Domnul Profesor Nicolae Manolescu s-a înscris în competiţia pentru câştigarea preşedinţiei USR. AgenţiadeCarte.ro prezintă programul de candidatură al domnului profesor Nicolae Manolescu şi raportul de activitate pentru mandatul 2009-2013:
PROGRAM DE CANDIDATURĂ
Cu patru ani în urmă, mă întrebam din chiar primul rând al Programului de candidatură, dacă literatura mai are vreun rost în societatea de consum informatizată în care ne aflăm şi totodată dacă scriitorul mai joacă vreun rol. Întrebarea nu era retorică. Marginalizarea scriitorului pe scena istorică mă obliga să mi-o pun. Mă obligă şi astăzi. Dacă ne-am resemna să conchidem că nu mai e nimic de făcut în această privinţă, ar trebui să reevaluăm rostul şi rolul USR însăşi, care depinde în mod cât se poate de evident de rolul şi rostul scriitorului şi al literaturii în lumea de azi. La ce bun o instituţie ca aceea a breslei noastre, dacă breasla are o vizibilitate tot mai scăzută şi e tot mai puţin ascultată? Cu alte cuvinte, dacă ea e pe cale să dispară din spaţiul public. Acest mod fatalist de gândire mi-a displăcut întotdeauna. Nu sunt câtuşi de puţin predispus la resemnare. De când mă ştiu, prefer să mă lupt. Este, cu siguranţă, principalul motiv de a recandida: vreau, nu numai să continui ce am început, dar şi să duc la bun sfârşit misiunea pe care mi-am asumat-o eu însumi şi care mi-a luat câţiva ani de viaţă, fără beneficii materiale şi, de ce n-aş spune-o, fără mari satisfacţii personale.
Nu întâmplător, două puncte din Programul din 2009 se refereau la necesitatea creşterii vizibilităţii scriitorului şi a promovării literaturii. În Raportul de activitate pe care îl voi prezenta în Conferinţele de alegeri din Filiale, aceste două puncte din program vor face obiectul unui examen: voi încerca să văd, împreună cu dv., dacă şi în ce măsură am răspuns obligaţiilor pe care mi le-am asumat. Există, desigur, şi alte puncte importante în Program, la care Raportul răspunde, nu în ultimul rând, punctul referitor la stabilizarea financiară a USR, devenit vital din cauza crizei care nu ne-a cruţat nici pe noi. Chiar dacă ar fi naiv, ca să nu spun că şi puţintel iresponsabil, să consider că am încheiat socotelile cu criza şi că stabilizarea trece pe al doilea plan, n-aş vrea nici, în schimb, să continui a merge pe calea care conduce la ideea, destul de răspândită, de altfel, că USR este, în principal, o formă de organizare sindicală a breslei noastre. Desigur, USR este şi un sindicat: nici Statutul vechi, nici acela în vigoare nu prevede expressis verbis acest lucru, dar amândouă îl lasă să se înţeleagă în anumite articole. USR este în principal o asociaţie profesională. Subliniez cu tărie acest lucru. Stabilitatea financiară este esenţială pentru a garanta scriitorilor să trăiască demn din apartenenţa la USR şi din opera lor. Am arătat în Raport că, din acest punct de vedere, conducerea USR a făcut paşi importanţi, reuşind să asigure în continuare plata regulată a suplimentului de pensie şi a indemnizaţiei de merit, să sporească cu zece numărul beneficiarilor acesteia din urmă, precum şi să atragă fonduri de la buget la care abia dacă visam când prevedeam în Programul din 2009, amintiţi-vă, ”redefinirea raportului USR cu statul român”. Dacă doresc să insist în Programul de faţă pe latura profesională a activităţii noastre mai mult decât pe aceea financiară este pentru că acesta este capitolul la care v-am rămas, din păcate, dator. Un capitol, în plus, devenit mai actual decât oricând, fiindcă e vorba de prezenţa scriitorului în spaţiul public, de ecoul şi însemnătatea literaturii în societatea contemporană.
Iată, aşadar, primul angajament pe care mi-l iau: voi folosi toate pârghiile pe care mi le pune la dispoziţie preşedinţia USR pentru ca scriitorul român să-şi redobândească, fie şi într-o oarecare măsură, demnitatea şi prestigiul şi care să-i redea un loc central în societate, precum şi respectul contemporanilor săi. S-ar putea să vi se pară prea mari cuvintele. Mă număr printre aceia care cred că, numai dacă îţi propui mult, obţii mult. Nu-mi permit să vă supun atenţiei un Program meschin. USR nu e o asociaţie oarecare. Ea este o elită, din care fac parte cei mai valoroşi scriitori din ţară şi care merită din plin să fie respectată de contemporanii noştri. Unii dintre ei ne-au studiat operele în şcoală şi, alţii, cu siguranţă, ni le vor studia în anii ce vin. Unde cred că am greşit noi în deceniile din urmă este în faptul de a fi trecut prea uşor cu vederea peste legătura foarte strânsă dintre noi, cei care scriem, şi cei care ne citesc sau nu în ultimul rând, îşi dau examenele citindu-ne opera, ceea ce înseamnă că intră în viaţa adultă şi pe mâna noastră. Sunt jenat sau de-a dreptul furios când remarc că alte categorii socio-profesionale, faţă de care, ţin să precizez, nu nutresc nici cel mai mic dispreţ, cum ar fi: politicienii, oamenii de afaceri, starurile de tot soiul şi de toată mâna, de la fotbalişti la