Miercuri, 3 iulie 2013, de la ora 19.00, la Librăria Bastilia din București, va avea loc lansarea unei noi colecţii a editurii Paladin. ”Crime Masters” va reuni scrierile celor mai importanţi autori ai genului, clasici şi contemporani deopotrivă. Primele romane apărute în colecţia ”Crime Masters” sunt ”Rebus: X şi zero” de Ian Rankin (în traducerea lui Mircea Pricăjan) şi ”Ultima cursă spre Woodstock” de Colin Dexter (în traducerea Lorenei Lupu).
Volumele vor fi prezentate de Horia Nicola Ursu, coordonatorul acestei colecţii, alături de invitaţii săi: scriitorul şi editorul Bogdan Hrib, vice-preşedinte al Romanian Crime Writers Club, scriitoarea şi traducătoarea Lorena Lupu, traducătoarea Vali Florescu.
”În X ŞI ZERO facem cunoştinţă cu inspectorul John Rebus, unul dintre cele mai vii, mai umane – cu toate calităţile şi tarele pe care le implică această umanitate – şi mai actuale personaje pe care le-a dat genul crime.
…Ian Rankin e unul dintre maeştrii contemporani ai literaturii britanice, dincolo de orice clasificare referitoare la genul literar.” (Horia Nicola Ursu)
”Ultima cursă spre Woodstock e începutul devenit clasic al unei serii care a captivat o generaţie de cititori din întreaga lume.
…Colin Dexter şi creaţia sa, inspectorul Morse, sunt cel mai bun exemplu pentru vigoarea unui gen literar pe care britanicii l-au inventat, practic, prin Sherlock Holmes al lui Arthur Conan Doyle” (Horia Nicola Ursu)