Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Cultural Român şi Uniunea Arhitecţilor din România lansează concursul pentru selectarea proiectelor care vor reprezenta România la cea de-a 14-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Arhitectură – la Biennale di Venezia, denumit în continuare Concursul. În anul 2014, proiectele care vor reprezenta România la cea de-a 14-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Arhitectură – la Biennale di Venezia, la secţiunea Participări Naţionale, se vor realiza în două spaţii expoziţionale: Pavilionul României din Giardini della Biennale şi Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.
Comisarul participării României la Bienală este Monica Morariu din partea Ministerului Culturii, iar vicecomisari sunt Alexandru Damian, din partea Ministerului Afacerilor Externe şi a Institutului Cultural Român, şi Bogdan Tofan, din partea Uniunii Arhitecţilor din România.
Datele de desfăşurare a Bienalei sunt:
5-6 iunie 2014: pre-vizionare;
7 iunie 2014: deschidere pentru public;
23 noiembrie 2014: închidere.
Directorul ediției din 2014 a Bienalei, arhitectul Rem Koolhaas a ales tema generală ”Fundamentals”, fundamente ale arhitecturii (Anexa A). Modernitatea fiind o dimensiune fundamentală a arhitecturii, el invită toate pavilioanele naționale să răspundă temei ”Absorbing modernity. 1914-2014”
Detalii aici