vedetele de televiziune, se bucură de atenţia mass-mediei într-o măsură mult mai mare decât aceea acordată nouă, celor care scriem. Sau când văd că emisiunile culturale sunt difuzate, când sunt, la miezul nopţii pe canalele naţionale iar pe cele comerciale niciodată. Ca să nu mai vorbesc de ploconelile televizate ale unor jurnalişti în faţa câte unuia care se laudă în gura mare că n-a citit nici o carte în viaţa lui, dar care n-a catadixit să ia un interviu unui scriitor care a publicat în viaţa lui zeci de cărţi. Să vă mai aduc aminte că dispariţia unor colegi ai noştri, mari scriitori, n-a fost uneori nici măcar menţionată în mass-media? Veţi spune: nu depinde de noi. Vă voi răspunde: depinde şi de noi. Forţa USR constă în solidarizarea noastră, a tuturor, în jurul ideii nobile că nici o societate din lume, nici cea mai săracă spiritual, nu poate trăi fără cărţi. Se poate scufunda, desigur, în mediocritate şi în uitare, dar e pe riscul ei, căci, mai devreme sau mai târziu, va dispărea. Istoria ţine minte doar societăţile care au produs şi consumat cultură. Peste celelalte trece cu buretele. Știind acestea, nu credeţi că e cazul, şi eu spun că şi momentul, să ne străduim să impunem societăţii respectul care ni se cuvine? Nu vă ascund, deşi sunt lucruri care, cum spune vorba românească, nu se dau din casă, că, dacă USR a supravieţuit crizei graţie banilor acordaţi de două guverne succesive, aceasta s-a datorat faptului că a fost recunoscută ca un brand naţional. Iată că se poate! Iată că n-a contat imaginea nefavorabilă, ca să mă exprim cu blândeţe, pe care ne-a făcut-o mass-media, nu rareori cu ajutorul unor colegi de breaslă, care închipuindu-şi, probabil, că-mi fac rău mie sau altora din conducere, au făcut rău USR în întregul ei. Doar că repararea răului ne-a consumat un timp preţios şi eforturi considerabile. De aceea vorbeam de solidaritate. Divizarea ne costă. Vă reamintesc ce ecou a avut acea scrisoare de protest contra comportamentului abuziv al unui redactor-şef de revistă de cultură şi membru al USR semnată de peste 500 de scriitori, aproape toţi, membri ai USR, determinând autorităţile locale să iasă din birocratica lor inerţie.
În vederea redobândirii demnităţii de breaslă, trebuie, înainte de toate, să aruncăm o privire în propria ogradă şi să vedem din ce cauză n-am izbutit să ne afirmăm cum s-ar fi cuvenit în faţa contemporanilor noştri, cu alte cuvinte, să ne asumăm noi înşine responsabilitatea acestei stări de lucruri. E uşor să dăm vina pe alţii. Am făcut oare tot ce ţinea de noi ca să merităm să ni se recunoască rolul esenţial jucat în orice societate de către scriitor? Am avut întotdeauna urechile ciulite la realitatea zilelor noastre, la nevoile oamenilor dintre care se recrutează cititorii noştri? Am reuşit să le înţelegem aşteptările ca să le putem răspunde? Am scris cărţile de care cititorii noştri au nevoie? E vorba de o problemă de valoare şi, în acelaşi timp, de una de etică.
Am reacţionat de fiecare dată când comentatori ai vieţii literare puţin binevoitori au arătat cu degetul spre prezenţa în rândurile USR a unor veleitari. Ca Preşedinte al USR, era firesc s-o fac. Dar, între noi fie vorba, nu există în observaţiile cu pricina o sămânţă de adevăr? Și-a făcut Comisia de Validare în toate cazurile treaba cum se cuvine? Dar Comitetele de Filială de la care provin propunerile? Când Consiliul din 10 iunie l-a exclus pe redactorul-şef al ”Tribunei”, am descoperit că primirea lui în USR fusese, în bună măsură, rodul unor presiuni care au urcat de la Filială la Comisia de Validare. De n-ar fi decât un caz izolat, tot ar fi bine. Din păcate, nu este un caz izolat. Am dat dovadă mereu de o toleranţă care, iată, s-a întors adesea împotriva noastră. Lungul şir de atacuri contra USR şi a conducerii ei pornite de la membri ai USR este dovada că nici la capitolul etică nu stăm grozav. Ce mi-a fost dat să citesc în anii din urmă întrece orice închipuire. Și noi, noi cum am răspuns? Îmi vine să spun că am răspuns creştineşte, cu duhul blândeţii, adică: nu numai că i-am iertat de păcate, dar le-am dat premii, indemnizaţii, ajutoare pentru ei şi rudele lor de toate gradele aflate în dificultate, le-am plătit cărţile la editură, i-am invitat la simpozioane, i-am trimis în străinătate, i-am lăsat să facă parte din jurii şi comitete în care decideau de soarta altora şi multe alte dovezi de îngăduinţă, ca să nu zic de prostie, din partea noastră. Unii din înverşunaţii noştri detractori s-au plâns public că vrem să-i excludem din USR, deşi, ”uitând” să-şi plătească de ani buni, ce spun eu, de decenii, cotizaţia aceea colosală pe care o ştiţi, ei se aflau în stare de suspendare, nemaifăcând parte din USR. Am fost daţi în judecată şi purtaţi prin tribunale de un coleg al nostru şi de fiul unui fost coleg. Acestuia din urmă i-am interzis accesul la Casa de la Neptun ca urmare a unui scandal public. Ne-a cerut 1.000.000 de lei despăgubiri morale. El, scandalagiul!
