În perioada 25 octombrie – 3 noiembrie 2013, la Bucureşti se desfăşoară Festivalul Naţional de Teatru (FNT), ediţia a 23-a. Joi, 31 octombrie 2013, ora 18:00, şi vineri, 1 noiembrie, ora 20:00, la Sala “Radu Beligan” a Teatrului de Comedie (Bucureşti), va avea loc spectacolul cu piesa “PAPARAZZI sau Cronica unui răsărit de soare avortat” de Matei Vişniec, cel mai cunoscut şi mai jucat, în străinătate, dramaturg român, la ora actuală. Producţie a Teatrului de Nord, în regia tânărului Ovidiu Caiţa, spectacolul este inclus în secţiunea Teatrul de mâine.
Miercuri, 30 octombrie 2013, ora 13:00, la Fundaţia Löwendal (Bucureşti) va avea loc lansarea revistei trimestriale de cultură “Infinitezimal”. Director: criticul Sebastian-Vlad Popa, căruia i se vor alătura, pentru a marca momentul, colegii într-ale teoriei şi istoriei de teatru Ion Cazaban şi Marian Popescu, dar şi regizorul Alexander Hausvater şi compozitorul Vasile Şirli.
Vineri, 1 noiembrie, ora 14:30, în Sala Multimedia a Teatrului Naţional Bucureşti va avea loc colocviul internaţional “Criticul/Critica de teatru – dispariţie sau transformare”.