La Editura Tracus Arte a apărut volumul “Salonul de toamnă” de Viorel Mureșan.
”Două expresii în una singură, asta pare a fi poezia lui Mureşan. Avem aici o antinomie, aceea a scrierii încrâncenate, pornite din suferinţă, care trebuie să ajungă vidată de orice nebuloasă, de orice conflict, la un lector pur, cu singur scop: al învăţăturii. De aici toată această grijă, toată această precizie, concizie, toată această duioşie şi lapidaritate a poemelor lui Viorel Mureşan. Viorel Mureşan este un poet al trăirilor acute, care nu lasă loc de echivoc, deşi tehnica este tocmai aceea a echivocului. Este aici un paradox pe care numai poezia îl poate îngloba.
Poetica lui Viorel Mureșan este până la urmă una a comprimării, a senzațiilor concentrate, a imaginilor percutante create din cuvinte puține. O poetică a unei atmosfere mai mult decât a descrierii unui spațiu, a unei viziuni fulgurante, abia schițate, cutremurătoare și sfâșietoare prin acuitatea detaliului, mai mult decât a amplelor viziuni superflue.
În ansamblu, poezia lui Viorel Mureșan reface un traseu mut de la citadin la rural, de la postmodernismul huruitor și aglomerat al orașului la liniștea metafizică, aplicată a satului. E lung și anevoios acest traseu de constituire a unei lumi mitice în mijlocul unui univers dezorientat și absurd, dar Viorel Mureșan este un expert care nu se lasă tracasat de ce e în jur. El ia și comprimă, timpul, durerea, imaginea, sensul, le sparge-n bucăți, le amestecă bine și le varsă pe foaie într-o ordine fixă, știută numai de el și de cei care citesc printre rânduri. Lumea poetică a lui Viorel Mureșan este una a „prezențelor”, fie că sunt umane sau de alt tip, ele sunt cele care coordonează mișcările poemului. Un set de umbre, fulgurante, abia bănuite, care se strecoară printre cuvinte și-ncep să șoptească povești. Putem chiar să vorbim în cazul poemelor lui Viorel Mureșan de o estetică a umbrelor, a aparențelor care în literatura română contemporană este singulară.” (Cosmin Perța)