Suzan Mehmet a lansat, în 2013, la editura bucureşteană Tracus Arte, un roman cu certe delicii de lectură, “Sophia”, bine primit de public. Autoarea s-a născut la 17 decembrie 1969, la Tulcea. Absolvă, în 1988, Liceul de matematică-fizică “Spiru Haret” din Tulcea, după care urmează cursurile Academiei de Educaţie Fizică şi Sport, încheiate în 1992. În 2011 finalizează cursurile Facultătii de Psihologie – Universitatea „Spiru C. Haret” Bucureşti, cursurile de formare şi dezvoltare personală în cadrul Asociaţiei Române de Psihoterapie Integrativă acreditată de Colegiul Psihologilor din România – Atestat dezvoltare personală în cadrul ARPI. Redactor la cotidianul tulcean “Acum” (1998-2000), reporter/redactor la cotidianul „Jurnalul Naţional” Bucureşti (2008-2009), redactor la “Obiectiv” (2001-2012), în prezent director al cotidianului “Obiectiv” din Tulcea. Volume publicate: „Capital de toleranţă /Eseuri”, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 1998; „Ieri bisect” /Eseuri/. Bucureşti, Editura Curtea Veche, 1999; „Eul dement” /Eseuri/ . Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2000; „Sau nu”/Eseuri/. Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2001; „Les Maux au Coeur. Rodez: Le Fil d’ Ariane”, Collection Plume, 2006; „Vortex”. /Roman/. Constanţa, Editura Ex Ponto, 2008; „Sophia”/Roman/. Bucureşti, Editura Tracus Arte, 2013. Suzan Mehmet a dialogat, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro, cu Dan Mircea Cipariu despre “Sophia” şi relaţia autor-narator.
Al doilea roman scris de tine, „Sophia”, apărut la Editura Tracus Arte, în 2013, poate fi citit în mai multe chei de lectură: căutarea identitară pe canavaua unui fals roman de dragoste, nevoia de a stoarce spiritualul din biografia personajelor, pariul pe o construcţie epică ce vizează găsirea unui son identitar. Cu care dintre aceste chei de lectură rezonezi? Care a fost miza ta scriitoricească în acest proiect literar dus până la capăt?
„Sophia” este al doilea roman, pentru că celelalte volume apărute sunt eseuri cu tentă filozofică, puternic literaturizate, inclusiv „Les Maux au coeur”, apărut în traducere la Editura Fil d’ Ariane din Rodez, Franța. Cât despre cheia lecturii, o să vă răspund aproape profesional. Fiind și jurnalist, și psiholog cu formare integrativă, nu am cum să evit armonia relațională, așa că răspunsul meu este afirmativ în toate cheile de lectură pe care le-ați perceput.
Sigur că în mod esențial „Sophia” nu este un roman de dragoste, ci mai degrabă descrierea unui fel de-a căuta și releva identitatea interioară a personajelor acestei povestiri despre înțelepciune și, mai mult decât atât, capacitatea lor de a sublima sentimente și porniri cu care nu se simt confortabil. Toate aceste elemente storc, într-adevăr, spiritualul din biografia actorilor principali și personalizează trăirile cititorilor, făcându-i să guste povestea tocmai pentru că cineva pare să-i înțeleagă. Și da, e un pariu câștigat de fiecare dată tocmai pentru că o construcție epică mulată pe sentimente umane, secondată de o poveste pe care ți-o poți asuma, pune acolo, în mintea cititorului, o amprentă identitară imbatabilă.
Din fericire, fiecare intră pe poarta lecturii cu cheia potrivită propriei personalități. Știți cum se spune, ne deosebim între noi prin ceea ce arătăm, dar semănăm foarte tare prin ceea ce ascundem. Eu acolo țintesc, unde semănăm foarte tare. Doar acolo putem vorbi aceeași limbă, sincer, frust, cinstit…
Curiozitatea oricărui cititor onest se manifestă mereu să afle dacă biografia personajelor are o corespondenţă cu biografia autorului, să aibă indicii despre eul narator şi despre eul auctorial. Te regăseşti în personajele din „Sophia”, naşterea şi destinul lor ficţional şi literar te-au făcut să te transformi cumva interior?
Romanul, inspirat, așa cum am mai spus, de o poveste reală, este chiar urmarea unei transformări proprii interioare. O să fiu sinceră și o să vă spun că nu am niciodată un target anume, în ceea ce mă privește. Iau totul exact așa cum vine, nu mă opun deloc întâmplărilor din viața mea, ba chiar le savurez, am învățat să nu am așteptări de niciunde, am învățat să prețuiesc fiecare secundă și fiecare gest, și, poate lucrul cel mai important, știu că sunt într-o continuă devenire. Habar n-am ce-o să fie mâine… Dar știți ce? Cu atât mai bine!
