Joi, 15 august 2013, în a doua zi a Festivalului de C’ARTE DANUBIUS de la Tulcea, la Casa Avramide, de la ora 14.00, a avut loc lectura publică a unui experiment literar, ”Danubius Renshi”, coordonat de scriitorul Dan Mircea Cipariu. La experiment au participat elevi ai liceelor tulcene ”Spiru Haret” și ”Grigore Moisil”. ”A fost o surpriză să lucrez cu 35 de adolesenți din Tulcea câteva exerciții de scriere creative, între care și acest Danubius Renshi. Renshi în japoneză înseamnă rădăcină și presupune o improvizație literară, cu ordinea de intrare care se face pentru cei care participă la acest joc superior prin tragere la sorți. Au fost două tururi de improvizație ce au avut o singură condiționare: să preiei o imagine poetică din textul scris și citit înaintea ta. Această întâlnire cu liceenii din Tulcea sunt convins că va fi continuată cu noi exerciții care pot da, în viitorul apropiat, o carte experiment ce va apărea la Tracus Arte”, a declarant Dan Mircea Cipariu, coordonatorul experimentului renshi.
Danubius Renshi
Participanţi:
1. Ioan Suhov
2. Arina Ftadeev
3. Teodor Puiu
4. Oana Poşchină
5. Măriuţa Andreea Sitaru
6. Adriana Silvia Rusu
7. Alexandra Cărbunaru
8. Elena Cărbunaru
9. Mihaela Belacurencu
10. Adelina Pascale
11. Ruxandra Trofim
12. Andreea Chiper
13. Monica Ceapă
14. Andrada Artamonov
15. Dan Mircea Cipariu
Dunărea – flux continuu al tinereţii în care ne lăsăm purtaţi
ne priveşte cu ochii de safir ce par adevăraţi. (Ioan Suhov)
Fiind fermecaţi de această putere, stăm pe loc, simţim cum pune stăpânire pe noi şi aşteptăm trecerea timpului. (Arina Ftadeev)
Piedestalul înaripat ce jalnic taie cerul te îmbie-n vraja caldă a vaporosului etern. (Teodor Puiu)
Te invoc în incantaţii şoptit şi sincer
E ceea ce simte somnambulul pentru lună
Linişti sepulcrale pe ale tale ape se plimbă
Amorf şi tern mă mistui în furtună. (Oana Poşchină)
Un nebun sorbea neantul cu spuma zilei de ieri,
sfâşia chibritul ca pe o pradă amintindu-şi că întuneric dar şi destin
pe toate-n ape le dezleagă. (Măriuţa Andreea Sitaru)
Un ponton abandonat printre braţele de apă
Doar un chip resemnat ce vâsleşte nebuneşte
Ancoră îşi caută el
Dar ce patetic! Ce meschin! E a Dunării iscoadă. (Adriana Silvia Rusu)
Nici trecerea metrilor cubi de apă n-a oprit trecerea anilor de păreri de rău,
învaluit în scânteia tăcerii un chip de înger îi închide sufletul şi pleoapa.
E porumbelul alb cu ochi acum de gheaţă şi cântec de lebădă. (Alexandra Cărbunaru)
Un val continuu ce ne conduce pe toţi spre uitare, creat de nevoia unei reciclări a sufletelor veşnice
Creat de o divinitate ce nu îl controlează
Îndreptat către un viitor ce numai el îl cunoaşte. (Elena Cărbunaru)
Apă dulce, apă vie
De ce curgi fără-ncetare
Tu eternă, în jurul tău
Întreaga umanitate moare. (Mihaela Belacurencu)
Un vers ce ticăie pe ceas
Localnicii cu Dunărea în vene
Un sfert din trup
Ne-a mai rămas
Vâslind în sute de catrene. (Adelina Pascale)
Deasupra ei sunt aburi groşi
Şi pescăruşii ţipă
Norii se-agaţă-n brazi eterni
Pe apă curge firea lumii
Iar valurile se sparg mute. (Ruxandra Trofim)
Umbra naşte hoţi de lacrimi
Cu sănii albastre
Din care gânduri moarte curg
Iar ceara timpului picură secunde
Pe măştile de marmură
Oglindite-n valuri. (Andreea Chiper)
Iar eu cu un calm prefăcut de madonă
Îmi simt nările atrofiate
Înfundate de bulgări săraţi
În cotloanele acestui templu umed
De sirene îngânate. (Monica Ceapă)
Apa-mi spală trupul de var
Mă naşte şi mă şlefuieşte
Metamorfoză acvatică de suflu calm
Şi sunt ca o statuie idolatră. (Andrada Artamonov)
Nici femeiesc nici bărbătesc
Ci numai şi numai cu
Sufletul cu ieşire la mare
În două minute de scris
În două minute de aşteptare!
