spot_img

Academicianul Eugen Simion a primit Cheia Orașului Tulcea, la Festivalul de C’ARTE DANUBIUS

Dacă în trecut Tulcea era un renumit bazar oriental, în aceste zile ea este un bazar cultural, căci şi oferta celei de-a doua zile a Festivalului de C’ARTE DANUBIUS, ce are loc la Tulcea în perioada 14 -18 august 2012, a fost una ce a stat sub semnul pluralităţii, calităţii, varietăţii şi bunului gust. Deşi de sărbătoarea Sfintei Marii, când sunt şi Zilele Oraşului, oferta de loisir este una impresionantă, pornind de la paradele militare, până la căluşei sau mici şi bere pe faleză, sute de Tulceni şi turişti au trecut pe la standurile editurilor expozante, dovedind că fascinaţia cuvântului tipărit există încă din plin. După prelecțiunea sa de la Casa Avramide, în fața unui public care a făcut neîncăpătoare sala de conferințe, academicianul Eugen Simion a primit din partea primarului tulcean Constantin Hogea Cheia Orașului.

Cei ce au dorit sa ia contact cu adevăratele valori culturale s-au retras după amiază la Casa Avramide, care a devenit repede neîncăpătoare pentru publicul numeros venit să îl asculte pe academicianul Eugen Simion care, în cadrul Conferinţelor “Danubius”, a susţinut prelegerea cu tema ”Cultura română în satul global”. Domnia Sa a oferit celor prezenţi o oră de fascinante idei despre rolul culturii şi al limbii în definirea identităţii naţionale, despre soarta culturilor naţionale în contextul globalizării şi al integrării europene, despre atenţia pe care potentaţii vremii ar trebui sa o acorde operelor esenţiale pentru a putea fi reeditate şi pentru a putea fi lăsate moştenire generaţiilor viitoare.

“De abia târziu, în anii din urmă, se zvoneşte că Jean Monet, unul dintre creatorii Comunităţii Europene, ar fi spus înainte de moarte: “dacă ar fi să reîncep, aş începe cu cultura”, în sensul să protejeze cultura. Acum la Bruxelles, când vine vorba de cultură, se spune că ea este o problemă a naţiunii respective, ea trebuie protejată, tradiţiile spirituale şi limbile trebuie protejate. În realitate nu se întâmplă aşa. Şi aici guvernează legile economiei de piaţă.(…) După aceea, vedem ce se întâmplă cu limbile şi mai ales cu limba română. Identitatea culturală a unui popor începe cu limba respectivă. Ai limba, ai cultură. Ai cultură, ai o tradiţie, respecţi nişte valori, dai curaj unei naţiuni”, a spus acad. Eugen Simion.

După conferinţă, în semn de înaltă apreciere, academicianul Eugen Simion a primit din partea primarului oraşului Tulcea, Constantin Hogea, o diplomă de onoare şi cheia oraşului.

Tot la Casa Avramide, un alt academician, maestrul Mircia Dumitrescu, a prezentat publicului expoziţia cu lucrări de grafică inspirate din romanele lui Panait Istrati, “Mitologii Dunărene”, semnată împreună cu regretata graficiană Alina Roşca, fosta discipolă a maestrului. Într-un gest de profundă generozitate şi respect pentru adevarata valoare, pentru un talent uriaş căruia viaţa i-a fost curmată prematur, Mircia Dumitrescu a evocat figura tinerei artiste, atragând însă atenţia asupra pericolului pe care în zilele noastre îl reprezintă, în cadrul sistemului de învăţământ, răsturnarea valorilor, confuzia permanentă, refuzul modelelor. “Profesorii nu ştiu cum să-i motiveze pe elevi şi să îi ducă în sus. Problema, care pleacă din meserie, este cea a tradiţiei de respect a maestrului şi a ucenicului. Ucenicul nu prea mai apare, în cazul nostru. În facultate se ajunge ca studentul să dea note profesorului. Bineînteles că această răsturnare de ierarhie, de valori, are repercursiuni grave. Odată cu prabuşirea acestei ierarhii, se prabuşeşte si motivaţia celui care vrea să înveţe”, a spus acad. Mircia Dumitrescu.

Seara s-a încheiat cu un fericit melanj între poezie şi jazz-ul de cea mai bună calitate. Două vedete, Ioana Crăciunescu & Mircea Tiberian, au făcut deliciul celor ce în curtea Casei Avramide şi-au oferit un moment de excepţională sensibilitate şi valoare artistică.

„Ce se întâmplă în aceste zile la Festivalul de C’ARTE DANUBIUS este un exerciţiu pentru ceea ce am vrea să facem în următorii ani. Tulcea ar putea să face ceva care numai ei i s-ar potrivi: ea ar trebui să devină, să-şi propună şi să-şi aroge acest titlu, de Capitală Culturală a Dunării. Miza acestui Festival nu este de a face un alt târg de carte, un alt festival de literatură sau un alt festival de teatru sau de film. Miza acestui Festival este de a deveni un agregator de al celor mai importante evenimente culturale dintr-un an în toate importantele oraşe riverane ale Dunării în aşa fel încât brandul care să atragă turişti să fie Tulcea – Capitală Culturală a Dunării” a declarat Dan Mircea Cipariu, președintele APLER.

Organizatorii festivalului sunt Primăria Municipiului Tulcea şi Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România (APLER), iar coorganizatori – Consiliul Judeţean Tulcea şi Biblioteca Judeţeană „Panait Cerna”. Coproducător: Radio România Cultural.

Parteneri: Teatrul „Jean Bart”, Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Asociaţia EURO CULTURART, Asociaţia OPEN ART, Romfilatelia, Art Cafe La Scena-Casa Avramide, Editura Tracus Arte, Editura Eikon, Fundaţia Arte Vizuale

Parteneri media: TV Accent, Radio Delta, Cony Sat TV, ziarul Delta, ziarul Obiectiv Tulcea, Dunărea de Jos, www.agentiadecarte.ro

Amăunte pe http://www.danubiusfest.blogspot.ro/

Anamaria SPĂTARU

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508