La Editura Cartea Românească, colecţia “Proză”, a apărut volumul “Calmul prelevat în furtună“ de Liviu Cangeopol.
„Unii scriu de dragul faimei, din plictiseală, ambiţie, insomnie sau sperând că viaţa lor va căpăta un lustru elitist. Alţii scriu fără nicio motivaţie aparentă. Are vreo importanţă? Destinul se detaşează de orice prezumţie. Timpul investit, energia consumată, alienarea sunt preţuri pentru care autorul nu aşteaptă nicio recompensă. În ce mă priveşte, nu mi-am dorit decât să dau nişte răspunsuri literare unor căutari filozofice. Cititorii vor decide dacă am reuşit sau nu. Şi numai Dumnezeu dacă a folosit la ceva.” (Liviu Cangeopol)
„Calmul prelevat în furtună nu se supune convenţiei destinului evolutiv. Totodată, nu respectă nici reţeta senzorialităţii maladive. De asemenea, respinge şi transmiterea învăţăturilor transumane. Forţa ei de atracţie provine din faptul că informaţiile vehiculate dispar după fiecare frază scrisă. Romanul lui Liviu Cangeopol este evanescent, asemenea universului în continuă expansiune vectorială, fugind de timpul care îi creşte în urmă.” (George Neagoe)
„Acest derutant şi anamorfotic roman (chiar în sensul din pictură, reprezentat de faimosul obiect din Ambasadorii lui Holbein cel Tânăr!) este, în temeiul lui, o himeriadă. Epopeea unui război cu dedublările Sinelui. Sau lupta pentru supremaţie a Ultimului cu Unicul. Melting-ul de verism atroce şi fantastic volatil, de luciditate sagace şi melancolie coaptă duce cu gândul la un Amurg al zeilor compus de un Paganini. Un orfevru care plăsmuieşte o statuie de bronz. Enorma.” (Florin Toma)
