Duminică, 9 iunie 2013, ora 19:00, la Tramvaiul 26 (Str. Cercului nr. 6, Bucureşti), va avea loc o nouă ediţie a Clubului de lectură “Institutul Blecher”. În cadrul evenimentului va avea loc prezentarea volumelor “Intimitate” de Angela Marcovici (Editura Charmides) şi „Metode” de Vlad Drăgoi (Casa de Editură Max Blecher), ambele apărute în 2013. Organizator: Claudiu Komartin.
“Intimitate” de Angela Marcovici
“Angela Marinescu apare ca una din cele mai influente poete ale ultimelor generaţii româneşti şi ca una din cele mai constante: dispune de o capacitate imensă de a se regenera în interiorul aceluiaşi registru propriu. Nu numai că ţine şi astăzi pasul cu lirica viscerală (deşi ea însăşi declara într-un interviu că preferă termenul de „violent” celui de „visceral”) şi cu autenticismul neoexpresionism, dar uneori ai senzaţia că genul acesta de poezie nu ar trebui să fie decât al ei.” (Ştefan Baghiu, revista Cultura)
“Metode” de Vald Drăgoi
“În 2004, la o conferinţă de presă ţinută cu ocazia promovării filmului A History of Violence, în cadrul Festivalului de Film de la Toronto, Ed Harris dă cu pumnul drept în masă, îşi dezveleşte dinţii de sus, mai dă doi pumni, se încruntă şi, în fine, izbeşte paharul cu apă de panoul din spatele lui, întreaga demonstraţie nedepăşind 7 secunde.
O mare parte din cartea Metode e despre absolut tot ce se întîmplă cu Ed Harris în acele mici pauze dintre pumni şi aruncarea paharului. În rest, se pot găsi şi cîteva poveşti foarte frumoase de dragoste.” (editorii)