„Encore un reportaje, monsieur?” – m-a întrebat, bucuros că nu va trebui să-şi petreacă capătul de noapte singur, lucrătorul tunisian de pe măgăoaia care curăţa plaja „populară” de la Cannes. „Oui”, am zis eu resemnat, urcându-mă în uriaşul utilaj şi deschizându-mi carneţelul roşu, aproape umplut de hieroglifele mele de fals stenograf. Până la ora cinci, ora terminării curăţeniei, ajunsesem cu povestea în antichitatea berberă, de unde, pare-se, se trăgeau strămoşii prolificului magrebian. La cinci şi un sfert, în fine, frânt de nesomn şi foame, m-am instalat pe o bancă pe „Croazetă” şi am tras cu sete, una după alta, trei ţigări de „Carpaţi fără filtru” de Sfântu-Gheorghe. La un moment dat, am văzut un afro-francez că se uită foarte atent la mine de la vreo trei metri de bancă. „Hait – mi-am zis. Te pomeneşti că o fi din ăia… şi mă place, dracului…”
Tipu a trecut pe lângă bancă, a făcut zece paşi într-o direcţie, s-a întors, a făcut zece paşi în cealaltă, iar s-a întors şi oprindu-se în dreptul meu, m-a întrebat, foarte amabil, ce fumez. Asta era! Inedita, necunoscuta aromă de „Carpaţi fără filtru” îl fascinase! I-am făcut semn să se aplece şi i-am şoptit la ureche: „C’est de la marijuana roumaine…” Afro-nigerianul a făcut ochii mari, a dat din cap admirativ şi-atunci eu – ospitalitatea română n-are limite teritoriale! – i-am oferit o ţigară. A aprins-o, a tras adânc un fum şi pe chip i s-a întipărit o expresie de parcă ar fi doborât cu săgeata o gazelă Thompson. „Mersi, monsieur!” – a zis el emoţionat şi eu, încântat de virtuţile industriei noastre de ţigarete, i-am dat de-a dreptul un pachet. După o clipă de uimire, afro-omul a luat pachetul, mi-a făcut semn să nu plec, să rămân acolo, şi l-am văzut dispărând pe uşa hotelului „Noga-Hilton”. Mi-au trecut tot felul de chestii prin cap, că se duce să mă reclame la Poliţie, că o să cheme o grupă de haidamaci să mă salte şi să-mi confişte „marfa” ş.a.m.d. După cinci minute a ieşit din hotel cu o pungă babană în mână pe care mi-a dat-o zâmbind. Am deschis-o. Minune! Ce nu era acolo! Somon fumé, pateu de ficat de gâscă, salam italian, şuncă spaniolă, toate bunătăţile Mediteranei! Tipu era ajutor de bucătar la „Hilton” şi, văzându-mi faţa famelică, s-a gândit să se revanşeze pentru „marijuana roumaine”.
Buuun. Cu hrana o rezolvasem. Dar unde să dorm, fiindcă deja aş fi devenit suspect şi pentru magrebian, cu reportaje cu tot.
Ioan Groşan