Zeitatea ingenuă din creierul meu
Îmi schimbă fluxul memoriei
Aici nu e nici începutul
Nici sfârşitul
Aici e un fluviu cu ispite pe care
Le voi adormi nadir latent
Împăcare cu sine. (Dan Mircea Cipariu)
Dunărea tot curge, nimic nu se schimbă, iar întrebarea ce mă apasă este:
„va fi totul ca acum mereu?”. (Ioan Suhov)
Printre gândurile amestecate îmi apare răspunsul;
aş putea să fug, aş putea să mă ascund,
aş putea face orice.
Oricum, când mă voi întoarce,
nimic nu va mai fi la fel. (Arina Ftadeev)
Contemplu, vis lucid, înălţător ce-ţi umple venele cu albastru.
Mă simt în templul apelor ce bat ţarmuri să le despice în alte temple mici mărunte. (Teodor Puiu)
Supă organică, matrice a vieţii
Neţărmurit în aceleaşi ape
Oază de vise, pion pe o tablă
Îţi urmez legea ca pe-un afluent. (Oana Poşchină)
Cu pantofii de la Procust am învăţat să fug pe maluri
Dintre ape cântă un tremur de humă.
Am un felinar în mână şi o vâslă de ciment;
Trezesc pruncul din far şi-l ţin în braţe, în concret. (Măriuţa Andreea Sitaru)
Ţie îţi scriu despre valuri şi despre flori albastre, îţi trimit firmituri din algele transparente,
Folosesc paranteze din nisip pentru vulnerabilitate,
Devin fluidă în imagini şi ecouri. (Adriana Silvia Rusu)
Gândind distanţe, închipuind un plan, străbat atmosfera grea de infern, inspirând arome amare. Mă alătur ţie, zeu al nopţii şi al luminii, mă agăţ de stânca ce păstrează culoarea albă a pietrei de calcar şi care în licărirea unei flăcări mişcă un doliu alb şi un doliu negru. Profet deghizat să vadă împlinirea legii, te laşi uşor îmbrăţişat de rădăcinile uriaşe ale sălciilor ce coboară leneşe în apă, un stol de pelicani luceşte spărgând orizontul şi înghiţind spaţiul pe aripile vântului ce se roteşte aruncând pe suprafaţa apei un aur ruginit. (Alexandra Cărbunaru)
E pur si muove… un fir albastru care leagă o mie de poveşti ce încet încet se îndreaptă spre mare privind spre îndepărtatul orizont şi rămânând în aşteptare. (Elena Cărbunaru)
Al meu suflet captiv în ale societăţii margini de ape e purtat pretutindeni.
Facem parte, deşi spulberat de gândul la viaţă şi moarte căci bietul nu ştie.
Va fi un sfârşit ori va rămâne în dormitor. (Mihaela Belacurencu)
Bărci închise în gânduri gri şi un amurg de gesturi sparte-n ţărm;
o scrisoare cu destinatar – oceanul.
Amar de alge şi de scrum, buze cu gust de sare şi obraji arşi de plecări,
un poem făcut din jarul de pe gene şi o uitare în paşi de vals nocturn. (Adelina Pascale)
Dincolo de abisul apropiat,
încetinind mersul silabelor şi accelerând trecerea timpului,
reflexul oblic şi albastru al apei străpunge infinitul din nadir până-n zenit. (Ruxandra Trofim)
Voci m-au chemat din străfunduri, trompete răsună grotesc,
din scoicile moarte de griji plutesc vise pe bucle dantelate de vântul condamnat la nemurire. Vino să pescuieşti cu mine destine şi iluzii,
să ne legăm printr-o punte sfărâmată de orgolii şi speranţe. (Andreea Chiper)
Să simţi şi tu cum, Dunărea ţinând Eul, îl îneacă, îl ucide şi îl purcede iar perpetuu, într-un ciclu fantezist, acid, vital.
Pe sub valurile în cârje în maldăre ce se încaieră abisul…(Monica Ceapă)
Îmi injectează apă sărată în vene, peştii răpitori – efect placebo.
Inima mi-e estuarul inundat, o Atlantida pe care o pierdem toţi.
Când sticlele ne zgârie ciobite de mesajul damnaţilor bipezi… (Andrada Artamonov)
În loc de final mai bine o cameră de mijloc, mai bine creierul meu care donează absente linişti şi aşteptarea Domnului, chimia unei ieşiri din bulevardele egotice, străzile întunecate erotice. „Patinează sau mori” îmi cere peştişorul de aur. (Dan Mircea Cipariu)
