Luni, 23 septembrie 2013, ora 18,30, la Librăria Cărtureşti Verona (Bucureşti), va fi lansat albumul “Mircea Ivănescu, Biografii imaginare”, „Biblioteca de poezie românească”, seria „Colecţionarul de voci”, Editura Casa Radio. Înregistrările datează din 1969-1974, 1998 şi 2001. Despreacest album vor vorbi: Simona Popescu, Mircea Cărtărescu, Bogdan Ghiu, Florin Iaru, Ion Bogdan Lefter.
Prezentarea cărţii audio va avea loc în ambientul expoziţiei „De la radio art la cover art: 13 ilustraţii de Constantin Popovici”, deschisă în Ceainăria Librăriei Cărtureşti Verona.
„Mircea Ivănescu a fost de-a lungul timpului invitatul unor realizatori de emisiuni culturale la Radio România, ei înşişi poeţi: Ion Drăgănoiu, Lucia Negoiţă şi Liliana Ursu, cărora le datorăm fixarea pe bandă magnetică a celor 11 poeme. Într-un foarte consistent interviu din 1970 (de asemenea reprodus în volum), difuzat în faimoasele „Convorbiri de joi” ale lui Ion Drăgănoiu, Mircea Ivănescu se declară promotorul unei poezii „care să nu aibă câtuşi de puţin caracterul unei puneri în pagină sau al unei atitudini, ci o poezie care să fie tot atât de naturală ca şi oricare dintre actele obişnuite de viaţă, ca o vorbire sau ca o mărturisire, în toate sensurile pe care le vreţi să le daţi acestui cuvânt”.
„Într-o vreme în care poezia însemna doar lirism şi metaforă, Mircea Ivănescu a adus în poeme naraţiunea, limbajul vorbit, proza, riscând, cum fac, de obicei, inovatorii”, afirmă poeta Simona Popescu, semnatara eseului introductiv şi îngrijitoarea ediţiei.
În acelaşi trend inovativ, Mircea Ivănescu, Biografii imaginare este o adevărată „carte-obiect”: cele 11 texte („cu multe ramificaţii şi bifurcări care nu se opresc nicăieri, pentru că fac parte din poemul continuu”) sunt „înfăşurate” în creaţia plastică a unui artist afin, apreciatul illustratator al „Bibliotecii de poezie românească”, seria „Colecţionarul de voci”, Constantin Popovici. Autor al formulei grafice originale a acestei prime colecţii ce a introdus acum 10 ani audiobookul de poezie în peisajul editorial autohton, Constantin Popovici a semnat remarcabile ediţii: Nichita Stănescu, G. Bacovia, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Gellu Naum, Leonid Dimov…” (Editura Casa Radio)