Joi, 25 iulie 2013, de la ora 20.00, în Grădina J`ai Bistrot (Calea Griviței 55, București), Raul Kusak și Adrian Naidin cântă live ”Cântice’n Cerc”.
”Jazz contemporan explorând teme tradiționale într-o fuziune cu adevărat inedită: doi muzicieni cu personalități si cariere diferite, pianistul Raul Kusak și violoncelistul Adrian Naidin, se unesc într-un proiect original, secundați de Eugen Amarandei la contrabas și Gabriel Bălașa – percuție.
“Cântice’n Cerc” este unul dintre cele mai anticipate proiecte world-jazz ale începutului de an.
Cu sorginte clară din filonul tradițional românesc, artiștii dialoghează și interferează, trecând prin propriile experiențe și întâlniri muzicale, pentru a se regăsi în zona modernă, actuală, specifică jazz-ului european.
Amestec de tradițional și avangardă, tehnic și non-conformist, Raul Kusak își testează imaginația într-un experiment acustic inedit și printr-o colaborare în premieră: Adrian Naidin.
Strălucitor în partiturile clasice, plin de forță și har în folclor, Adrian Naidin l-a inspirat pe regizorul grec Mihalis Kakogiannis, iar muzicianul leton Mischa Maisky, supranumit “Paganini al violoncelului”, îl numără printre cei mai talentați dintre ucenicii săi.” (organizatorii)