spot_img

Premiul literar “Augustin Frăţilă”- romanul anului 2012

De curând, s-au deschis înscrierile pentru ediţia a II-a a Premiului literar “Augustin Frăţilă”, ce vine să răsplătească cel mai bun roman românesc publicat în anul editorial 2012. Juriul este format din criticii literari Alex Ştefănescu, Dan C. Mihăilescu şi Daniel Cristea-Enache, care vor stabili finaliştii concursului (cinci autori). Numele acestora vor fi cunoscute în 10 septembrie. Între 15 septembrie şi 1 noiembrie, 24 de bloggeri vor alege câştigătorul premiului, acordând puncte de la 1 la 5 fiecărui roman finalist. Ceremonia în cadrul căreia se va acorda Premiul va avea loc în 7 noiembrie 2012 la Hotel InterContinental Bucureşti. Autorul al cărui roman va primi cel mai mare punctaj va fi răsplătit cu Premiul literar „Augustin Frăţilă” – romanul anului 2012, în valoare de 10.000 de euro. Ediţia I a Premiului literar “Augustin Frăţilă” – romanul anului 2011 a fost câştigată de romanul “Matei Brunul”, de Lucian Dan Teodorovici. Eveniment organizat de Asociaţia Casa de cultură. AgentiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.

Premiul este oferit de compania Philip Morris Trading, care continuă astfel parteneriatul început în 2012, când a sprijinit prima ediţie a acestui proiect cultural. Compania Philip Morris Trading se implică activ, de peste 13 ani, în susţinerea programelor caritabile şi culturale în România.

În concurs se pot înscrie toţi autorii români care au publicat un roman în 2012, expediind trei exemplare ale cărţii pe adresa Asociaţiei Casa de cultură (Bd. Constructorilor, nr 20A, etaj 3, Bucureşti) şi completând formularul de înscriere până pe 15 iulie 2013. Regulamentul şi formularul de înscriere, precum şi calendarul premiului, pot fi găsite pe pagina Asociaţiei Casa de Cultură, www.acadecu.ro.

“Compania Philip Morris are încredere că proiectele literare de valoare pot să trezească din nou interesul şi apetitul publicului pentru literatura românească. Am ales să susţinem şi în acest an iniţiativa Premiul literar „Augustin Frăţilă” – romanul anului 2012 –  pentru ca scriitorii români să ştie că se pot dedica acestei specii literare captivante, oferind cititorilor din ţară şi, de ce nu, şi din străinătate, cărţi care să fie aşteptate cu interes şi cumpărate. Dacă romanul care va fi premiat în acest an va înregistra un succes mai mare decât romanul lui Lucian Dan Teodorovici, „Matei Brunul” – câştigătorul primei ediţii, înseamnă că demersul nostru a fost pe deplin justificat.” – Sorana Mantho, Director Corporate Affairs Romania & Bulgaria, Philip Morris Trading

“Competiția continuă! Declarăm deschisă a doua ediție a concursului „Augustin Frățilă”. Premiul de 10.000 de euro pentru cel mai bun roman apărut în 2012 vă așteaptă. Important este să vă înscrieți la timp, ca să nu ratați ocazia. Și, bineînțeles, să fi publicat un roman valoros, fiindcă juriul este format din trei critici literari incoruptibili: Alex. Ștefănescu, Dan C. Mihăilescu și Daniel Cristea-Enache. Succes!” – Alex. Ștefănescu, președintele juriului.

“Asociaţia Casa de cultură continuă misiunea pe care şi-a asumat-o, de promovare a lecturii şi literaturii româneşti. La fel ca şi anul trecut, ne dorim să aducem în atenţia publicului un roman contemporan românesc de calitate, apreciat de exponenţii foarte multor oameni (atât critici literari, cât şi bloggeri), care să se afle în bibliotecile tuturor.” – Mario De Mezzo, preşedinte Asociaţia Casa de cultură.

Premiul literar „Augustin Frăţilă”, o iniţiativă a Asociaţiei Casa de cultură, va fi acordat în fiecare an pentru cel mai bun roman apărut în anul anterior, conform unei selecţii făcute de cei mai valoroşi critici literari şi de cititorii activi din mediul online. Premiul literar „Augustin Frăţilă” este parte integrantă a misiunii pe care Asociaţia Casa de cultură şi-a asumat-o – aceea de a dezvolta proiecte culturale sustenabile care să promoveze cultura autentică şi importanţa ei în societatea românească. Principalul obiectiv este stimularea interesului pentru literatura contemporană şi  formarea unui public receptiv la mişcările de idei din spaţiul cultural românesc.

Augustin Frăţilă (1953-2010), scriitor şi cantautor, a fost un apropiat al lui Nichita Stănescu şi membru al Cenaclului de Luni. A publicat în cele mai importante reviste culturale, iar între 1991 şi 2010 a fost redactor-şef al Editurii ALLFA, departamentul de literatură al Grupului Editorial ALL. Un interviu cu scriitorul poate fi citit aici: https://www.agentiadecarte.ro/2010/03/%E2%80%9Cn-a-fost-zi-sa-nu-platesc-pretul-aventurii-mele-existentiale%E2%80%A6-%E2%80%9D/

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508