Cred că accentul pus pe rostul sindical al USR, la care ne-a împins tradiţia şi ne-a obligat, o dată în plus, criza, ne-a făcut să pierdem din vedere că unitatea principală de măsură a unei asociaţii profesionale cum este USR trebuie să fie valoarea membrilor ei. În acest scop, Statutul amendat prevede criterii mai stricte de primire. El stabileşte totodată reguli mai eficiente în alegerea membrilor comitetelor şi a juriilor de tot felul. Prevederile statutare nu reprezintă însă o garanţie deplină, ele trecând prin mâna unor oameni, atârnând de simpatiile sau antipatiile acestora sau, şi mai rău, de interese personale sau de grup. Apelul pe care doresc să-l fac este la cât mai multă obiectivitate. Și, de ce nu, la cât mai multă exigenţă din partea celor care, la toate nivelele, îşi asumă o anumită responsabilitate. Ar trebui să se înţeleagă de către cât mai mulţi că a avea o funcţie de răspundere în USR nu este o onoare, ci adesea o corvoadă. Credeţi-mă pe cuvânt: o ştiu prea bine.
În mod concret, îmi propun pentru mandatul următor, dacă îmi va fi acordat, următoarele:
Voi face tot posibilul să păstrăm ceea ce am câştigat: suplimentul de pensie, indemnizaţia de merit şi restul.
Voi continua să mă bat pentru amendarea legii taxei de timbru, blocată deocamdată în Parlament, ca urmare a opoziţiei unor editori. Amănunte pentru starea actuală a demersurilor noastre, în Raportul de activitate.
Voi continua politica de angajare morală şi materială a guvernului şi a autorităţilor locale, precum şi a ICR şi a altor instituţii, în proiectele şi programele USR, şi, nu în ultimul rând, în susţinerea publicaţiilor USR. Sper să beneficiem şi în viitor cel puţin de sumele din mandatul 2009-2013, pe care le-am prezentat în Anexa 1 la Raportul de activitate.
Voi încerca să atrag cât mai multe fonduri din sponsorizări şi din alte surse, inclusiv europene, publice sau private.
Voi milita pentru menţinerea şi, unde e cazul, reluarea celor mai importante proiecte ale USR: Premiile anuale, Gala Poeziei, Turnirul de Poezie din străinătate, Festivalul Internaţional „Zile şi Nopţi de Literatură”, Colocviul romanului, Lecturile publice şi altele.
Voi iniţia programe noi, la care lucrăm, colegii mei din conducere şi cu mine.
Voi acorda toată atenţia patrimoniului USR: Casa Vernescu, Hotel Unique, Casa de la Neptun, Casa cu abside de la Iaşi, terenul de la Călimăneşti (donat USR în 2011), fondul de carte şi celelalte enumerate în Anexa 2 la Raportul de activitate.
Voi încerca să cresc prin toate mijloacele disponibile vizibilitatea breslei, în ţară, dar şi peste hotare. Voi încerca să atrag atenţia opiniei publice asupra acelor manifestări ale noastre care au în centru cartea de literatură, dezvoltând, în acest scop, relaţiile cu şcolile şi universităţile, colaborând cu autorităţile dăscăleşti la elaborarea unor programe din care literatura actuală să nu lipsească.
Voi urmări aplicarea corectă a Statutului în viaţa de zi cu zi a USR, în vederea eliminării acelor fapte reprobabile care au pus, nu o dată, USR într-o lumină proastă, indiferent cine se face vinovat de ele. USR este a tuturor, dar şi a fiecăruia. Ceea ce înseamnă că toţi trebuie să ne asumăm răspunderi, dar şi că fiecare e, în egală măsură, responsabil.
Mă simt obligat să precizez în încheiere că, atât ceea ce am făcut în precedentul mandat, cât şi ceea ce îmi propun să fac de aici încolo a fost şi va fi rodul unei munci de echipă. Toţi cei aflaţi în funcţii de conducere fac parte din această echipă şi de solidaritatea lor depinde succesul nostru al tuturor, al USR, reprezentant şi simbol al breslei noastre.
Nicolae Manolescu
RAPORT DE ACTIVITATE
2009-2013
Generalităţi
Nu e un secret pentru nimeni faptul că perioada 2009-2013 la care se referă Raportul a fost una din cele mai dificile din întreaga istorie a USR. În primul rând, sub aspect financiar. Ca urmare a crizei, desigur, la care s-au adăugat alţi factori mai mult sau mai puţin aleatorii. Vom reveni ceva mai jos cu precizările necesare. Cu mari eforturi, echipa de conducere a reuşit să echilibreze situaţia. Când scriu aceste rânduri, USR şi-a achitat toate datoriile – la bugetul de stat, la furnizori, utilităţi, precum şi datoriile restante după falimentul SC Queens SRL – şi e capabilă să susţină cea mai mare parte a proiectelor şi programelor angajate, precum şi cheltuielile curente, salarii, întreţinere şi altele.
După cum se ştie, la capătul unui şir de procese, USR a pierdut sediul central din Casa Monteoru, retrocedat proprietarilor de drept. A curs multă cerneală pe această temă, unii din colegii noştri, chiar membri în Consiliu, dovedind neînţelegerea faptului că o hotărîre judecătorească se cuvine respectată şi, mai rău, acuzând actuala conducere că n-a făcut nimic ca să păstreze sediul. Nu e momentul să intru în detalii, care sunt îndeobşte cunoscute, dar câteva precizări merită să fie făcute. Casa Monteoru era, în timpul procesului, proprietatea Primăriei Generale a Capitalei, care o dăduse în folosinţă USR pe 49 de ani. Anularea donaţiei din 1948-1949 a fost urmarea unui proces, dubios procedural, intentat în 2006 de urmaşii foştilor proprietari statului român, care a fost reprezentat în instanţă de Ministerul de Finanţe. La proces, USR n-a luat parte, nefiind informată, după cum n-a fost informată, decât trei ani mai târziu, nici Primăria Generală, proprietarul de drept. Deşi toate actele se aflau în posesia ei şi era beneficiar principal, USR a reuşit cu greu să fie acceptată parte activă în procesele care au urmat. Efortul financiar presupus de proces a fost destul de mare şi a afectat grav bugetul USR, diminuat deja la un prag critic. Pe scurt, tot ce se putea face s-a făcut. Restul e…literatură. Tot răul fiind, cum se spune, spre bine, noul sediu ţinând de Casa Vernescu este suficient ca spaţiu, funcţional şi implicând cheltuieli de întreţinere mai mici. Despărţirea de Casa Monteoru a fost dureroasă mai degrabă sub raport simbolic. Noul sediu din Casa Vernescu fusese renovat pe cheltuiala SC QUEENS SRL, printr-un contract separat, nu cu mult timp înaintea falimentului firmei, după 18 ani de colaborare fără fisură cu USR. Aş adăuga şi faptul că USR păstrează o relaţie civilizată cu noii-vechii proprietari ai Casei Monteoru, care, dovadă, ne-au pus la dispoziţie Sala Oglinzilor cu ocazia festivităţii de decernare a premiilor din 10 iunie şi ne-au lansat invitaţia de a organiza şi alte manifestări în fostul nostru sediu. În acelaşi plan simbolic la care ne-am referit, oferta îşi are semnificaţia ei.
