Vineri, 29 noiembrie 2013, de la ora 19.00, la Sala Radio din București, Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului român cu o bogată carieră în S.U.A şi Canada: Cristian Măcelaru, va susține un concert. Patru solişti vocali invitaţi vor fi prezenți pe scena Sălii Radio: TEREZA GEVORGYAN, soprană de origine armeană cu un frumos drum artistic internaţional, care a însemnat recent concerte la Carnegie Hall şi Chicago Symphony Hall; IULIA MERCA, mezzosoprană a Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca; tenorul mexican ROBERTO ORTIZ, care studiază în prezent la Academia Regală de Muzică din Londra şi baritonul ROSS RAMGOBIN, care a susţinut numeroase concerte la Carnegie Hall, Wigmore Hall, Chicago Symphony Hall. Evenimentul se va desfăşura cu participarea Corului Academic Radio (condus de Dan Mihai Goia).
În vârstă de doar 33 ani, Cristian Măcelaru a plecat din România de la 17 ani, pentru a învăţa arta muzicală în S.U.A, iar astăzi activitatea sa dirijorală este una în plină ascensiune. Şi-a început cariera alături de Philadelphia Orchestra, în stagiunea 2010-2011 a fost numit dirijor asistent al aceleiaşi orchestre, fiind apoi distins cu Sir Georg Solti Emerging Conductor Award. Având şi formaţie de violonist, Cristian Măcelaru a fost concertmaestru al Orchestrei Simfonice din Miami, debutând la Carnegie Hall cu aceeaşi orchestră. În prezent este dirijor asociat al Filarmonicii din Philadelphia.
Concertul este prezentat cu sprijinul Fundaţiei Solti.
CRISTIAN MĂCELARU a studiat la Universitatea Rice (Houston, Texas) cu Larry Rachleff şi a obţinut diploma de master pentru dirijat. Şi-a desăvârşit formarea artistică urmând programe de perfecţionare la Tanglewood Music Center, Aspen Music Festival. Cristian Măcelaru a fost invitat, în luna februarie a anului trecut, să dirijeze Orchestra Simfonică din Chicago pentru a-l înlocui pe Pierre Boulez.
Preocupat de formarea şi susţinerea tinerilor muzicieni, Cristian Măcelaru a pus bazele proiectului Crisalis Music. Stagiunea 2011-2012 a inclus colaborări cu Orchestra Simfonică din Houston şi Baltimore, Civic Orchestra din Chicago, precum şi cu Orchestra Philadelphia, în prezent fiind dirijor asociat al Filarmonicii din Philadelphia.
Cristian Măcelaru colaborează în mod curent cu Orchestra Métropolitain din Montréal, Orchestrele Simfonice din Washington, Seattle, Toronto, Baltimore. În luna septembrie a avut un debut de mare succes cu Orchestra Simfonică din Göteborg, Suedia.
Soprana de origine armeană TEREZA GEVORGYAN a studiat la Conservatorul de Stat din Yerevan în prezent urmând cursurile Academiei de Muzică din Londra, unde studiază cu Jonathan Papp şi Lillian Watson.
Academia Solti a oferit sopranei Tereza Gevorgyan posibilitatea de a participa la cursuri de măiestrie interpretativă organizate în Toscana, alături de Kiri Te Kanawa şi Sir Thomas Allen. Tereza Gevorgyan a susţinut concerte la Carnegie Hall şi Chicago Symphony Hall pentru a celebra 100 de ani de la naşterea lui Georg Solti, dirijor al acestor concerte fiind Valery Gergiev.
Deja binecunoscută publicului român, mezzosoprana IULIA MERCA este în prezent solistă a Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca şi asistent universitar la Academia de Muzică Gheorghe Dima.
Iulia Merca a primit diploma de licenţă şi masterat din partea Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, în prezent fiind şi doctorand în cadrul aceleiaşi instituţii. A mai urmat cursuri de măiestrie interpretativă cu Diane Soveiro, Anthony Spiry, Sona Ghazarian, Mariana Nicolesco, Ionel Pantea.
A obţinut numeroase premii dintre care amintim: Marele Premiu al Concursului Hariclea Darclée (2003), Premiul I la Festivalul Liedului Românesc (2003), Premiul I la Concursul Mozart (Cluj-Napoca, 2001). Repertoriul său este bogat şi cuprinde numeroase roluri de operă şi totodată lucrări vocal-simfonice.
După debutul său în anul 2008 în rolul Damon al operei Acis şi Galateea de G. Fr. Händel, ROBERTO ORTIZ a devenit unul din cei mai apreciaţi tineri tenori din Europa. A suţinut deja concerte în Mexic, Argentina, Statele Unite ale Americii şi China alături de prestigioşi artişti.
De origine mexicană, Roberto Ortiz studiază în prezent la Academia Regală de Muzică din Londra sub îndrumarea tenorului Ryland Davies. De-a lungul timpului a avut prilejul de a se mai perfecţiona cu nume mari ale muzicii precum Kiri Te Kanawa, José Carreras şi Denis O’Neill, în cadrul cursurilor prilejuite de şcolile de vară organizate de Fundaţia Solti.
În acest an a susţinut un concert în cadrul Festivalului Chelsea, urmează să participe în cadrul unui gale de operă, unde va avea prilejul de a cânta alături de Kiri Te Kanawa şi Orchestra Simfonică din Londra, şi va susţine numeroase roluri de operă în cadrul spectacolelor organizate la Academia Regală de Muzică din Londra.
ROSS RAMGOBIN participă în prezent la cursurile Studioului Naţional de Operă din Londra, fiind totodată absolvent al Academiei Regale de Muzică din Londra. A susţinut numeroase concerte la Carnegie Hall, Wigmore Hall, Chicago Symphony Hall.
În perioada imediat următoare, angajamentele baritonului Ross Ramgobin includ prezentarea rolului titular din opera Evgheni Oneghin în Italia, Requiem de J. Brahms la Forumul Cultural Austriac şi apariţii în cadrul Festivalului Händel din Göttingen, unde va colabora cu dirijorul Laurence Cummings.
Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.