorie. Ca și la liceu, unde se dădeau teze la mai multe obiecte și erau examene la sfârșitul fiecărui an școlar, în facultate erau multe examene , studenții fiind selecționați după efortul de a se pregăti, de a citi bibliografii stufoase.Programa era supraîncărcată, se puneau absențe și era multă severitate în evaluare.
Dintre profesorii din timpul studenției, unii cu care a devenit, ulterior, colegă de catedră, a reținut figurile lui Paul Cornea, pe care l-a admirat (și care a împlinit recent nouăzeci de ani), Zoe Dumitrescu Bușulenga, Tudor Vianu, Al.Rosetti, Jack Byck, Iorgu Iordan, Alexandru Niculescu, Matilda Caragiu Marioțeanu, Boris Cazacu (profesor sever). Ca studentă, a fost remarcată de George Ivașcu, care a sprijinit-o să devină asistentă la Filologie, cum se numea atunci facultatea.
În mod neașteptat, Doamna Elena Zaharia Filipaș, cunoscută de studenți, veniți în număr mare la această „cafenea critică” drept o excelentă cunoscătoare și povestitoare cu mult farmec a multor episoade și pasaje literare (poate și o strategie de a-i convinge pe studenți de farmecul lecturii, să citească), a declarat că, în timpul celor cinci ani de facultate, nu a avut sentimentul plăcerii lecturii, citind din obligațiile examenelor, însă, ținând seama de opacitatea alcătuitorilor de bibliografii refractare esenței artei literaturii, dar neapărat cu tentă ideologică, efectul era de respingere, și nu de atragere a studenților către lectură.
I-a admirat pe Alexandru Piru și pe Ov.S.Crohmălniceanu, însă Dumitru Micu ținea cursuri fără sare și piper, monotone și neatractive. Crohmălniceanu mai mult citea cursul, însă a avut meritul de a introduce studiul modernist, cu tudor Arghezi. A fost asistenta acestuia, care era bine pregătit, dar ținea și cursuri monotone. În schimb, acesta și George Gană erau foarte corecți la examenele studenților.
Examenul de licență cuprindea limba și literatura română și o știință socială, erau cinci examene grele.
Ion Rotaru și Alexandru Piru, însă, erau excesiv de generoși cu studentele examinate, acesta din urmă replicând, la nedumerirea asistentei sale, că studentele slab pregătite, dar frumoase, nu au altă cale în viață decât reușita cu dotarea lor fizică!
La Engleză, pe când era asistentă, a remarcat pregătirea științifică a Lidiei Vianu și a lui Petru Popescu, devenit, ulterior, romancier și plecat în străinătate.
Doamna profesoară Elena Zaharia Filipaș a menționat că a ajuns la Facultatea de Litere, ca și alt mare profesor al acesteia, Nicolae Manolescu, datorită susținerii de către George Ivașcu. Dintre ceilalți profesori, nu aveau calități științifice și pedagogice G.C.Nicolescu, Ion Vitner (căruia i-a fost asistentă) și D.Păcurariu. Vitner alcătuise un curs despre rădăcinile sociale ale poeziei lui Eminescu, deviind în mod nejustificat spre Gherea, Cernâșevski, Belinski și Herzen, cu care opera eminesciană nu are nicio tangență!
Moderatorul întâlnirii spune, în completare, că Ion Vitner s-ar fi reorientat, ulterior, către studierea existențialismului, renunțând la lipsa de rafinament și sociologismul anterior.
Doamna Elena Zaharia Filipaș menționează că erau cărți, de mare interes pentru studenții filologi, la care nu aveau acces, sau accesul era limitat. „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” a lui G. Călinescu fusese împărțită în patru fascicole, pentru a fi accesibilă numărului mare de solicitări din partea studenților, unii ajungând să creadă că are patru volume!
Participând la pregătirea studenților străini , arabi, palestinieni, sud-americani, desfășurate pe șoseaua Panduri, la „Sorbonica” (Institutul Pedagogic de 3 ani al Universității din București), a constatat că era obligată să presteze o muncă grea, de șase ore pe zi, cu studenți care nu înțelegeau româna sau erau indolenți, venind cu întârziere la cursuri, dar a observat că unii lectori, precum Cezar Tabarcea, tratau cu umor această situație, și apreciindu-se ca o profesoară veselă în relațiile cu colegii.
