Duminică, 7 iulie 2013, ora 18:00, la Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia se va deschide cea de a treia ediţie a stagiunii „Vară de Poezie şi Jazz„. Primul spectacol îi va avea protagonişti pe Traian T. Coşovei, poetul care împreună cu Florin Iaru, Ion Stratan și Mircea Cărtărescu, creează primul nucleu elitist al Generației ‘80 (Generația în blugi), şi pe vocalista Elena Moroşanu, pianistul Ionuţ Bica, percuţionistul Marcel Moldovan, componenţi ai “Three for Helen”. Invitat: saxofonistul Cătălin Milea. Coordonator muzical: Sebastian Gheorghiu. Moderator: Dan Mircea Cipariu. Stagiunea “Vară de Poezie şi Jazz” la Mogoşoaia se desfăşoară în perioada 7 iulie-18 august 2013. AgenţiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
“După succesele anilor anteriori, în care la marea majoritate a spectacolelor desfăşurate în curtea de onoare a Palatului, publicul a venit în număr impresionant, anul acesta Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, ExcesMusic, Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România prin programul ”Oportunităţi la Tine Acasă”, Radio Romania Cultural şi Asociaţia Pro Valores, propun iubitorilor de frumos, spectacole inedite, în aer liber, coordonate muzical de Sebastian Gheorghiu și moderate de Dan Mircea Cipariu.
Astfel Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia se trasformă într-un loc al întâlnirii dintre mari poeţi contemporani şi importanti artişti de jazz.” (organizatorii)
TRAIAN T. COŞOVEI s-a născut la 28 noiembrie 1954 în Bucureşti. Absolvent al Facultăţii de Filologie (secţia română-engleză) în 1978, cu o lucrare despre Beat Generation, poezie americană contemporană. Membru fondator al Cenaclului de Luni. Debut în presa literară: 1978, în revista România Literară. Debut editorial: 1979, la Cartea Românească. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1980). Din 1996 lucrează la Muzeul Naţional al Literaturii Române (Bucureşti), Departamentul Relaţii Publice şi la publicaţia Museion, înfiinţată de el şi editată de M.N.L.R. În anul 2002 înfiinţează Cenaclul „La formarea ideilor”, cenaclu exclusiv de proză. În 2002 participă ca redactor pentru limba engleză la realizarea C.D.-ului Mihai Eminescu. În 2003 este coordonator editorial al site-ului www calendarnichita.ro, dedicat Anului Nichita Stănescu. Din 1998 iniţiază la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti „Institutul de glasuri” (prelecţiuni în spiritul junimist) – acţiune ce reuneşte personalităţi marcante ale culturii române contemporane.
Cărţi publicate: Ninsoarea electrică, ed. Cartea Românească, 1979; 1, 2, 3 SAU…, ed. Albatros, 1980; Cruciada întreruptă, ed. Cartea Românească, 1982; Aer cu diamante (împreună cu Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Ion Stratan), ed. Litera, 1982; Poemele siameze, ed. Albatros, 1983; În aşteptarea cometei, ed. Cartea Românească, 1986; Rondul de noapte, ed. Militară, 1987; Pornind de la un vers (critică literară), ed. Eminescu, 1990; Bătrâneţile unui băiat cuminte, ed. Pontica, 1994; Mickey Mouse e mort, ed. Cartea Românească, 1994;Percheziţionarea îngerilor, ed. Crater, 1998; Lumină de la frigider, ed. Cartea Românească, 1998; Bună dimineaţa, Vietnam!, ed. Călăuza, 1999; Hotel Urmuz (critică literară) ed. Călăuza, 2000; Mahalaua de azi pe mâine (împreună cu Dan Mircea Cipariu), ed. Vinea, 2000; Les annees folles du socialisme, (împreună cu Ştefania Coşovei), Asociaţia Scriitorilor & Ed. Eminescu, 2000; Pisica neagră, pisica moartă, (împreună cu Bogdan O. Popescu), ed. Crater, 2001; Institutul de glasuri, ed. Cartea Românească, 2002, antologie în colecţia Hyperion;Vânătoarea pe capete, ed. Libra, 2002; Greva căpşunelor, ed. Libra 2004; La formarea ideilor, ed. Contemporanul Ideea Europeană, critică literară, 2005; Băutorii de absint, antologie de poezie (împreună cu Ion Mureşan, Liviu Ioan Stoiciu, Nichita Danilov, Ioan Es. Pop), ed. Paralela 45, 2007; Motocicliştii spaţiali (împreună cu Ioana Mănescu) – cineroman, Editura Tracus Arte, 2008; Poeţii marilor oraşe, critică literară, Editura MNLR, 2008; Aerostate plângând, Editura Tracus Arte, 2010, Aer cu diamante, Editura Humanitas, 2010; 1,2,3 sau…, Editura Tracus Arte, 2011, reeditare.
