26 iunie 2013, Timișoara. Stăteam la o terasă în centru și savuram o locală nefiltrată, când urechea mi-a fost atrasă de vorbirea tare de la o masă alăturată. Am privit: patru veterani de război, în splendidele lor uniforme de gală (era Ziua Drapelului, care nu s-a mai ținut din cauza doliului după tragedia din Muntenegru), își povesteau unul altuia pățanii din tinerețe. Tocmai își începuse povestea un general în uniforma albastră a aviației: ”Primul meu salt cu parașuta l-am făcut în 1946, pe lângă Curtea de Argeș. Ne instruia un maior sovietic, omul dracului. N-am avut timp să-mi fac cruce, că maiorul mi-a dat un brânci și-am sărit. S-a deschis parașuta și mi-am făcut cruce. Când m-am uitat în jos, mi-am dat seama că dedesubt e satul meu natal și m-am gândit: ei, dacă m-ar vedea mama cum cobor din cer ca un înger!… Dar apoi am văzut cu groază că islazul unde urma să aterizez era plin de vaci care pășteau: vacile satului meu. Oricât am smucit eu din corzi, oricât m-am chinuit să aplic ce ne-a învățat rusul, tot între ele am nimerit. Am căzut rău, mi-am scrântit glezna, dar m-am ridicat. Am dat să strâng dintre vaci parașuta, care era roșie, sovietică, dar atunci m-a observat taurul comunal. Nu vă mai spun ce-a fost: am scăpat cu greu de el, cu două coaste rupte și-o rană la șold, am și-acuma urma. Când am ajuns cum am putut acasă la mama și i-am povestit ce-am pățit, ce credeți că mi-a spus? Ete, scârț, te-a atacat taurul!… Ai căzut tu ca prostu, că nici când erai mic nu știai să sari un gard!”
Ce să deducem de-aici? Că-n așteptarea americanilor, și șeptelul avea sentimente antisovietice.
Ioan Groșan
