Sunt unele domenii care, oricât de bine explicate teoretic ar fi, tot degeaba. Cum se întâmplă şi viceversa, cu practica ce omoară teoria. Însă pildele sunt asemănătoare în (mai) toate domeniile, cum ar fi, de exemplu: “Albinele lucrătoare depun numai ouă nefecundate în celulele de lucrătoare, din care vor ieşi numai trântori, dar de dimensiuni mici, din cauza restricţionării dezvoltării acestora de către dimensiunile mai reduse ale celulelor lucrătoare. Puietul de trântor din aceste celule va fi până la urmă neglijat şi va muri, căpătând un aspect similar cu cel din loca europeană” – revista România apicolă, nr. VI, iunie 2013.
Dacă albinele lucrătoare ar fi (unii) scriitori care depun manuscrise ………….din care vor ieşi numai trântori………acestea vor fi neglijate şi vor muri! Un fel de „spânzurătoarea” cu ghicirea literelor şi cuvintelor lipsă. Însă dacă în cazul albinelor finalităţile sunt cumva imediate, în cazul fiinţelor bipede pot să treacă și câţiva ani buni până la întrevederea acestora.
sau
“Plantele de ghiveci rezistente la iarnă, cum este cimişirul (Buxus sempervirens), care au petrecut anotimpul rece afară, au nevoie, la începutul sezonului, de o mică îngrijire, cum ar fi mutarea într-un vas mai mare.” – revista Grădina mea de vis, nr. 5/2013
Din câte observ, se pare că în alte domenii se dau sfaturi mai bune pentru obţinerea unui mediu propice, pentru o dezvoltare a speciei care nu e permisivă cu specimene precum trântorii. Sau se dau sfaturi pentru îmbunătăţirea stării “psihice” a cimişirului, pe care încep să-l invidiez.
Presupun că e nevoie de o ieşire din anumite zone, din când în când, pentru o regurgitare a propriilor metehne. Iar natura poate oferi cele mai adaptabile reinventări! Nu degeaba există şi vidanjori sui-generis!
Andra ROTARU
decoct de cimișir :))