Criza ne-a obligat şi la raţionalizarea cheltuielilor. Am redus formatul Consiliului şi al Comitetului Director, precum şi al Comitetelor de Filială, am desfiinţat un post de vicepreşedinte, am tăiat două din cele trei indemnizaţii de conducere, a Preşedintelui şi a Prim-vicepreşedintelui, ca şi indemnizaţiile Preşedinţilor de Filiale. Am atras fonduri extrabugetare ca să nu trebuiască să reducem salariile personalului administrativ şi economico-financiar cu mai mult de 10%. Am renunţat la mai mullte posturi de portari, introducând un sistem electronic la intrare în sediu. Şi aşa mai departe. Conducerea USR a atras, în mandatul 2009-2013, fonduri în sumă totală de 5.237.744 lei ( 1.163.944 euro), altele decât cele care provin din sursele interne obişnuite, taxa de timbru sau chiriile de la Casa Vernescu şi de la hotelul ”Unique”. Unele dintre aceste măsuri implicau amendarea Statutului.
Pe 12 martie 2013, Consiliul a dezbătut şi adoptat prin vot, în virtutea articolului 25 din Statutul în vigoare la acea dată, amendamentele propuse. Prin încheierea din 17 aprilie 2013, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a luat act de modificări şi a dispus înregistrarea acestora în Registrul Special aflat la grefa Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, ceea ce înseamnă intrarea în vigoare a Statutului amendat. Prima consecinţă importantă este modalitatea de funcţionare a alegerilor din toamna lui 2013. În locul Adunării Generale (sau al Conferinţei Naţionale), se prevede o organizare descentralizată a alegerilor, care au loc în fiecare Filială în parte, ocazie în care sunt alese Comitetele de Filială, Preşedinţii lor şi, unde e cazul, reprezentantul sau reprezentanţii în CUSR, alţii decât Preşedintele, precum şi, într-o urnă separată, sigilată până la sfârşitul alegerilor din toate Filialele, Preşedintele USR. Voturile luate în calcul sunt cele exprimate de membrii titulari participanţi şi ele decid majoritatea, fără a fi necesar un anumit cvorum. Pot participa la reuniuni şi membri stagiari, dar ei nu au drept de vot. Membrii care nu au achitat până la data ultimei reuniuni a Consiliului din 10 iunie cotizaţia pe 2012 sau/şi pe anii anteriori sunt suspendaţi, conform Statutului: ei pot participa la Conferinţe, dar fără drept de vot. Tot ca urmare a amendării Statutului, Consiliul şi Comitetul au un alt algoritm de alcătuire, rezultat din descentralizare şi din reducerea numărului de membri. Asociaţia de Bucureşti a fost desfiinţată ca o suprastructură care s-a dovedit inutilă, iar Secţiile ei (Poezie, Proză, Dramaturgie, Literatură pentru copii şi tineret, Critică, Istorie literară şi Eseu, Traduceri) au fost ridicate la rang de Filială. În fine, de asemenea ca remarcă generală, toate reuniunile organelor centrale de conducere s-au ţinut în termenele statutare şi toate deciziile au fost adoptate statutar, prin vot, în CUSR sau în CD, după caz. Există tendinţa unora din membrii USR de a acuza conducerea de lipsa transparenţei. Absolut toate deciziile statutar adoptate au fost comunicate membrilor, pe site sau prin alte mijloace.
