La Editura Cartea Românească, în colecţia “Critică şi istorie literară”, va apărea volumul “Asul de pică: Ştefan Aug. Doinaş” de George Neagoe.
“Asul de pică: Ştefan Aug. Doinaş” este una dintre primele analize ample, aproape complete şi nepărtinitoare ale relaţiei încurcate a unui scriitor român cu Securitatea. Pornind de la premisa că toate monografiile intelectualilor care au activat între 1948 şi 1989 au obligaţia să încorporeze relaţiile acestora cu cea mai represivă organizaţie a Ministerului Afacerilor Interne din perioada comunistă, această lucrare poate constitui un posibil model pentru viitoarele monografii consacrate scriitorilor români postbelici. Deşi, de multe ori, spaţiul românesc a refuzat să accepte fuziunea dintre text şi context, această teză devine unul dintre argumentele care susţin că, într-un regim totalitar, orice gest, chiar de ordin artistic, primeşte, obligatoriu, o nuanţă politică.” – editorii
„Cercetând dosarele lui Doinaş, de reţea sau de urmărire, aflate în arhiva C.N.S.A.S., George Neagoe încearcă să descifreze mecanismul psihologic determinant în acceptarea condiţiilor umilitoare impuse de Securitate poetului şi, lucru şi mai greu de înţeles, amânarea «eliberării» lui definitive de presiuni şi de restricţiile de publicare. Nimeni n-a remarcat până la teza lui George Neagoe complicaţiile de natură morală şi literară ale carierei poetului Ştefan Aug. Doinaş. Cu toate acestea, teza nu emite sentinţe, ci caută să explice faptele şi atitudinile, inclusiv prin apelul la opera propriu-zisă.” (Nicolae Manolescu)
„Din felul cum decurge argumentaţia, cum intervin probele şi se cumulează metodic datele unui portret în penumbră, se poate spune că George Neagoe a redactat de fapt un roman, unul incitant. Romanul ipocriziei. Miza e explicită. Ea aminteşte de celebrele observaţii călinesciene privitoare la momentul în care un personaj devine copt de literatură.” (Eugen Negrici)
„Modul de lucru al lui George Neagoe este următorul: peste canavaua profilului biografic al lui Ştefan Aug. Doinaş sunt aşternute concomitent cele două straturi, primul conţinând mulţimea reperelor istorico-literare invocate în cuprinsul cercetării, cel de-al doilea coagulând valenţele ideologice ale epocii în sfera esteticului sau a vieţii literare. Suplimentar, având acces la dosarele C.N.S.A.S., cercetătorul are în atenţie două profiluri biografice ale aceleiaşi persoane, Ştefan Popa şi Andrei Golfin, pe care, suprapunându-le, constată că dau o imagine contradictorie, imposibil de unificat.” (Lucian Chişu)
