La Editura Trei, în colecţia “Psihologie-Psihoterapie”, a apărut volumul “Oameni şi vocaţii. Înţelegerea tipurilor de personalitate” de Isabel Briggs Myers şi Peter B. Myers, traducere de Nicoleta Dascălu.
„Cartea prezintă, într-un limbaj pe înţelesul tuturor, ideile referitoare la tipurile de personalitate ale faimosului psiholog elveţian Carl Gustav Jung, aşa cum se aplică ele la oamenii obişnuiţi, cu probleme obişnuite. Ea reuşeşte să anuleze părerea veche, dar atât de frecvent întâlnită, conform căreia fiecare dintre noi prezintă, într-un fel sau altul, o deviere de la „persoana normală” ideală, înlocuind-o cu recunoaşterea faptului că ne-am născut, fiecare, înzestraţi cu daruri diferite, cu „tipare” unice ale modurilor în care preferăm să ne folosim minţile, valorile şi sentimentele în viaţa de zi cu zi. Întrucât chestionarul psihometric numit Indicatorul de Tipuri Myers-Briggs este, probabil, cea mai simplă şi mai fiabilă metodă de determinare a tipului jungian căruia îi aparţine o persoană, această carte este şi despre MBTI, instrument extrem de util în consilierea de cuplu şi vocaţională.” (editorii)
Isabel Briggs Myers s-a născut în 1897, la Washington. Împreună cu mama ei, Katharine Cook Briggs, a dezvoltat pe parcursul a douăzeci de ani de studiu inventarul de personalitate care le poartă numele, pornind de la tipologia creată de C.G. Jung.
Peter Briggs Myers este fiul lui Isabel.