Nu acelaşi lucru se poate spune şi în legătură cu unele Filiale. Am avut de obicei rare informaţii despre astfel de reuniuni, ca, de altfel, despre activitatea, proiectele sau programele susţinute de Filiale. E vorba, mai cu seamă, de unele Filiale din Bucureşti, în mare restanţă cu strângerea cotizaţiilor, nu în ultimul rând, din cauza funcţionării greoaie a ASB, în condiţiile unui număr foarte mare de membri, 1056 titulari şi 50 stagiari (pe hârtie, din care doar jumătate se vor afla la Conferinţele de alegeri, restul fiind suspendaţi tocmai pentru neplata cotizaţiei pe unul sau pe mai mulţi ani; există scriitori care nu şi-au plătit niciodată după Revoluţie cotizaţia, chiar şi unii care au fost aleşi la un moment dat în conducerea USR şi au beneficiat de indemnizaţie şi de toate drepturile cuvenite membrilor). Filialele din ţară sunt aproape la zi cu strângerea cotizaţiilor, în acest caz, lipsa de activitate a câtorva, din fericire foarte puţine, explicându-se prin numărul prea mic de membri. Culpa revine Comitetelor şi Preşedinţilor. Situaţia ne obligă la un avertisment: participanţii la alegeri vor trebui să fie mult mai atenţi când propun sau votează candidaţi la funcţiile de conducere. Acestea nu sunt o onoare. Ele presupun interes, prezenţă, iniţiativă, bătaie de cap. Starea precară a unor Filiale, cu un număr de membri cu mult peste norma statutară, dar fără activitate, se datorează pasivităţii Preşedinţilor lor, care s-au obişnuit să aştepte salvarea de la conducerea centrală, în condiţiile în care se privează ei înşişi şi nesiliţi de nimeni de peste 50% din banii proveniţi din cotizaţii. Faceţi un calcul aritmetic simplu şi veţi constata câţi bani rămân neîncasaţi şi ce se poate realiza cu ei într-o Filială care are între 200 şi 300 de membri, chiar dacă cotizaţia e doar de 100 de lei pe an iar pentru pensionari de 50 de lei. Pe de altă parte, ne simţim moralmente obligaţi să relevăm faptul că majoritatea Filialelor din ţară, îndeosebi cele de la Cluj, Iaşi, Timişoara, Arad, Bacău, Sibiu, Craiova, Piteşti, Braşov, Alba Iulia, Galaţi-Brăila au avut o activitate bogată, au atras fonduri însemnate de la forurile locale şi chiar, a se vedea cazul Filialei Alba, au susţinut financiar activităţi ale conducerii USR şi ale revistelor centrale. Acestora le mulţumim pentru implicare. Din păcate, nu putem afirma acelaşi lucru despre Filiale care n-au avut practic nici o activitate, cum ar fi cele de la Constanţa şi Chişinău, spre a nu mai vorbi despre Filiala de la Tg.Mureş, ruptă în două, ai cărei reprezentanţi în CUSR sau în CD au fost absenţi mai de fiecare dată, chiar şi de la reuniuni foarte importante precum aceea din aprilie, în care a fost adoptat Statutul amendat, sau aceea din 10 iunie, în care a fost votat calendarul alegerilor din septembrie-octombrie. (La comisia de validare, dosarele au fost aduse de un membru binevoitor al Filialei, dar nu şi al Comitetului, despre membrii căruia nu avem de multişor nici o informaţie sigură.)
ACTIVITATE
Vom porni de la cele zece puncte prevăzute în Programul pe care l-am prezentat la Conferinţa Generală din toamna lui 2009 şi vom încerca să vedem câte din obligaţiile pe care ni le-am asumat atunci au fost respectate, câte nu şi de ce.
1-2-3-4). Redefinirea raporturilor dintre USR şi statul român. Determinarea instituţiilor statului de a-şi asuma răspunderile care le revin în materie de cultură. Creşterea vizibilităţii scriitorului şi literaturii în societate. Crearea de programe pentru străinătate.
Acest punct din programul de acum patru ani a fost realizat integral. Redefinirea raporturilor cu autorităţile a reprezentat din partea noastră o schimbare radicală de mentalitate şi de atitudine. Revoluţia din 1989 le-a creat celor mai mulţi dintre noi iluzia că literatura, arta, cultura, în general, trebuie scoase de sub tutela statului. Libertatea de creaţie recent dobândită părea incompatibilă cu aservirea faţă de o autoritate în care continuam cu toţii, în virtutea inerţiei, a o vedea pe aceea comunistă. Euforia post-decembristă odată trecută, ne-am dat seama că literatura are aproape la fel de mult de suferit în prezent de pe urma dezimplicării statului, pe cât a avut în trecut de pe urma intervenţiei lui abuzive. Economia de piaţă riscă să ucidă cultura, în condiţiile în care criteriului valorii îi ia locul criteriul succesului. Literatura s-a aflat după 1989 într-o situaţie mai grea decât alte domenii culturale. Teatrele beneficiau şi beneficiază de subvenţii, cinematografia, aşijderea, ca să nu mai vorbim de arhitectură (în pofida faptului că arhitecţii, nu scriitorii, au dovedit cea mai ruşinoasă conformare la politica regimului trecut, dovadă blocurile în care trăiesc trei sferturi din locuitorii oraşelor ţării!). În consecinţă, ne-am adresat guvernului Boc. Argumentul nostru a fost că, dacă patrimoniul este, pe bună dreptate, subvenţionat de stat, nu există nici un motiv să nu fie subvenţionată cultura vie, bunăoară, publicaţiile literare: cultura vie de azi este patrimoniul de mâine. Primul ministru a înţeles argumentul şi am făcut împreună cu guvernul un protocol prin care publicaţiile culturale, majoritatea nerentabile într-o economie de piaţă, să fie subvenţionate. Banii au venit, revistele au fost salvate. Să nu se creadă însă că lucrurile au mers de la sine. USR fiind un ONG independent, legea reglementează în modul cel mai strict, deseori birocratic, relaţiile financiare cu guvernul. Am avut imense dificultăţi de a stabili categoriile de cheltuieli eligibile. Cea mai mică cheltuială pe banii guvernului ne-a fost controlată la sânge. Reprezentanţi ai guvernului au luat parte, cu