Numărul 23 al „Scena.ro” a apărut cu sprijinul ARCUB-Centrul de proiecte culturale al Primăriei Municipiului București. Acest număr va fi lansat în cadrul Festivalului de Teatru „Toma Caragiu” din Ploiești miercuri, 6 noiembrie, ora 17.00, dar și la Fabrica de Pensule din Cluj, în cadrul Festivalului Temps d’Images, sâmbătă, 16 noiembrie, ora 16.00.
„În toamna anului 2008 un grup de critici de teatru au avut o serie de întâlniri amicale în cadrul cărora au discutat posibilitatea de a edita o nouă revistă de teatru. La masa la care s-au propus primele eventuale nume pentru noua publicație, lista de colaboratori și rubricile au stat Magdalena Boiangiu, Cristina Modreanu, Iulia Popovici, Anca Rotescu și Ciprian Marinescu. Numele Scena.ro a fost propus de Magdalena Boiangiu, care făcuse parte din redacția revistei Scena, condusă de dramaturgul Dumitru Solomon cu un deceniu în urmă. Înainte de a exista vreo structură sau surse de finanțare s-a născut o idee.
Numărul pilot al Scena.ro a ieșit de sub tipar cu exact 5 ani în urmă, în noiembrie 2008, fiind lansat în cadrul ediției cu numărul 18 a FNT și finanțat din bugetul festivalului. Ulterior, proiectul independent Scena.ro a fost susținut, pe baza unor cereri de finanțare anuale, de către diverse instituții cărora le mulțumim pe această cale: Uniter, ARCUB- Centrul de proiecte culturale al municipiului București, CNDB, British Council Romania, Institutul Polonez, Ambasada Regală a Norvegiei la București, Goethe Institut, JTI, Teatrul Masca, Teatrul Național ”Radu Stanca” din Sibiu, AFCN- Fondul Cultural Național.
”Acum exact 5 ani, când am început această aventură numită Scena.ro, criza financiară abia fusese anunțată, viitorul arăta sumbru, iar finanțările pentru proiecte culturale păreau un lux. Toată lumea ne sfătuia să mai așteptăm, să vedem ce se mai întâmplă. Dacă am fi fost precauți, Scena.ro n-ar fi existat niciodată. Uneori e nevoie de puțină nebunie ca să construiești ceva nou”, spune azi redactorul-șef Cristina Modreanu.
Din 2011 revista Scena.ro este editată de Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului (ARPAS), care i-a adăugat o colecție de carte esențială pentru structura teoretică a unei mișcări teatrale, colecție apărută cu sprijinul Teatrului Național din Timișoara. Al treilea volum, dedicat companiei Societas Raffaello Sanzio, a lui Romeo Castellucci, este în curs de apariție.„ (Scena.ro)
Revista Scena.ro poate fi comandată online la http://www.revistascena.ro/comanda, cumpărată din librării sau de la sediile teatrelor. Abonamentele se pot face prin email la scena.ro@gmail.com.
Din numărul 23:
- Scena independentă și noua stare de lucruri, o analiză de Anca Ioniță
- Regizorul Andriy Zholdak către actori: ”Sunteți în pericol!”
- Interviu cu Constantin Chiriac, după 20 de ani de festival la Sibiu
- A-ți aminti e, câteodată, un gest politic, rubrică de Mirella Nedelcu Patureau
- ”Teatru” anatomic de Marian Popescu
- Nimic nu se pierde, nimic nu se transformă: sistemul teatral după 20 de ani în România, Bulgaria, Ungaria și Polonia, eseu de Ioana Tamaș
- Relatări de la festivaluri internaționale: Avignon, Edinburgh, Foreign Affairs și Stuckemarkt Berlin.