Intervenind în discuție, moderatorul Ion Bogdan Lefter precizează că i-a văzut, la Panduri, pe Nicolae Manolescu, Ovid.S.Crohmălniceanu și Mihai Zamfir, desfășurând o activitate de mare efort și răbdare, ulterior existând voci răuvoitoare care l-au acuzat pe primul enumerat dintre aceștia că a „beneficiat” de poziția de lector la studenții străini, deoarece ar fi fost în grațiile securității.
În continuare, Doamna Elena Zaharia Filipaș precizează că Șerban Cioculescu i-a sugerat să trateze la teza de doctorat opera lui Ion Vinea. Acest scriitor nu și-a publicat decât două volume în timpul vieții, pentru „Ora fântânilor” semnând șpaltul de pe patul de moarte , astfel că studierea scrierilor lui înseamnă nenumărate incursiuni în presa vremii. Coordonatorul Cioculescu îi spunea anecdote despre Vinea, căruia, de exemplu, scund fiind, doamnele îi spuneau să „stea pe vine”, ca să îl sărute! G. C.Nicolescu a întrebat-o dacă știe o serie de date, unele nesemnificative, singurul Al.Piru dându-i unele indicații privind redactarea tezei. Doamna Filipaș a menționat situația învățământului filologic românesc, unde nu erau studiați în liceu și facultate mari scriitori români – nici un scriitor interbelic, singurul fiind Arghezi, prezentat, la modul sociologist de Crohmălniceanu. În comisia de acordare a doctoratului au fost Vladimir Streinu, Șerban Cioculescu, Al.Piru, Constantin Ciopraga, iar publicarea tezei, în anul 1972, s-a datorat lui Ov. S. Crohmălniceanu, care a dus-o lui Marin Preda, la Editura Cartea Românească.
După cum este cunoscut, Doamna EZF a publicat mai multe volume (I-IX) ale publicisticii lui Ion Vinea, ultimul în colaborare cu mai tânăra cercetătoare Magda Răduță. Spune că nu a inclus „Venin de mai”, fiind o activitate științifică/ de cercetare foarte grea.
Se consideră o „cercetătoare rece” a scrierilor lui Ion Vinea, care și-a risipit opera în periodice, având o publicistică extraordinară ( șase volume din nouă) , îndeosebi pe teme politice și sociale și nici un articol nefiind banal, lipsit de interes. Acest autor avea o mare dorință de a trăi (3 sau 4 neveste), cu Henriette Yvonne Stahl, o femeie superbă, trăind paisprezece ani, ulterior aceasta găsind un bărbat mai tânăr (cu douăzeci și șase de ani), Petru Dumitriu. Fuga lui Dumitriu din țară este folosită de propaganda comunistă, pentru a-l denigra. Henriette Yvonne Stahl a făcut însă un an de închisoare. Dumitriu nu s-a realizat în RFG, ca mulți români fugiți din țară. El a recunoscut că Vinea a tradus „Hamlet” de Shakespeare, semnat de el, și i-a dat acestuia drepturile de autor. Om de stânga, Vinea a sărăcit în comunism și s-a simțit, pe bună dreptate, persecutat.
Colaboratoarea Doamnei EZF, Magda Răduță, se referă la „literatura feminină”, care, de fapt, nu există, ci este vorba doar de literatura scrisă de femei. Moderatorul IBL spune că, totuși, sunt scriitoarele Otilia Cazimir, Maria Banuș etc., însă Doamna EZF menționează că acestea nu au fost sincere în scrierile lor, fără talent, conformându-se „modelului” proletcultist. Este interesant de observat că despre literatura scrisă de femei s-au ocupat Eugen Lovinescu și G. Călinescu, acesta din urmă scriind despre tema maternității, care nu apare în scrierile menționate.
În acest context, o disociere netă a evaluării a prilejuit menționarea scrierii „Cerul din burtă” de Ioana Nicolae, EZF considerând-o o scriere nereușită, în contrast cu opinia moderatorului IBL.
„Cafeneaua critică” a prilejuit, la împlinirea unei vârste rotunde de către Facultatea de Litere a Universității din București, evocarea unor momente și personalități importante pentru cultura română, sub vitregia vremurilor și sub eroziunea necruțătoare a timpului.
Corneliu VASILE
