Sâmbătă, 1 iunie 2013, în cadrul Târgului Internațional de Carte Bookfest, ediția a VI-a, a avut loc lansarea celui mai recent volum de poezie semnat de Claudiu Komartin, ”Cobalt”, apărut la Casa de Editură Max Blecher. Despre volum a vorbit poetul Cosmin Perța.
”Acesta este, pentru mine, momentul cel mai dificil și cel mai fericit din tot târgul, prezentarea volumului ”Cobalt” al lui Claudiu Komartin. Un volum pe care foarte multă lume l-a așteptat. Claudiu e unul dintre poeții care nu scot cărți una după cealaltă, suficient de matur și înțelept încât să știe că poezia trebuie păstrată și gândită. L-am admirat pentru puterea lui de a scrie, transcrie, rescrie, într-o formă perfectă.
La târgul acesta s-au lansat mii de cărți dar nu știu câte dintre ele au fost cărți destin sau ale unui destin. Sunt convins că avem în față o astfel de carte, cu care autorul se identifică.
O carte de felul acesta nu cred că se poate scrie cu pixul sau cu tastatura.
Am convenit cu Claudiu să lăsăm cartea să vorbească de la sine. Trebuie să spun doar că e o carte care conține minunate poeme de dragoste, poeme care se adresează în primul rând afectului. Conține un superb poem social. Claudiu este un poet cosmopolit, un poet care își trage sevele din foarte multe zone poetice contemporane, multe dintre ele necunoscute altor poeți contemporani. Sunt convins că este cea mai bună carte a lui și spunând asta cred că înțelegeți și că este una dintre cele mai bune cărți de poezie din ultimii ani.”, a spus Cosmin Perța despre volumul semnat de Claudiu Komartin.
Dorina CIOPLEA