Marți, 2 iulie 2013, de la ora 17.00, la Muzeul Național al Țăranului Român (Bucureşti), în Sala de Oaspeți, va avea loc vernisajul expoziției ”Ada Kaleh, insula visului şi a uitării”, care va putea fi vizitată în perioada 2-28 iulie 2013. Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti, în colaborare cu Muzeul Naţional de Artă al României, Biblioteca Naţională a României şi Biblioteca Academiei Române, având susţinerea Uniunii Democrate Turce din România, readuce în atenţia publicului bucureştean insula Ada Kaleh, acoperită, în 1971, de apele lacului de acumulare al Hidrocentralei Porţile de Fier I, de pe Dunăre.
După expoziţia ”Ada Kaleh. Insula din suflet”, deschisă pentru două săptămâni în august 2012, organizatorii propun publicului o nouă perspectivă asupra insulei scufundate.
„Expoziţia ”Ada Kaleh, insula visului şi a uitării” pune accentul pe imaginile acestui colţ de Orient păstrate în memoria afectivă a nenumăraţilor săi vizitatori vremelnici, turişti de rând, dar, mai ales, personalităţi ale lumii literare sau artistice româneşti. Scriitori, jurnalişti, artişti plastici sau fotografi care, fermecaţi de insulă, au căutat să-i prindă atmosfera specială în cuvinte şi imagini potrivite pentru a o transmite, neîmpuţinată, viitorimii.” (organizatorii)