discreţie, desigur, la toate acţiunile USR presupunând fonduri guvernamentale. Vreau să vă spun că au existat momente când am vrut să restituim banii. Restricţiile impuse de legislaţia în vigoare ne-au pus în situaţia de a încasa ultimii bani în ultima zi a anului trecut. Nu putem reproşa nimic guvernelor succesive care ne-au sprijinit. Cu atât mai mult, cu cât nu ne-au cerut în schimb decât să respectăm legea. Dacă dăm în vileag acum aceste lucruri, este ca să vedeţi că nu autorităţile ne-au creat greutăţi, ci, nu o dată, unii dintre membrii USR. Amintiţi-vă fabula lui Grigore Alexandrescu ”Toporul şi pădurea”! Trecem peste faptul că ne-au acuzat că suntem cerşetori la mâna guvernului, ca să spunem că cel mai important program al USR, păstrarea în viaţă a publicaţiilor literare, nu s-ar fi realizat fără sprijinul acordat de guvernul Boc. Programul a fost continuat sub guvernul Ponta, într-o formă lărgită, care nu se mai limita la reviste, şi mai complexă. Toamna trecută, USR a avut numeroase manifestări subvenţionate de guvern: lecturi publice, seri de literatură, Gala Poeziei de la Ateneul Român, Ziua Scriitorilor, în care au fost premiate mari personalităţi aflate la vârsta a treia, lansarea unui volum cuprinzând comunicări rostite la Colocviul Romanului de la Călimăneşti şi Alba Iulia din 2012, o expoziţie de portrete de scriitori, devenită permanentă, a fotografului Ion Cucu, pe care o puteţi admira în noul sediu central, decernarea premiului ”Cartea Anului” al ”României literare”, un work-shop consacrat condiţiei tânărului scriitor, proiecţii de filme documentare şi altele. Ministerul Culturii a subvenţionat Premiile USR şi, din 2010, programul legat de publicaţii. ICR a subvenţionat o întâlnire a scriitorilor români cu publicul francez, la Lyon, în 2013. Consiliul Judeţean Alba şi Primăria Alba Iulia au continuat să susţină material seria întâlnirilor, simpozioanelor şi a altor manifestări, ca şi revista ”România literară”. Primăria Sectorului 2 Bucureşti sponsorizează de câţiva ani Premiile ASB, revista Luceafarul de dimineata şi, din 2011, Turnirul de Poezie, care a avut loc în Grecia, Turcia şi Ungaria. Toate acestea au contribuit la creşterea vizibilităţii scriitorului şi a literaturii în societate. Şi nu numai în ţară. Primăria din Călimăneşti a donat USR un teren pentru construirea unei clădiri destinate conferinţelor de tot felul. Încheiem acest capitol cu precizarea că ultimele case de pe lista celor aflate în administrarea USR, cea de la Sovata şi cea de la Valea Vinului, au fost înapoiate prin hotărîrea CUSR proprietarului de drept, Ministerul Culturii. Suntem informaţi că hotărârea de guvern care va consfinţi restituirea va ieşi în scurt timp. În ce ne priveşte, am decis să renunţăm la cele două Case. Nu înainte de a fi făcut mai multe drumuri până la ele, de a fi apelat la experţi spre a vedea dacă pot fi repuse în folosinţă, şi la oameni de afaceri pentru a le ceda în administrare. A fost evident că nu le mai puteam administra, atât din lipsa completă de interes a membrilor USR în folosirea lor, cât şi pentru că cheltuielile de întreţinere şi de modernizare ne depăşeau posibilităţile, ceea ce le condamna la degradare treptată şi ireversibilă.. Fac parte dintr-o moştenire care mai mult ne-a creat probleme decât ne-a fost de folos. Şi fiindcă a venit vorba de moşteniri, am vrea să vă punem la curent cu un fapt care ne dă bătaie de cap de o bună bucată de vreme. Am descoperit în câteva rânduri că, din cauza neglijenţei (să nu-i spunem altfel!) conducerilor USR care ne-au precedat, am rămas datori administraţiei statului cu impozitul obligatoriu pe imobil (din motive lesne de înţeles, nu-l divulgăm, înainte de a încerca să găsim o formă de a plăti, care să nu trezească la viaţă niscai monştri), cu taxa legală pentru locurile de veci ale scriitorilor de la Cimitirul Bellu (am plătit-o în rate aproape toată, după ce am fost informaţi că nu mai avem acces la locurile cu pricina) şi cu alte angarale cu care predecesorii noştri ne-au încărcat fără măcar să ne prevină.
Sectorul de relaţii externe al USR a colaborat strâns sau a fost membru în diverse asociaţii internaţionale care se ocupă de drepturile de autor, de traduceri şi, în general, de tot ce priveşte activitatea creatorilor, nu numai de literatură, fireşte, participând la reuniuni importante, unele organizate de USR în ţară, altele în străinătate de asociaţiile cu pricina, inclusiv în cadrul Comisiei Europene de la Bruxelles. În 2010 şi 2011, au avut loc ediţiile 9 şi, respectiv, 10 ale Festivalului ”Zile şi Nopţi de Literatură” de la Neptun, cu invitaţi şi laureaţi de marcă din lume. Criza a pus capăt, din nefericire, Festivalului, ultimele două ediţii trebuind să fie anulate. Dacă nu la anul, în 2015, s-ar putea să reluăm Festivalul, într-un nou format.
5). Atragerea tinerilor scriitori. Susţinerea colocviilor anuale ale tinerilor.
Obligaţie îndeplinită doar pe jumătate. Colocviile tinerilor au continuat an de an, cu excepţia lui 2013. Ele nu s-au arătat tocmai profitabile, din cauza existenţei unor serioase divizări în sânul generaţiei 2000, ceea ce a condus la conflicte, unele neplăcute, între participanţi. În USR nu s-au înscris destui tineri, încât să putem vorbi de un succes al planului de atragere a noii generaţii, deşi s-au înscris mai mulţi decât înainte, unii fiind chiar aleşi membri în diferitele jurii şi comisii. Un lucru bun este că s-au împuţinat atacurile tinerei generaţii la adresa USR, dovadă a schimbarii imaginii instituţiei noastre.
6). Susţinerea acţiunilor Filialelor şi determinarea lor să creeze evenimente culturale locale cu ecou public.