Premii: Premiul Uniunii Scriitorilor, 1979; Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, 1994 pentru volumul Bătrâneţile unui băiat cuminte; Marele Premiu ,,Ion Vinea”, 1996; Premiul Academiei ,,Carpatica”, 1996; Premiul Academiei Române pentru poezie, 1996; Premiul Internaţional ,,Nichita Stănescu”, 2000 ; Autorul anului 2002 – premiu decernat de A.P.L.E.R. pentru volumul de poezie Vânătoarea pe capete ; Ordinul „Meritul Cultural” în gradul de Ofiţer, 2004 ; Premiul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti pentru volumul de poezie Greva căpşunelor; Premiul pentru jurnalism literar al revistei Tomis, 2005 ; Premiul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti pentru volumul de critică literară Poeţii marilor oraşe, 2008.
“Three for Helen”: Elena Moroşanu-voce, Ionuţ Bica- pian, Michael Acker-bass, Marcel Moldovan-tobe
Elena Moroşanu (vocalista acestui proiect) a fost atrasă de jazz încă de la o vârstă fragedă, fiind determinată să urmeze cursuri de specialitate în domeniu. Aceasta este studentă în anul II la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, secţia de jazz. La numai 21 de ani, deţine un număr impresionant de premii în cadrul concursurilor de jazz de la Sibiu, Cluj, Târgu Mureş, precum şi o serie de colaborări cu muzicieni importanţi precum Mircea Tiberian, Florin Răducanu, Jasper Bloom, Pedro Negrescu etc. De curând, a primit o bursă la “Prins Claus Conservatoire”, unde a avut ocazia de a studia cu muzicieni de jazz de la New York : JD Walter, Don Braden, Robin Eubanks, Gene Jackson, Alex Sipiagin, Francien van Tuinen.
Aportul la acest proiect îl aduce prin compoziţiile şi textele sale, dar şi prin modul diferit de interpretare al standardelor de jazz.
Ionuţ Bica (pianistul proiectului) este abslovent al Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj, iar în prezent masterand al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, secţia de jazz. Acesta îşi face simţită prezenţa în cadrul formulei prin aranjamentele elaborate dar şi prin originalitatea improvizatorică. Talentul său a fost premiat în cadrul Festivalului de Jazz de la Sibiu “Premiul pentru compoziţie şi aranjament”, dar şi la Cluj-Napoca unde i se acordă “Marele Premiu” şi “Premiul pentru cel mai bun pianist”.
Michael Acker – un contrabasist prezent pe scena de jazz românească – se poate mândri deja cu o serie de proiecte reuşite şi colaborări importante cu muzicieni renumiţi atât din România cât şi din străinătate: Mircea Tiberian, Tony Miceli, Nicolas Simion, Mihai Iordache, Garbis Dedeian, Luiza Zan, Jimmy Cserkesz.
În 2012 a participat la “Festivalul Internaţional de Vibrafon” alături de vibrafonistul Tony Miceli; a făcut parte din proiectul lui Mircea Tiberian “Mircea Tiberian New Trio” şi a participat la o serie de festivaluri importante precum: Festivalul “George Enescu”, Festivalul de jazz Etnica, Gala de Blues-Jazz Kamo.
Marcel Moldovan deţine deja 18 ani de experienţă în domeniul muzicii, luând parte la numeroase concerte, turnee şi sesiuni de înregistrare în studio. În prezent este toboşarul trupei M-theory şi merge în concerte alături de Smiley. De-a lungul timpului a făcut parte dintr-o serie de proiecte semnificative şi a cântat alături de artişti ca: Steve Vai & The Evolution Tempo Orchestra – 2010, Byron, AZZA- Luiza Zan, Eddy Neumann, Florin Barbu, Quaternion, Semnal M, Prezent Percussion Ensemble, Nicu Alifantis.
Programul complet pe: http://www.ucimr.ro/şi http://www.excesmusic.ro/
Organizatori: Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi ExcesMusic
Venim…:))