Miercuri, 25 septembrie 2013, ora 20:00, în cadrul festivalului Strada de C`Arte (Bucureşti), la “Rampa de Jazz şi Poezie” au fost invitaţi muzicienii de la trio-ul Offline & Florina Zaharia. Florina Zaharia a citit poeme din volumul „Eua”, Editura Paralela 45, dar şi poeme inedite. Moderator: Mike Godoroja.
Mike Godoroja a introdus-o pe Florina Zaharia publicului, precizând că aceasta va citi patru grupaje de poeme: “scrisul şi întunerica”; “pansamentrup”; “scrisori” şi “poveşti cu pixeli”. “Am văzut atât de multe manifestări culturale aici (şi nu altfel), încât speranţa se pare că începe să reînvie, şi dacă organizatorii acestor evenimente de la Strada de C`Arte s-au îndârjit să le păstreze un statut eminamente cultural, cu siguranţă noi, publicul, avem o misiune la fel de importantă, aceea de a deveni “apostolii” acestor evenimente. Această nouă serată va aşeza pe această scenă două echipe artistice extrem de conjugate din punct de vedere stilistic şi foarte contemporane ca manifestare scenică. Veţi urmări pe această scenă un act de o sensibilitate extrem de specială. În primul rând vom avea un trio de jazz, Offline. Aceşti muzicieni provin dintr-o zonă de fusion şi experiment contemporan, sunt trei muzicieni foarte bine şcoliţi, care au cântat în multe manifestări festivaliere din ţară şi de peste hotare.”
“Florina a venit de la Galaţi, este sufletul acelei zone, Galaţiului “Jean Bart.”, a spus Mike Godoroja. Florina Zaharia a continuat: Galaţiul Hortensiei Papadat-Bengescu, Ninei Cassian…
Întrebată de ce un grupaj de poeme se numeşte “pansamentrup”, Florina Zaharia a spus că “este simplu, este un trup de rezervă pe care-l folosesc atunci când ies din mine.” “Noi – cei care citim poezie – simţim uneori nevoia să întrebăm artistul dacă nu are instrucţiuni de folosire pentru aceste poezii.”, a completat Mike Godoroja. “Uneori e nevoie de explicaţii. În cazul meu eu cred că nu, însă poate ar fi mai bine să întrebăm publicul.”, a spus Florina Zaharia.
“De câte ori fac declarații Poeziei, cuvintele se tulbură ușor, își scot degetele-afară, înțeapă și țipă. Cam așa arată poemele mele în ultimul timp. Suntem într-o frumoasă legătură „cu fundă”, iar cadoul nostru pentru cei ce ne privesc și ne ascultă este Emoția. Poemele mele s-au emoționat de la muzică, de la vânt, de la privirile voastre…
Evenimentele de genul acesta nu-mi sunt deloc străine dar sunt obișnuită să le organizez și să le aplaud, nu să fiu protagonist. Îmi tremură picioarele…”, a spus Florina Zaharia.
Grupajul de poeme care a încheiat lectura s-a intitulat “scrisori” pentru că, uneori, “poemele pot fi scrisori”.
Andra ROTARU