În perioada 17-18 septembrie 2013, scriitorul Petru Popescu, stabilit în Los Angeles, va fi invitat de onoare al Muzeului Naţional al Literaturii Române (Bucureşti). Marţi, 17 septembrie 2013, ora 14:30, în Rotonda MNLR (Bulevardul Dacia nr. 12), va fi lansat volumul ,,Petru Popescu prins în istorie”, de Dinu Bălan. Invitaţi: criticul literar Alex Ştefănescu şi Eugenia Ţarălungă, redactorul cărţii. Cu această ocazie va avea loc o dezbatere moderată de prof. univ dr. Lucian Chişu, director al MNLR. De asemenea, va fi proiectat filmul ,,Petru Popescu Prins între amintiri necenzurate”, realizat de Clara Mărgineanu, în anul 2002, pentru TVR Cultural. Miercuri, 18 septembrie 2013, ora 18.00, Petru Popescu este invitat în cadrul Conferinţelor MNLR, unde va vorbi despre ,,Preţul succesului de la Bucureşti la Hollywood”.
„A intrat în literatură la douăzeci şi doi de ani, cunoscând un succes precoce, neegalat la începutul anilor ’70. A primit adeziunea rapidă a publicului cititor, cărţile sale s-au bucurat de recunoaşterea criticilor, a fost bursier al Premiului Herder, decernat la Viena. A publicat patru volume citadine foarte controversate, în şase ani. A stârnit, fireşte, comentarii, unele contradictorii între confraţi.
În plină glorie (1974) decide să rămână în Occident unde, ajutat de talentul său şi de stăpânirea perfectă a limbii engleze, şi-a consolidat o nouă carieră literară. Astfel, a devenit în S.U.A un scriitor de succes şi un cineast apreciat.” (organizatorii)