Revista de artele spectacolului „Scena.ro” va participa la cea de a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu cu un eveniment dedicat celor două Dosare speciale publicate anul acesta. În numărul 21, apărut la începutul anului, „Scena.ro” a inclus Dosarul Întoarcerea lui Gigi Căciuleanu, apărut cu sprijinul JTI și coordonat de Anca Ioniță, iar în numărul 22, recent apărut, „Scena.ro” a publicat Dosarul Teatrul German Contemporan – Sub semnul schimbării, realizat cu sprijinul Goethe Institut București și coordonat de Ciprian Marinescu.
Cele două numere ale revistei vor fi prezentate la Sibiu în data de 9 iunie 2013, ora 14.00 la Centrul Cultural Habitus, în cadrul unei întâlniri la care vor lua parte doamnele Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications, JTI România, Moldova și Bulgaria si Marina Neacșu, director de programe în cadrul Goethe Institut București. Moderatorul întâlnirii va fi criticul de teatru lector universitar doctor Anca Ioniță, colaborator apropiat al revistei.
Dosarul „Întoarcerea lui Gigi Căciuleanu” include articole despre poetica de scenă, metoda de lucru și cariera coregrafului de origine română, printre care A gândi înseamnă a dansa. Ce este teatrul coregrafic? semnat de Anca Ioniță și Gigi Căciuleanu și poetica dansului de Gina Șerbănescu.
Dosarul „Teatrul German Contemporan – Sub semnul schimbării” include 20 de pagini de interviuri și articole dedicate scenei germane contemporane, cărora li se adaugă synopsis-uri de noi piese semnate de dramaturgi germani. Răspund întrebărilor despre practica lor artistică și despre contextul cultural în care funcționează Tankred Dorst, Aenne Quiñones, Jan Linders, Christina Zintl, Anne Habermeth, Philipp Löhle și scriu articole despre instituții și artiști germani proeminenți autorii Reinhard Wengierek, Detlev Baur, Cornelia Winkler, Sergiu Matiș, Mihaela Michailov și Ciprian Marinescu.