Luni, 16 septembrie 2013, ora 17:00, în cadrul Festivalului Bibliocity, la Biblioteca Metropolitană (Sala Mircea Eliade), Bucureşti, va avea loc o prezentare în premieră a unor restituiri discografice esenţiale din Fonoteca Radio: “Festivalul Internaţional „George Enescu”, ediţia 1961, în 10 discuri-cronică (CDbox) şi 6 albume în colecţia inaugurală „Radiolegende” – maeştrii muzicii româneşti în înregistrări istorice, Editura Casa Radio. Participă: Ilinca Dumitrescu, Olga Grigorescu, Laura Manolache, Valeriu Râpeanu. Moderator: Costin Tuchilă.
„Marile concerte ale celei de-a doua ediţii a Festivalului sunt reunite într-un CD-box cu 10 discuri, prilejuind (re)descoperirea unor interpreţi legendari, precum Aldo Ciccolini, Sviatoslav Richter sau Henryk Szeryng, aflaţi în vârful carierei lor internaţionale, sau a unor mari maeştri ai baghetei ca Lorin Maazel, Ghenadi Rojdestvenski, George Georgescu… Magia serilor de concerte din perioada 9-18 septembrie 1961 va putea fi azi împărtăşită de noile generaţii de ascultători, de toţi melomanii, datorită înregistrărilor live realizate de Radio România, acelaşi constant partener al Festivalului.
Noua colecţie „Radiolegende” constituie omagiul pe care Radioul public, la aniversarea a 85 de ani de existenţă, îl aduce „părinţilor fondatori” ai programului şi formaţiilor sale muzicale, prin editarea albumelor: Theodor Rogalski, Mihail Jora, Alfred Alessandrescu, Constantin Silvestri. Aceşti mari creatori, cărora şcoala muzicală românească le datorează intrarea în modernitate s-au investit cu generozitate, de-a lungul întregii lor cariere artistice, şi într-o operă de construcţie instituţională, punând temeiurile Radiodifuziunii naţionale care, iată, ne oferă astăzi, în premieră absolută discurile-portret de compozitor şi interpret ale maeştrilor.
Tot în „Radiolegende” şi-au găsit locul şi două mult aşteptate albume dedicate artei unor interpreţi neîndoios „legendari”: violoncelistul de renume mondial, Radu Aldulescu, care, de la debutul cu Orchestra Radio, ne-a lăsat, până la plecarea din ţară, un număr însemnat de valoroase înregistrări radiofonice (în mare parte rămase până acum inedite) şi inegalabila pianistă Maria Fotino, solistă şi sunetist la Radio România mai bine de două decenii.
Ne vom bucura și de un preţios moment muzical live, un dar pentru cei prezenţi, posibil prin generozitatea unor artişti de primă mărime ai scenei româneşti: pianista Ilinca Dumitrescu şi soprana Georgeta Stoleriu, care vor interpreta din Cântece de Mihail Jora, cuprinse în albumul recent apărut în colecţia Radiolegende: Recital Mihail Jora.
Ilinca Dumitrescu a fost ultima discipolă a lui Mihail Jora. Compozitorul i-a dedicat cele 13 Preludii op. 42, Sonatina op. 44 şi Caietele II şi III de Poze şi pozne, de asemenea cuprinse în noul dublu CD apărut la Editura Casa Radio. În 1991, cu ocazia centenarului maestrului, primul director muzical al Radiodifuziunii şi creator al Orchestrei Radio, a interpretat – pentru prima oară – integrala lucrărilor pentru pian (la Ateneul Român şi Studioul de Concerte Radio) şi a primit Premiul Uniunii Interpreţilor, Coregrafilor şi Criticilor muzicali din România pentru activitatea pianistică şi muzicologică legată de această sărbătorire. Cu volumul Mihail Jora – Studii şi Documente a obţinut, în 1995, cea mai înaltă distincţie culturală din România, Premiul Academiei Române. În 2006, a obţinut titlul de Doctor la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, cu calificativul maxim „summa cum laude”, susţinând teza Mihail Jora – Creaţia pentru pian şi scriitura pianistică.” – Editura Casa Radio
Detalii la: www.edituracasaradio.ro