Pe timpul unei vacanţe mai scurte sau mai lungi, indiferent în ce loc al naturii te-ai afla (chiar şi acasă dacă criza economică se tot prelungeşte din iarnă până-n vară şi din vară până-n iarnă), avem surpriza să asistăm la tot felul de năzbâtii umane şi să întâlnim persoane cu viziuni şi comportamente excentrice. Recunoaştem că pentru noi aceasta e una din marile delicii din timpul concediilor. Abia în asemenea momente realizezi că nu există nicio diferenţă dintre spectacol şi spectacular, atâta timp cât, potrivit teoriei, realitatea rămâne nudă, am putea spune firească, fiind neprelucrată de mijloacele artistice specifice, încărcate de sensuri şi metafore provocatoare.
În faţa scenelor sau secvenţelor de tot felul, care ulterior se transformă în amintiri, am constatat că în atitudinea umană, adică în felul comportamental al individului de a se manifesta şi privi lucrurile, s-a înfiripat o modă, care, odată cu fiecare ieşire sezonieră din carapacea caselor şi apartamentelor, se schimbă extrem de iute. Astfel, vara aceasta, pe ţărmul românesc al Mării Negre, ochii noştri au văzut următoarele: extrem de multe, ample şi consistente tatuaje pe braţe, picioare, spate, la gât şi buric (indiferent de sexul şi vârsta persoanei, de la mic la mare); brăţări din aur sau argint purtate de bărbaţi la gleznă; vânzători ambulanţi pe plajă care strigau printre cearceafuri numai în versuri – „Haide, haide deşteptarea/C-a venit stabilizarea/Trece Michael cu gustarea/Ia gogoaşa înfuriată,/simplă sau cu ciocolată” sau „Porumbelul de la mare/E din lapte şi cu sare” sau „Carte la ofertă! Doar 15 lei « Suleyman Magnificul »… Suleymane, Suleymane/ai frânt inimi la cucoane!”; o apreciere de ultimă oră la adresa mării, transmisă direct sau prin telefonia mobilă – „apa e superşmecheră!”.
În toată această lume pestriţă şi voioasă în felul ei, am avut curiozitatea să provocăm la rândul nostru realitatea. Primul experiment l-am făcut pe plaja de la Mamaia, acolo unde am considerat că populaţia turistică provine din alte sfere sociale decât cele comune. Aşadar, într-o zi fierbinte de sfârşit de iulie, când nisipul era aproape în întregime acoperit de şezlonguri şi cearceafuri, am lăsat intenţionat la vedere, pe prosopul nostru dublu, două capodopere, mai exact romanul „Mesagerii ploii” de Ismail Kadare şi volumul de proză scurtă, semnat de Mircea Nedelciu, „Şi ieri va fi o zi”. Lângă cele două cărţi am pus două nectarine mari, viu colorate şi zemoase, amândouă cântărind aproape o jumătate de kilogram. Cu inima strânsă pentru soarta celor două volume, ne-am dus să înotăm, lipsind de pe plajă mai mult de 30 de minute. La întoarcere, surprinzător, am constatat că nectarinele au dispărut şi cărţile au rămas neatinse. În săptămâna următoare, am repetat experimentul, de data asta în staţiunea populară Eforie Nord. Aceeaşi aglomeraţie, acelaşi decor. Aici însă am schimbat datele problemei. În loc de nectarine am pus lângă cele două cărţi un pahar mare din plastic plin cu bere rece, cumpărată de la un chioşc de pe plajă. După partida de înot, surpriza ne-a fost pe măsură: volumele evident au rămas, iar berea a fost băută la locul faptei şi paharul aruncat lângă prosopul nostru (aşa cum ne-a atenţionat un vecin de cearceaf).
Fără alte comentarii. Ne-am întors fericiţi acasă şi am pus cărţile la locul lor în bibliotecă.
Alexandru CALMÂCU
