Scriitorul Corneliu Vasile a trimis pe adresa redacției AgențiadeCarte.ro un text despre volumul ”Poemele din templu” de Gheorghe Andrei Neagu, Râmnicu Sărat, Editura Olimpus, 2013. Redăm, mai jos, textul integral.
Cartea de versuri este dedicată prietenilor poeziei, iar activitatea culturală, implicit literară a poetului este prezentată pe cinci pagini, unde ni se dezvăluie originea sa nemțeană, studiile superioare economice, silvice și artistice. A înființat publicații cunoscute în țară: Jurnalul de Vrancea, Gazeta vrânceană, Oglinda literară, colaborând la televiziunea vrânceană și a inițiat Festivalul Duiliu Zamfirescu, primind Ordinul meritul cultural. Opera literară a lui Gheorghe Andrei Neagu include volume de poezie, roman, proză scurtă.
Pe coperta IV a cărții, este prezentat elogios de câțiva critici literari de prestigiu.
„Poemele din templu” susțin, cu consecvență, o construcție lirică amplă, de unde nu lipsește ficțiunea aparent arhitecturală, în fond spirituală și sentimentală. O idee interesantă, care trădează sfâșierea lăuntrică în fața durității existenței în contrast cu atmosfera vaporoasă a poeziei, apare în piesa Uitare: abia după construirea, cu mari eforturi, a templului, constructorii își dau seama că au uitat esențialul: să aducă lumina. Această imagine sugerează teama de izolare, de lipsa comunicării, fenomen perceput ca fiind profund instalat în actualitatea imediată.
În ce cred astăzi oamenii și ce așteaptă ei după ce se închină unei idei, unui fetiș, unui templu? „Ne prefacem că zidim”,„ Ne numărăm/ păcatele și banii/ crezând/ că vom păcăli intrarea în rai” (Lumina din templu). Sângele poetului e zidit în poem (Templul cuvintelor), dar, în ciuda trecerii timpului, a îmbătrânirii pe care o resimte, el totuși mai speră (Templier).
Numeroase elemente câmpenești, specifice peisajului românesc, apar în aceste versuri: maci, spice, bolovani, vântul văratic sau pâinea (Lanul durerii). Poetul reflectează la pierderea credinței, asociată cu „plopul cuprins de rugină” sau cu „lanul culcat la pământ”, îndepărtare de care vinovați sunt călăreții cu „-ncălțări de argint” (Vinovăția cailor), iar aceste sentimente, de tristețe, neputință, revoltă, suspin, lacrimă și spaimă apar în mai multe poezii: Lanțul fratern, Aleile templului, Poarta, Zbor tulburat, Păstorul templului (aici o atmosferă lugubră, cu dangăt de clopot, insomnii, pustietate, „orele goale”, cruci și cimitir), Toamna (descrisă frumos, dar cu tristețe: „strugurii mari de lacrimi”, soarele care „zâmbește hâd”, iar adunatul „bucuriilor din toamnă” este însoțit de durerile palmei culegătorului), Vânt (poetul se simte „singur, trist și gol ca un mormânt”).
Ca și alți poeți, Gheorghe Andrei Neagu este obsedat de rolul și eficiența Cuvântului, care îi conștientizează starea de singurătate :Cuvântul, o poezie care, spre deosebire de celelalte, care au, în general, o pagină, se întinde pe lungimea a trei pagini, Cuvinte profane (unele cuvinte ajung prin cafenele literare, mânate de frig „ca niște animale bolnave”), Alte cuvinte, Statuia. Există pasaje care exprimă veșnica îndoială a creatorului asupra reușitei ca gândurile, ideile, imaginile și sentimentele sale să fie reprezentate în mod autentic prin cuvânt.
Multe piese lirice sugerează sentimentul de dragoste, asociat, de cele mai multe ori cu tristețea neînțelegerii sau neîmplinirii: Sensuri, asociind sentimentul erotic cu senzația de singurătate, Orașul, evocator al dragostei pierdute, Lespezile templului, cu ideea contopirii sufletelor pereche, Decadențele din templu. Aceste poezii asociază, cele mai multe, atmosfera tonică a afectului cu tristețea și întunericul unei soarte potrivnice, fără orizont.
Revolta și efectul moralizator al unor acțiuni și evenimente sunt prezente în alte texte lirice: Lanțul fratern, care sugerează o realitate resimțită de cititori,de sărăcie, violență și retezarea speranței, Fiți gata, poezie sarcastică, împotriva celor care, avuți, cu copite și cozi, nu sunt înzestrați cu capacitatea de a gândi, Libertatea din templu, unde sunt enumerate câteva condiții pentru a intra în templul eternității: autoaprecierea corectă, cu pertinență și modestie, ținerea cuvântului dat, acceptarea curgerii timpului, conștiința efemerității proprii, umplerea sufletului cu iubire. În mod evident inspirată din realitatea actuală este poezia Tristețea din templu, unde este prezentată viermuiala (cuvânt excelent ales) celor care îi aduc Domnului (Marele Arhitect) jertfe pentru lumină, când calea spre lumină ar trebui să și-o caute fiecare în interior, în sufletul propriu.
Frumoase versuri conțin câteva poezii, elaborate de poet în spiritul și atmosfera arătate. Astfel, în poezia Nopțile din templu: „Ne ronțăie cu spaimă ziua/ Umbre în etern/ Și timpul cade în petale/ Iar zilele în nopți se cern,/ Mă doare raza de lumină/ Ce crește-n pieptul meu/ Și taie, șarpe, noaptea plină,/ Cu pasul de durere greu,/ Ne-ascundem ochii cu aripa/ Unei dureri de întuneric/ Purtăm inconștienți risipa,/ S-a cuibărit lumina-n toate/ Și nopțile se vor topi/ Pe noi în timp se va așterne/ O nesfârșită zare gri.”
Neîndoielnic, poetul Gheorghe Andrei Neagu se află bine ancorat în templul literelor, al cuvântului prețios, al sentimentului și ideilor pe care umanitatea le-a cultivat în drumul ei către perfecțiune.
Corneliu Vasile
