La Editura SINGUR a apărut romanul „Jurnalul şefei mele„, de Helene Pflitsch. „Volumul surprinde în acțiuni personale și de grup, mentalități diferite ale începutului democrației românești în perioada tulbure a grevelor spontane, a schimbărilor ”din mers” și mai ales privirea proprie asupra acestora a personajului principal, o femeie obișnuită dar care, datorită conjuncturilor de atunci, participă la o întâlnire de afaceri din străinătate.” (editor, Ștefan Doru DĂNCUȘ)
„Literatura română contemporană are în diaspora o garnitură excelent reprezentată de câţiva scriitori – prozatori, poeţi, eseişti – printre care George Roca, Australia, George Filip, Canada, Viorel Roman, Germania, ca să ne oprim la doar câteva exemple – care susţin fervent şi la cote de respectabil efort literele româneşti. Printre aceşti oameni, îşi face loc, cu vigoare, scrisul Helenei Pflitsch, româncă stabilită în Germania, în Wiehl, un cochet orăşel dinspre graniţa cu Olanda şi Belgia. Originară din Turda, Cluj, subinginer de profesie, Helene Pflitsch a ales Germania din 2009. De acolo, începe să se facă simţită în universul scrisului debutând cu proză scurtă, apoi cu un prim roman ”Dezrădăcinare sau un nou început” (Editura Sympoesium, Iaşi, 2012). Premiile obţinute pentru proză scurtă, remarcate de edituri şi de juriile multor concursuri de gen, se regăsesc cu prisosinţă în acest debut editorial. “Dezrădăcinare…” este romanul unei experienţe amare a personajului central, o femeie, româncă, aflată în plin proces de adaptare la condiţia de emigrant, într-o ţară şi o lume nu atât ostilă la modul fizic ori juridic cât emoţional, adaptabilitatea fiind condiţia numărul unu pentru a te integra într-un univers nou, pe care ţi l-ai dorit, la care ai visat, şi totuşi…
Noua carte, „JURNALUL ŞEFEI MELE”, reconfigurează acelaşi potenţial de prozator al Helenei Pfitsch, cu tuşe clare, fără echivoc, cu un ritm al povestirii fluent, aparent nervos, dar echilibrat, fără “floricele” stilistice ci doar cu elementele strict necesare încadrării perfecte atât a personajelor cât şi a situaţiilor, a locurilor, obiectelor, timpului şi spaţiului. Epicul Helenei Pflitsch nu se sustrage poveştii prin această economie de mijloace, din contra, potenţează acele exprimări sumare, dar elocvente, conform zicalei “Să spunem multe folosind puţine cuvinte”, sau, în sens negativ, “Vorba multă, sărăcia omului”.
“Jurnalul şefei mele” nu este doar o poveste de dragoste ci este şi un “jurnal” al perioadei post-decembriste româneşti, de după 1989, când se croia o lume nouă în România contemporană, la intersecţia cu marile transformări “revoluţionare” ale anilor ‘80 din Europa estică şi centrală. O lume pestriţă, care a scos la suprafaţă racile nebănuite şi firi îndoielnice, o efervescenţă tulbure, în care caracterele puternice cu adevărat, precum cel al eroinei, nu s-au lăsat târâte în vâltoarea furtişagurilor, a afacerilor la limita sau dincolo de lege. Activitatea sindicală, şi ea la începuturi, îşi “năştea” liderii şi clasa politică. Romanul surprinde câteva dintre aceste atât de variate şi încâlcit-arhitecturale momente de istorie şi filosofie socială, cu acurateţe şi înţelegere. Dar nu cu toleranţă faţă de o lume politică înecată, pe alocuri, în propriile promisiuni.“ – Dan ȘALAPA