În marea lor majoritate, acţiunile din Filiale au avut sprijinul USR, material sau de altă natură. Reprezentanţi ai conducerii centrale au fost prezenţi aproape în fiecare loc şi împrejurare. Despre numărul şi calitatea acţiunilor desfăşurate în Filiale am vorbit ceva mai sus. O anumită inerţie s-a remarcat în unele din Secţiile ASB care au lăsat totul pe seama ASB, suprastructură greu controlabilă, ceea ce ne-a condus la ideea desfiinţării ei. Strângerea cotizaţiilor în unele Secţii a fost atât de neglijentă, încât avem în acest moment un număr apreciabil de membri suspendaţi, fără drept de vot. Cum am mai arătat, a existat o anume pasivitate a Preşedinţilor şi Comitetelor. Dar n-am vrea să se creadă că-i absolvim de orice răspundere pe răuplatnici. Avem colegi care consideră calitatea de membru drept o recunoaştere a valorii lor, răsplătită prin indemnizaţia de merit, în destule cazuri, care le conferă drepturi, dar îi scuteşte de obligaţii. Dacă nici amărâta de cotizaţie (aprox. 0,5% din indemnizaţia de merit!) nu şi-o achită decât după telefoane şi scrisori, ce pretenţii să mai avem de la ei?
7 şi 10). Stabilizarea financiară a USR. Legea timbrului cultural. Indemnizaţia de merit. Suplimentul de pensie.
Nu bănuiam, când ne propuneam acum patru ani să stabilizăm financiar USR, că va veni criza. Stabilizare voia să zică atunci garanţia că o parte din buget (echivalentul cheltuielilor pe un an) se va afla depusă la bancă la finele lui decembrie a fiecărui an, disponibilă pentru eventuale ”zile negre”. Când au venit ”zilele negre”, depozitul a fost lichidat. De ce? Falimentul firmei care administra Cazinoul ne-a înghiţit 393.000 euro, sumă egală cu bugetul USR pe un an, adică exact acela economisit. Suma a provenit din amânarea, prin tot felul de tertipuri, plăţii chiriei vreme de cinci luni, din neachitarea de către firmă a cheltuielilor curente prevăzute în contract la gaz, apă, lumină şi restul, la care s-au adăugat penalităţile legale datorate statului pentru impozite neplătite la timp. Am renegociat de câteva ori contractul cu SC Queens SRL şi, apoi, cu firma care i-a preluat afacerile. În timp ce avocaţii noştri (altă cheltuială!) discutau cu avocaţii firmelor cu pricina iar noi semnam protocoale peste protocoale cu patronii succesivi (unul fiind, nici mai mult, nici mai puţin decât un fost ministru adjunct al Armatei din Israel!), pe neanunţate, ultima dintre aceste firme şi-a declarat insolvenţa şi a ieşit pe furiş din scenă. Consecinţele au fost dramatice. Fără bani şi cu Casa Vernescu sub administraţie judiciară, trebuia să găsim rapid surse de venit ca să ne plătim datoriile la stat. O jumătate de an n-am putut reînchiria spaţiul. Trebuie să vă spunem că tocmai obţinusem de la Ministerul Culturii, care ne dăduse în folosinţă Casa Vernescu, dreptul de închiriere, neprevăzut în contractul iniţial, care vorbea de parteneriat, ceea ce implicase în decursul timpului o mulţime de dificultăţi legale. Mai mult, îi convinsesem pe cei doi miniştri aflaţi succesiv în funcţie, care puseseră ochii pe Casa Vernescu ca sediu pentru minister, să renunţe la o idee care ar fi dus la imposibilitatea funcţionării USR. Deşi aveam acum toate drepturile, administratorul judiciar nu ne-a permis câteva luni nici măcar accesul în clădire. În schimb, am tot plătit datorii la stat, care nu s-a sfiit, de câte ori încasam bani din diverse surse, să ni-i confişte nici bine intraţi în contul bancar al USR. Aceasta, fiindcă, se ştie, nu poţi primi bani de la stat dacă ai datorii la stat. Întreg programul nostru cu guvernul ameninţa să se ducă de râpă. Nu vreau să vă spun ce coşmar am trăit, colegii mei din conducere şi cu mine. Reînchirierea a durat încă o jumătate de an şi s-a făcut pe o sumă mai mică decât aceea negociată în 2007. Am izbutit să semnăm contractul în octombrie 2012, dar primii bani au intrat abia în februarie 2013. Chiria de la hotelul ”Unique” de pe strada Bastiliei fusese diminuată şi ea, cu acordul Consiliului, cu o treime, din cauza aceloraşi dificultăţi provocate de criză grupului hotelier care îl administrează. La acestea s-a adăugat faptul că modificarea legii taxei de timbru n-a fost posibilă din cauza brutalei intervenţii în Parlament a unui grup de editori care s-au plâns demagogic că dau faliment dacă legea trece. Nici vorbă însă de faliment! Cei câţiva bani în plus (2%) pe exemplar erau suportaţi de cumpărători, nu de editori, şi nu sporeau semnificativ preţul exemplarului: 40 de bani la 20 de lei, să zicem, nu puneau în primejdie vânzările şi nici pe editor, care îi recupera. Proiectul modificat de câteva ori stă şi azi la uşa Parlamentului. Întârzierea o datorăm şi lipsei de cooperare a altor Uniuni de creatori din ANUC, mult mai puţin interesate de taxa de timbru decât USR. Nenumărate au fost întâlnirile cu colegii noştri din ANUC, care, cunoaşteţi expresia românească, ne-au pus beţe în roate. Ca să nu spun că textul proiectului de amendare a legii l-am redactat noi şi juriştii noştri (alte costuri!). Ca un fel de colac de salvare, am notificat prin judecătorie editorilor rău platnici să vină la discuţii şi să beneficieze la rigoare de plata în tranşe a sumelor datorate. Am participat, colegii mei şi cu mine, alături de un jurist şi de directorul economico-financiar al USR, la numeroase astfel de discuţii (una mai neplăcută decât alta) şi am reuşit să recuperăm o parte bună din sumele datorate. Au fost şi editori pe care i-am dat în judecată. Unele procese sunt încă pe rol. Tertipurile la care au recurs unii editori ar merita să fie descrise, cu atât mai mult, cu cât printre ei se află membri ai USR. Jucând contra intereselor breslei, unora li s-ar potrivi articolul 9, aliniatul b din Statut, care prevede excluderea pentru ”prejudicii materiale, morale şi de imagine grave” aduse USR. Îi anunţăm că o vom face dacă nu-şi vor schimba atitudinea. Concluzia ne trimite încă o dată la fabula lui Grigore Alexandrescu. În orice caz, nu înţelegem, decât ca probă de ignoranţă, dacă nu de rea voinţă, afirmaţiile unora că actuala conducere a USR n-a făcut nimic pentru valorificarea taxei de timbru.
