Scriitorul Ştefan Mitroi este nominalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor din România, secţiunea „literatură pentru copii şi tineret”, pentru „Jocuri de nenoroc”, Editura Detectiv. O carte sensibilă, cu umor, plină de confesiuni, de imagini puternice ale copilului şi ale adolescentului care a fost autorul volumului nominalizat. Ștefan Mitroi s-a născut în ziua de 5 mai 1956, în satul Siliștea, comuna Vitănești, județul Teleorman. Absolvent al Facultății de Drept din Iași, 1980. În perioada 1990-1991, a fost președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Membru al Uniunii Scriitorilor. Este căstorit și are doi copii. Locuiește în București. A debutat în 1986, la Editura Eminescu, cu volumul „Nimic despre singurătate”. Au urmat, la aceeași editură, cărțile de proză scurtă „Războiul de după război” (1987) și „Somnul verde al copacilor” (1988), apoi cartea pentru copii „Povești din țara Arborado”, apărută într-un tiraj de 100 000 de exemplare la Editura Ion Creangă (1989). După 1990 a publicat romanele „Căderea în cer”, 2003, Editura Libra, „Gaura”, 2004, Editura Libra, tradus în limbile portugheză și spaniolă. „Dulce ca pelinul”, 2008, Editura Detectiv, distins cu Premiul Academiei Române pentru proză. „Dacă Dumnezeu ar muri”, 2011, Editura Detectiv, Premiul pentru cea mai bună carte a anului, acordat de Clubul de proză al Asociației Scriitorilor București. „Vieți greșite”, 2012, Editura Detectiv. Anul acesta este nomnalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor din România cu volumul de poeme în proză „Jocuri de nenoroc”. I s-au pus în scenă mai multe piese de teatru. Urmează să-i apară, în cursul acestei luni, romanele „Guantanamo”, la Editura Adevărul, și „Biblia pentru furnici”, la RAO. Dan Mircea Cipariu a purtat un dialog, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro, cu scriitorul Ştefan Mitroi.
Lumea nostalgiei, cea a unei copilării cu poveşti fabuloase, trăieşte, din păcate, numai în literatură. Ce ne mai poate salva în timpul vieţii noastre şi nu a altora de toate dictaturile prezentului?
Ca să ne salvăm, ar trebui să deprindem obișnuința de a ne povesti sufletul. E greu, e foarte greu, dar merită!
Ai fost nominalizat pentru Premiul Uniunii Scriitorilor din România, secţiunea „literatură pentru copii şi tineret”, pentru „Jocuri de nenoroc”, Editura Detectiv. O carte sensibilă care mi-a plăcut, cu umor, plină de confesiuni, de imagini puternice ale copilului şi ale adolsecentului care ai fost. Mai crezi în instituţia premiului literar?
Premiile pot face mai mult rău decât bine, prezentând riscul de a-i îmbolnăvi pe cei care le primesc de gărgăunită, iar în plan general de a conduce la stabilirea unor false ierarhii. Atunci când se asigură evitarea acestor pericole, sunt cât se poate de binevenite.
Industria editorială trăieşte vremuri foarte grele, piaţa a căzut cu aproape 60% faţă de anul 2008, iar mulţi scriitori sunt la marginea subzistenţei. Cum mai poate supravieţui un scriitor astăzi, când valorile au fost răsturnate şi vocea sa nu mai este auzită în cetate?
Pentru supraviețuire este nevoie de o mai mare solidarizare a singurătăților care suntem.
Ai exersat aproape în toate genurile literare, poezie, proză, dramaturgie, eseu. Ce tip de scriitură de atrage, unde vezi că ai cei mai mulţi cititori?
Pesemne că proza, fiindcă ea îmi dă posibilitatea să fiu și eseist, și dramaturg, fără a mă îndepărta prea mult de poezie.
Ca să folosesc titlul unei scurte povestiri din „Jocuri de nenoroc”, crezi că vei ajunge „Nemuritor” prin intermediul literaturii? Într-o lume a lui „homo videns”, a „gândirii slăbite”, prin ce arme de fapte şi carte mai poate avea literatura un impact asupra vecinilor noştri de „sat global”?
Nu! S-a întâmplat să mă nasc om, și nu zeu, așa că…Știu că nici cărțile nu pot fi nemuritoare. Doar că ele au șansa de a avea o viață mai lungă decât cei ce le scriu. Sigur că mă bântuie gândul că unele dintre cărțile mele îmi vor supraviețui. Există însă vreun autor care să nu-și îndulcească timpul scurt al vieții cu un astfel de gând?
Cât privește impactul de care vorbești, mie mi se pare că un mare păcat al scriitorilor de azi este că își învelesc în piele de șarpe cuvintele. Scriu prea rece, adică. Frumos, doldora de idei, adesea chiar adânc, dar rece. Impactul poate veni de la temperatura cuvintelor, de la puterea lor de a transmite emoții. Cuvintele sunt sau ar trebui să fie pentru fiecare scriitor ceea ce a fost crucea pentru Iisus, unelte de murit și înviat zilnic! Dar în așa fel încât cititorul de mai târziu să audă sângele picurând, și chiar să-l doară, ca și cum acesta ar picura din niște răni ce sunt ale lui!