Duminică, 29 septembrie 2013, între orele 16.00 şi 18.00, la Galeria Degradee (Str. Naum Râmniceanu nr. 5, Bucuresti), va avea loc vernisajul expoziției ”Metha – lan. fără electricitate / ediţia I”. Curator: Catinca Dumitrescu. Un eveniment organizat de Rolland Niculuşcă. La eveniment vor participa 15 tineri artişti aflaţi la început de drum, care vor aborda tema principală a proiectului “fără electricitate”.
Artiștii vor expune instalaţie şi obiecte ready-made. De asemenea publicul va vedea și performance.
”Metha – lan, unde „metha” înseamnă după şi „lan” reţea, în viziunea noastră reprezintă generaţia actuală de tineri artişti aflaţi “după reţeaua” de artişti convenţionali din Romania în momentul de faţă.
Conceptul evenimentului cuprinde actuala grabă către degradarea globală pe care tinerii artişti o resimt prin: comprimarea timpului, transformarea stilului de comunicare, ignoranţă, importanţa în societate, gânduri acaparante, moarte, supravieţuire, produse de consum precum Coca Cola şi nu în ultimul rând pervertirea tineriilor prin asaltarea media.” (organizatorii)
PERFORMANCE
Mihaela Bondalici şi Anastasia Dumitrescu – „Moment în lucru”
Spaţiul conceput îşi are originea într-o serie de întrebări sau căutări referitoare la natura arhaică a muncii artistului, unde resursa primordială este lumina, spaţiul reactualizând pe cât se poate cadrul mitic şi posibilităţile din interiorul său. Întreg conceptul acestui Loc reprezintă un ”moment în lucru” care sugerează creearea unei legături dintre ”arhaicul încăperii” noastre şi spaţiul propus cu toate semnificaţiile sale.
Rolland Niculuşcă – „Pervertirea tinerilor prin asaltarea media”
Un ciclu cotidian încărcat de mass – media produce o restrângere a viziunii tinerilor despre viaţă, astfel artistul trage un semnal de alarmă în sprijinul menţinerii integrităţii culturale.
Mihai Teodorescu – „Testarea în trei spaţii a singurătăţii omului”
Proiectul doreşte testarea ideii omului singur, într-un spaţiu restrâns în care individul trăieşte în baza elementelor oferite pentru supravieţuirea lui, fizică şi psihică. Perimetrul este construit pe baza ierarhiei nevoilor stabilite de Abraham Maslow.
INSTALAŢIE
Mihaela Bondalici şi Anastasia Dumitrescu – „Moment în lucru”
Ştefan Ionuţ Daniel – „Transparenţa”
Transparenţa omenirii în relaţie cu viteza comunicării nu poate fi trecută cu vederea atâta timp cât electricitatea interferează comunicarea acestora.
Adrian Dică – „Naştere şi Moarte”
Odată născuţi, nu ne rămâne decât să trăim, cu gândul că într-o bună zi vom muri. Oamenii sunt prizoneri între două “borne”, cu simţurile barate de o forţă superioară.
Catinca Dumitrescu – „Intensitatea gândului”
Plecând de la întrebările „cum arată un gând?” şi „ce este un gând?”, am încercat să îl descompun ; să îi ofer o „greutate”, intensitate care pe măsură ce creşte ne inundă cu totul.
Smaranda Isar – „Reacţia omului ca rezultat al gândului”
Comportamentul omului în planul constient îşi are originea în subconstient, spaţiu al genezei gândului, sentimentului şi tuturor surselor ce dau naştere a diferite reacţii în stratul superficial al vieţii.
Linda Lobo – „Urme de neputinţă”
Prin gratiile ignoranţei care ne înfăşoară se zăresc darele nereuşitelor noastre; iar cu cât ne adâncim în rutina propriilor eşecuri, realizăm că nevoia de schimbare este singura eliberare.
Daniel Roşca – „Apa vieţii”
Apa semnifică substanţa ce dă viaţă întregii planete, iar degradarea viziunii oamenilor asupra acesteia face parte din discursul artistic.
OBIECTE READY-MADE
Mircea Ciutu – „Proiectul coca cola X”
Într-un viitor în care naturalul dispare din viaţa zilnică a oamenilor şi aceştia suferă mutaţii datorită substanţelor toxice , Coca Cola îşi prezintă primul produs pentru noul tip de oameni. Fără să ţină cont de sănătate sau natură ci doar de profit. Împarte o Coca Cola X cu prietenii.
Victor Costache – „ Comprimarea timpului prin simţuri”
Schimbarea percepţiei despre timp, psihologia de grup care se manifestă în masă la nivel global şi idea preconcepută a oamenilor că toţi petrec timpul în acelaş mod.
Smaranda Tulea – „ Scaun (un loc în societate)”
Scaunul subliniază conduita fiinţei umane, prin raportul spaţio-temporal ocupării unui loc în societate.
Andreea Zagoni şi Alexandru Călin – „ZOOnomastica”
Proiectul ZOOnomastic încearcă să înfiinţeze o altfel de grădină zoologică, una a animalelor care, nu darwinistic, ci lingvistic, au „evoluat” în obiecte.