Cu imense eforturi şi cu un consum nervos permanent, am reuşit să stabilizăm financiar USR la sfârşitul lui 2012. Ca să vă daţi seama de gravitatea lucrurilor şi de întârzierile birocratice de care am avut parte, e destul să vă spun că ne-am achitat datoriile şi obligaţiile, nu în ultimul rând faţă de membrii noştri, în seara zilei de 31 decembrie. Câteva ore mai târziu, anul financiar încheiat, banii ar fi reintrat la buget. Sunt recunoscător vicepreşedintelui Gabriel Chifu şi directoarei economice Stela Pahonţu care n-au avut nici Crăciun, nici Anul Nou, obligaţi să stea pe baricade. Ce am primit în schimb? Citiţi ”Cotidianul” sau diversele site-uri care ne-au împroşcat cu noroi în toată această dramatică perioadă, inspirate de aceiaşi membri ai USR nemulţumiţi de actuala conducere şi care nu-şi mai găseau cuvintele să ne spurce şi să ne, da, blesteme.
8). Îmbunătăţirea comunicării şi site-ului. Transparenţă.
Se poate constata un oarecare progres în limpezirea şi oportunitatea comunicării. Fără a fi faimos, site-ul USR e, în general, corect. N-am ascuns niciodată colegilor noştri ceea ce facem sau ceea ce se întâmplă în USR. Din păcate, dorinţa noastră de transparenţă s-a izbit de neatenţia, dezinteresul sau chiar reaua credinţă a unora, care au dat interpretări personale şi neîntemeiate afirmaţiilor sau deciziilor noastre. Nu demult, un răuvoitor scria în presă despre ”afacerile” pe care conducerea actuală le-ar fi făcut când cu cedarea Casei Monteoru. Acelaşi ins lipsit de scrupule credea a deţine informaţia senzaţională că vrem să vindem sediul ASB de pe strada Nicolae Golescu, făcându-se a nu şti sau neştiind, ceea ce nu-l scuză, că sediul nu e proprietatea USR, care plăteşte chirie. Cât despre scoaterea la mezat a Vilei Scriitorilor de la Neptun, ce lămuriri am mai putea da? Mici ticăloşii, veţi spune. Desigur. Dar care atârnă greu în balanţa tot mai înclinată a raporturilor noastre cu presa şi cu site-urile de scandal. Ceea ce lipseşte adesea din lumea pe care USR o reprezintă în ochii publicului este solidaritatea de breaslă. Câţi dintre membrii USR au ripostat la josnicele atacuri? Nu ca să ne apere pe noi, cei din conducere, dar ca să apere imaginea breslei şi, în definitiv, pe a lor înşişi. A existat şi un caz fericit, recunosc: scrisoarea de protest semnată de peste 500 de scriitori provocată de calomniile, injuriile şi ameninţările pe care ni le-a adresat un individ certat cu legea, redactor-şef la o revistă clujeană şi membru al USR. Excluderea lui din USR s-a făcut cu o singură abţinere. Mă mănâncă limba s-o dezvălui! Mai ales după ce individul ne-a notificat printr-o casă de avocaţi că vrea să negociem amiabil reprimirea lui în USR şi să retragem acuzaţiile pe care i le-am adus. Noi lui? Nu cumva, el nouă?
9). Nu mai e de actualitate. Răspuns parţial în capitolul de Generalităţi, cu referire la Statut.
ÎNCHEIERE. MULŢUMIRI.
Sper din toată inima că istoria nu se repetă. Cu atât mai puţin în formă de farsă. Anii 2009-2013 vor rămâne în viaţa USR şi în memoria noastră ca ani negri. Dar şi ca o dovadă că, atunci când există voinţă şi oameni cinstiţi, competenţi şi devotaţi, pot fi depăşite crizele cele mai grave. Sunt încredinţat că ştiţi cine a făcut parte din echipa de conducere a USR pe care aţi ales-o cu patru ani în urmă şi care a salvat corabia de la un naufragiu anunţat. Le mulţumesc lui Varujan Vosganian, lui Gabriel Chifu, Irinei Horea şi Stelei Pahonţu pentru tot ce au făcut, uneori cu sacrificii de care nu mulţi sunt capabili. Le mulţumesc colegilor din Consiliu şi din Comitetul Director, împreună cu care am luat decizii importante şi nu totdeauna uşoare. Le mulţumesc, nu în ultimul rând, acelor oameni, puţin sau deloc cunoscuţi de către cei mai mulţi dintre dv., care ne-au stat alături la bine, dar şi la rău, cu salariile diminuate, când nu, pur şi simplu neplătiţi, muncind fără să crâcnească, uneori până seara târziu, sâmbăta şi duminica, la nevoie, cu un devotament tot mai rar în zilele noastre. Vă mulţumesc dv., participanţi la Conferinţele de alegeri de pe tot cuprinsul ţării, pentru că îmi daţi sentimentul reconfortant că sunteţi interesaţi de soarta breslei noastre şi a cărţii de literatură în general, fără de care am fi cu toţii mai săraci spiritual.
Nicolae Manolescu
