Fiindcă în precedentul episod m-am referit la nunta prietenului meu George Țâra, o să continui și azi cu o mostră din sacul fără fund al poveștilor și amintirilor lui indimenticabile (nu degeaba îl iubește el atâta pe Ion Creangă!)
Stăteam amândoi, la începutul anilor `80, în gazdă în cartierul Militari, la o cunoștință de-a lui. La un moment dat primește un telefon-ultimatum de la bunica din Prundul Bârgăului: ”George dragă, să vii iute până acasă, că o sosit la farmacie o fată așa de frumoasă și bună, cum n-am mai văzut. I-am povestit de tine, că scrii, că ești în București și domnișoara vrea neapărat să te cunoască”. Evident, bunica, grijulie ca întreaga familie, voia să-l însoare pe George, ”să nu mai piardă vremea” prin haotica noastră capitală.
George a șovăit o vreme, dar la îndemnul meu (”Du-te, măi, ce te costă? În cel mai rău caz, o să ai o aventură”.), și-a pus costumul de la bacalaureat, care-i cam pușca pe la subsuori, cămașă albă, cravată, a luat trenul de noapte spre Bistrița, apoi un scălâmb de autobuz spre Prundul Bârgăului și la prânz, fraîche, cu o sticlă de coniac într-o mână și un buchet de flori în cealaltă, s-a înființat la farmacie, unde domnișoara proaspăt absolventă îl aștepta, desigur, emoționată.
După numai o zi, George a reapărut în București, iritat, dar și râzând. ”Ei, cum a fost?” Relatarea lui: ”Când am intrat în farmacie, era să scap sticla din mână: în viața mea, măi Ioane, n-am văzut o fată mai urâtă, balcâză și lălâie, cum zice Creangă. Am stat vreo zece minute, blestemând-o în gând pe bunica, apoi, pretextând că am de cosit în livadă, am întins-o, m-am dus acasă la bunica și i-am strigat: De ce m-ai făcut să bat atâta drum pentru urâțenia asta? La care știi ce mi-a răspuns? Vai de mine, măi George, cum să fie urâtă când o făcut atâta școală? Șase ani de farmacie!”
Mărturisesc că n-am mai auzit niciodată un omagiu mai frumos, mai profund adus ideii de intelectualitate.
Ioan Groșan
