Iniţiat în anul 2002 de Josef Trattner, proiectul “Divanul călător/ Europäische Sofafahrten” porneşte de la un obiect de artă (un divan cărămiziu creat din spumă expandată), care a vizitat deja Bratislava, München, Leipzig, Berna şi a ajuns până la Torino, Napoli, Trieste, Ljubliana şi Zagreb. În 2012, proiectul a fost dedicat exclusiv României. Astfel, a adus în centrul atenţiei orașele Timişoara, Cluj-Napoca, Sibiu, Braşov, Târgu-Mureş, Iaşi, Bucureşti, Craiova şi Portul Cetate, împreună cu autori din fiecare oraş: Daniel Vighi, Ruxandra Cesereanu, Radu Vancu, Carmen Puchianu, Szabó Róbert Csaba, Florin Lăzărescu, Filip Florian, Varujan Vosganian și Mircea Dinescu. Traseul a fost însoţit fotografic de Mircea Struţeanu, lucrările sale compunând partea vizuală a volumului rezultat în urma călătoriilor prin România. Volumul trilingv (română-engleză-germană) “Divanul călător” a fost publicat la Editura Schlebrügge. Andra Rotaru a dialogat cu Josef Trattner, în exclusivitate pentru AgentiadeCarte.ro
De ce ai ales în cadrul acestui proiect un divan mobil? Este acesta un pretext pentru cei care sunt obişnuiţi să privească un divan doar ca obiect de mobilier, o capcană pentru cei conservatori? În ce fel se întâlneşte literatura cu ceea ce se întâmplă pe stradă, într-un spaţiu public?
Realizez de mulţi ani proiecte care se desfăşoară în spaţii deschise. Sunt curios care sunt reacţiile oamenilor în momentul în care se întâlnesc cu mine, cel care lucrează în mijlocul străzii. Acesta este un fel de experiment social. Divanul reprezintă cumva spaţiul meu privat, iar acest spaţiu privat îl introduc eu în spaţiul public. Este, bineînţeles, un obiect de mobilier dar şi o sculptură cu propriul său limbaj încorporat.
În prezenţa acestui divan vizitez scriitorii în oraşele lor, şi aceştia mă plimbă timp de o zi. Descoperim oraşul precum într-un performance. Nu mă interesează oraşele turistice, vreau să găsesc şi să experimentez doar în anumite oraşe, care mi se par speciale. Pe parcursul acestui performance folosesc şi o oglindă, pentru a comunica mai bine cu arhitectura înconjurătoare.
În această vară voi vizita 9 oraşe noi în Polonia. Acolo, în opoziţie cu turneul “Divanului călător” din România, voi lucra şi cu muzicieni. Aceştia vor improviza stând pe acest divan.
Următoarea destinaţie în cadrul proiectului “Divanul călător” este Polonia. Ai întâlnit până acum similarităţi între artiştii aflaţi în zone geografice diferite, moduri asemănătoare în care percep exterioritatea/interioritatea locurilor în care creează?
Cred că toţi scriitorii sunt diferiţi unii de alţii într-un mod esenţial. Sunt cu toţii interesaţi să facă parte din acest proiect, şi majoritatea dintre ei sunt surprinşi de modalitatea pe care le-o propun, prin care îşi redescoperă oraşele. Vorbim despre literatura lor, despre istoria oraşului în care locuiesc, despre problemele sociale etc.
În momentul de faţă literatura circulă dintr-o zonă în alta, artiştii sunt mobili, sunt deschişi exprimentelor. Cum a fost întâlnirea dintre literatură şi fotografie în periplul românesc?
Nu cred că apartenenţa la o naţiune impune vreo diferenţiere în rândul scriitorilor, cât viaţa lor personală. Astfel, scriitorii din România nu sunt diferiţi de cei din Vest. Cu toţii au fost interesaţi de dialogul despre artă şi literatură. Latura fotografică din acest proiect a impus nişte cadre speciale, chiar dacă nu am experimentat tendinţele fotografice din România cu această ocazie, însă ce am căutat în mod special a fost o exprimare integrală şi specifică a instalaţiei “Divanului”.
Astăzi mulţi artişti merg pe ideea de artă conceptuală. A potenţat acest proiect al “Divanului călător” alte posibile abordări?
Desigur, există o mare putere în ceea ce poate reprezenta “Divanul”. Aş spune că acest Divan atinge ceva nou. Este un fel de comunicator care uneşte diferite discipline artistice: artele vizuale, literatura, muzica.
Când se va încheia acest proiect demarat în anul 2002?
Nu pot să spun ceva cert despre momentul final al acestui proiect. În martie 2013 proiectul se va desfăşura în Napoli, iar în următorul an va ajunge la Istanbul şi în alte câteva oraşe. Cumva, acum, acest proiect pare să fie un proiect pe viaţă, proiectul vieţii mele.
