Miercuri, 14 august 2013, la Alandala (str. Aurel Vlaicu 70, București), va avea loc vernisajul primei expoziții semnate de tânărul artist Laurențiu Z. O expoziție de desene pe hârtie reunite sub numele ”Schițofrenezia”. Dorina Cioplea a dialogat, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, cu Laurențiu Z. despre arta sa și despre așteptările pe care le are de la prima sa ”expunere” publică.
Spui despre lucrările tale că sunt realizate mai mult instinctiv. Că nu îți propui ceva anume atunci când începi să desenezi. Care sunt, mai exact, etapele de creație?
Dacă vorbim despre instinct ca despre ceva inconştient, da, lucrările sunt realizate într-o manieră instinctivă. Aş sublinia faptul că am re-dobândit un impuls pe care l-am avut din copilărie, dar pe care îl tot suprimam ca adult. Mă refer la impulsul creator. Impulsul de a desena. Simt că vreau să desenez şi nu există nici o cale de a stăvili acest impuls.
Nu m-am gândit niciodată la etapele creaţiei mele. Uneori aud nişte cuvinte la TV, sau citesc ceva pe net, o frază dintr-un roman rezonează cu mine, un vers dintr-un poem spune ceea ce eu gândesc, sau văd o propoziţie scrisă de cineva pe scaunul din autobuz, 
sau observ cu atenţie maniera în care oamenii relaţionează, şi creez o pre-concepţie. Un fel de titlu al unui poem. Tot ce fac ulterior este să simbolizez această pre-concepţie, dând naştere unui concept. Şi îmi pare că treaba asta funcţionează de minune, tocmai pentru că vorbeşte despre mine. Desenând am descoperit diferite aspecte ale personalităţii mele. Unele bune, iar altele foarte naşpa.
Știu că ești autodidact. Totuși, în dorința ta de a te exprima artistic, bănuiesc faptul că ai încercat mai multe tehnici. De ce ai rămas la desenul în tuș, marker, carioca?
Pentru mine, a desena nu reprezintă altceva decât o modalitate de a mă explica pe mine însumi, mie însumi. Da, sunt autodidact. Mai exact, nu îmi place să citesc cărţi de teorie a artei sau să mi se spună “ce trebuie să fac” pentru a face orice altceva decât ceea ce ştiu să fac. Desenând încerc să mă apropii de pictură. Folosesc, printre altele, şi pensulele, şi degetele de la mâini, şi colaj şi orice altceva îmi este dictact de către propriile mele impulsuri. Eu nu aleg culorile în funcţie de compoziţie, formă sau eu mai ştiu ce altceva. A picta ceea ce eu desenez ar reprezenta o disciplină mult prea mare pe care eu nu mi-o pot asumă acum. Ar însemna să nu mai fiu copil, ci să fiu pictor. Cred că am ales să rămân fidel instrumentelor de genul acesta doar pentru că mi-au fost la îndemână tot 
timpul.
Lucrările tale au titluri foarte interesante, câteva dintre ele acaparându-mi atenția în mod deosebit. De unde îți alegi temele și cum îți denumești desenele?
Există momente în care titlul apare înainte de imagine. Şi trebuie să recunosc că am sute de mesaje salvate în folder-ul drafts din telefonul mobil cu astfel de titluri. Imaginile au rămas doar nişte idei. Pe când, atunci când termin o lucrare, o privesc cu satisfacţie, şi deodată ceva mă “loveşte”. E ca atunci când priveşti un trunchi de copac şi întrebi persoana de lângă tine: auzi, nu ţi se pare că acolo se vede un chip de femeie? Şi celălalt nu te ia niciodată în serios. Eu nu fac altceva decât să aşez, să zicem, cuvântul-chip pe acel copac, şi sunt sigur că celălalt va înţelege. Nu aleg o temă anume, totuşi pot observa cu uşurinţă influenţa foarte mare pe care o au asupra mea cunoştinţele de psihologie generală, psihanaliză, iar unele teme provin tocmai din terapia mea individuală cu un învăţător-psihoterapeut.
”Schițofrenezia”, de la Alandala, este prima ta expoziție. De ce nu ai participat până acum la nicio expoziție de grup și cum te-ai hotărât să organizezi prima ta personală?
Poate pentru că nu am găsit până acum oameni care să facă ceea ce fac şi eu. Majoritatea celor ce “produc” o astfel de artă nu se gândesc să o expună sau să o prezinte cuiva. Nici măcar pentru ei nu are o foarte mare importanţă. Şi te poţi gândi, ce anume m-a impulsionat s-o fac? Ei bine, simt că am intrat într-un soi de blocaj artistic. Din acest motiv am dorit să mă expun. Pentru că desenul şi lucrările mele au devenit foarte importante pentru mine. Şi vreau să vi le arăt şi vouă.
Există câţiva oameni care m-au ajutat, şi mă ajută, la organizarea acestui eveniment. Ceea ce înseamnă că doar datorită lor am reuşit să realizez prima mea expoziţie personală. Altfel, aş fi continuat să fac ceea ce făceam şi pâna acum, fără ca cineva să aibă posibilitatea să cunoască arta pe care o reprezint.
În ce mod crezi că pot oamenii relaționa cu lucrările tale? Tu îi inviți în lumea ta. Care este cheia?
Cheia este ca oamenii să vină cu mintea deschisă. Eu cred foarte mult în lucrurile ne-văzute, şi ne-gândite, iar cei pe care îi vom întâmpina miercuri, 14 august 2013, sunt sigur că vor găsi printre lucrările mele măcar una singură care să le înfăţişeze un aspect profund al personalităţii lor. Pentru că suntem oameni şi fără voia noastră suntem interconectaţi în necunoscut. Iar în acest necunoscut avem totuşi câteva lucruri în comun. În plus, vom avea ocazia să ne cunoaştem fiecare cu fiecare, să ascultăm muzică, să bem ceva, să ne emoţionăm, să râdem şi să trăim tot felul de drăcii ce au loc la un astfel de eveniment.
Multumesc din toata inima fiului meuLaurentiu Zloteanu pentru ca ca a gasit curajul si dorintza de a impartzi cu lumea larga sufletul,viatza si si sentimentele proprii in felul in care ni le arata in desenele sale.Dupa umila mea parere ce ne arata Laurentiu este SUBCONSTIENTUL PUR si ma bucur enorm pentru el precum si pentru cei care privesc pictogramele feliilor de viatza ale lui Larentiu.B R A V O Laurentziu,AI REUSHIT SA NE ADUCI IN FATZA OCHILOR UN MIRACOL DE CULOARE< FORMA SI EXPLOZIII DE EMOTZII <TOATE LA UN LOC SI TOATE VORBINDU NE DE TINE.Sint foarte mindru de tine si itzi urez succes pe mai departe si Dumnezeu sa te binecuvintyeze pe mai departe pentru ca deja ai fost binecuvintat si vei fii pentru totdeauna si in fiecare clipa a vietzii tale.O zi minunata pentru totzi ,Mugurel Barbulescu