În perioada 23-25 octombrie 2013, va avea loc cea de a II-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara. „Am fost parteneri ai primei ediții a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara, deoarece credem în forța Timișoarei de a se constitui într-un punct important pe harta festivalurilor europene de literatură. Așteptările ne-au fost confirmate, evenimentul s-a bucurat de un incontesabil succes de public, așteptăm așadar cu nerăbdare ediția de anul acesta, care se anunță cu multe surprize plăcute.” – Fundația Traduki
Victor Erofeev – unul dintre cei mai importanți și controversați scriitori ruși de astăzi, Iuri Andruhovîc – „Patriarhul literaturii ucrainene”, unul dintre fondatorii tendinței postmoderne în literatura ucraineană, Edo Popović (Croația) – autor-cult al generaţiei sale, a cărui operă literară a devenit portavocea „învinşilor” din Croaţia urbană, Fabio Geda (Italia) – scriitor îndrăgit de cititorii români datorită romanelor Singur pe stradă (nominalizat la cel mai important premiu literar din Italia) și În mare sunt crocodili, Duško Novaković – un nume de primă mărime al poeziei sîrbe de astăzi și Igor Marojević – cunoscut deopotrivă ca prozator și dramaturg, prezent în cele mai importante antologii dedicate prozei sîrbe de astăzi, aceștia sînt oaspeții din străinătate ai celei de a doua ediții a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara.
Lor li se vor alătura invitații din România: Răzvan Petrescu –prozator și dramaturg, considerat un maestru al prozei scurte autohtone, T. O. Bobe – poet, prozator, scenarist, unul dintre cei mai nonconformiști scriitori români de după ’89, autor al uneia dintre cele mai iubite cărți publicate în ultimii 20 de ani: Cum mi-am petrecut vacanţa de vară, Daniel Vighi – important prozator al generației opteziste, eseist și publicist, Veronica D. Niculescu – excepțională traducătoare a lui Vladimir Nabokov în limba română, o scriitoare care s-a ridicat la înălțimea maestrului său, printr-o proză ce captează atît realitatea, cît și miraculosul ei, Robert Șerban – unul dintre cei mai apreciați și mai premiați poeți români contemporani, cunoscut deopotrivă ca editor și realizator tv, și Alexandru Potcoavă – reprezentant de marcă al noii generații de scriitori, un autor care scrie cu nerv și vervă.
Robert Șerban: „Mult prea puţine manifestări culturale internaţionale are Timişoara! Iată că literatura, prin cea de a doua ediţie a Festivalului Internaţional, ridică substanţial cota capitalei Banatului, fiindcă aici vor veni nume importante ale literaturii internaţionale, ce vor citi în faţa unui public care, sunt convins, va avea atât calitate, cât şi volum. FILTM este un eveniment ale cărui efecte benefice sunt cu rază lungă de acţiune, şi nu doar până în 2021, când Timişoara va fi Capitală Culturală Europeană, ci şi mai departe. Mult mai departe!”
Ioana Gruenwald: „Festivalul de literatură de la Timisoara a pornit anul trecut, dintr-o firească dorință de «descentralizare». Amplasarea geografică a Timișoarei, istoria, cultura ei îmbogățită de spiritul creator al atâtor etnii fac din acest spațiu o ofertă irezistibilă pentru proiecte precum FILTM. Entuziasmul cu care prietenii noștri timișoreni, dar mai ales publicul, au reacționat la prima ediție a festivalului ne-au convins că alegerea noastră a fost perfectă. Ediția din acest an se bucură și de mai mult sprijin, atât din partea municipalității, cât și a prietenilor și colaboratorilor noștri, care sunt din ce în ce mai numeroși și cărora le mulțumim din suflet. Vă așteptăm să ne bucurăm împreună de invitații de anul acesta ai Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara.”
Oana Boca: „Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara există pentru publicul său. Ne-am dorit un eveniment viu, croit după filosofia care stă la baza existenței oricărui festival de literatură din Europa Centrală și de Sud-Est. Și am reușit, chiar de la prima ediție, să punem bazele unui soi de club select al iubitorilor de literatură: La-Vest-de-Est & La-Est-de-Vest. Trei zile de bucurie, de dialog dezinhibat și întîlniri frumoase.”
Festivalul Internaţional de Literatură de la Timişoara (FILTM) îşi propune să continue, într-o manieră deschisă publicului larg, tradiţia studiilor comparatiste iniţiate de Fundaţia „A Treia Europă”.
În acelaşi timp, sperăm că FILTM se va constitui într-unul dintre proiectele importante care vor completa oferta de activităţi cu care Timişoara va candida la statulul de „capitală culturală europeană”, în 2021.
Un proiect inițiat de Oana Boca, Ioana Gruenwald și Robert Șerban.
AgentiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
[…] perioada 23-25 octombrie 2013 se desfăşoară ediţia a doua a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara „La Vest de Est / La Est de Vest”(FI…. Acest proiect este iniţiat de tine, Oana Boca și Ioana Gruenwald. Care a fost necesitatea de la […]