Cât despre personajele mele… Ele au, firesc, câte o parte din mine, cu care mă joc, experimentez, construiesc și diversific narațiunea. De regulă, atunci când încep un roman, urmăresc în special autenticitatea poveștii care stă la bază, dar și a întâmplărilor care o compun. Restul este și trebuie să fie ficțiune, pentru că de cele mai multe ori ceea ce secondează impresionabilul pare aproape derizoriu, banal… În aceste condiții, pentru că realitățile noastre sunt totdeauna diferite, și ce bine că-i așa (!), cititorul e tentat să se întrebe cât anume din personaje este autorul. Răspunsul e simplu: atât cât poate percepe lectorul, cu bagajul cognitiv pe care-l deține despre sine însuși. Pentru că autorul nu lipsește niciodată din textul său, indiferent despre cine sau ce anume scrie. Cum Dumnezeu să scapi de eul tău, când spui și scrii doar în cheia personalității tale?
Mi-au plăcut mult descrierile şi atmosfera în care se desfăşoară povestea şi poveştile din „Sophia”. Detalii de orfevrier al designului interior, cu zone care trezesc sinestezii şi nostalgii. De unde au venit aceste detalii de interior? Romancierul trebuie să fie şi un fin creator de design interior?
Nu am nicio îndoială în privința asta. Sunt detalii care întăresc vizualizarea tabloului general și particular al unei povești. Practic, atunci când citești un roman, în minte trebuie să ruleze un film. Inclusiv substanța unei simple trăiri are nevoie, în descriere, de aceste detalii de fond. Mai mult sau mai puțin discrete, aceste amănunte de construcție creează stări care te transportă în interior, la esența lor. Ele, detaliile de design, manipulează, practic, mintea cititorului, ducând-o de mână undeva unde percepi mirosuri, vezi culori, simți emoții și simți că ești de acolo. Ești, până la urmă, scenograful, regizorul, muzicianul, actorul și figurantul propriei creații literare. Când citești „Crimă și pedeapsă” de exemplu, simți, efectiv, cum îi țâșnește bătrânei sângele din cap, simți mirosul locului, vezi grotescul situației și percepi, dacă ești sincer cu tine, inclusiv declicul care poate duce pe cineva la crimă. Toate aceste iluzii, pentru că sunt iluzii, vin din talentul de fin creator de design al autorului.
Eşti mulţumită de receptarea romanului „Sophia”? Hibele pe care le găseşti se regăsesc, cumva, în hibele de receptare ale literaturii române de astăzi? Cum am putea ieşi din impasul unei receptări şi a unei difuzări tot mai precare?
Sincer, nu-mi fac griji în legătură cu receptarea acestui roman pentru că, așa cum am spus și la lansări, eu și „Sophia” avem drumuri diferite și incontrolabile. Habar n-am unde voi ajunge eu în următoarele ore sau mâine, sau oricând, și-i doresc același lucru inclusiv „Sophiei”. Pot să spun doar atât, că feedback-ul de la cititori este excelent. Dorința mea de-a lungul anilor și scrisului a fost una singură, să ajungă cărțile la cei care și le doresc.
Știu un mic secret în legătură cu asta, și el nu are nicio legătură cu vremurile, cu sistemul și cu societatea în care trăim: toate se întâmplă abia atunci când vine vremea lor să se întâmple. Nici mai devreme, nici mai târziu. Știu că noi, cei de azi, aflați în plin secol al vitezei și al informației, înțelegem mai greu această idee simplă. Cred, însă, că merită spusă. Așa că nu fac din realitatea exterioară un cadru ideatic sau un motor care poate impune ceea ce numai timpul și valoarea impun.
Știm toți că difuzarea și promovarea literaturii române contemporane este profund deficitară, iar motivele sunt multiple: nivelul de trai al populației, care dictează interesul până la urmă, modelele promovate în societate, gustul și plăcerea pentru lectură, care vin modelate din școală, dar și din familie, și lipsa unei categorii profesionale importante pentru promovarea scriitorilor români, respectiv agentul literar…
Ai o pagină web proprie, www.suzanmehmet.ro, ai şi blog, şi cont pe facebook, dar prezenţa ta pe aceste medii e una discretă. În ce relaţie te afli cu noile tehnologii ale comunicării şi informaţiei? Aceste tehnologii inhibă scriitorul din tine sau, din contră, accelerează proiecte de cercetare literară?
Am recurs, într-adevăr, la aceste facilități oferite de internet ca să fiu prezentă și-n acest spațiu. Discreția despre care spuneți este una firească, pentru că nu am mai multe de spus pentru palierul virtual. Eu sunt un om viu și nu-mi place să pun capcane cititorului într-un mediu pentru care eu însămi nu aloc prea mult timp. Și mai am un argument. Nevoia mea interioară de relaționare cu oamenii, cu ceea ce nasc ei în mine, de la emoție până la sentiment și idee, mă ține aproape de acest gen de cunoaștere. Aici, în această realitate convenită, găsesc toate nuanțele de care am nevoie ca să meditez despre viață și ca să mă înțeleg. N-aș putea scrie altfel, pentru că nu aș avea ce. Scrisul este iubire și respect pentru cel căruia i te adresezi.
Dan Mircea CIPARIU
