Vineri, 21 iunie 2013, ora 17:30, în cadrul primei ediţii a Festivalului de Carte Transilvania de la Cluj-Napoca, pe scena amplasată în Piaţa Unirii, scriitorul Dan Mircea Cipariu va citi din volumul de poezii “singurătatea vine pe facebook”, Editura Tracus Arte, 2012. Lectura are loc în cadrul seriei de lansări Tracus Arte ce cuprinde următoarele apariţii editoriale: „Căderea-n sus a corpurilor grele” de Ioan Es. Pop; „Singurătatea vine pe Facebook” de Dan Mircea Cipariu; „fuga din urmă” de Ioan Matiuț. Participă: Ştefan Manasia, Ion Mureşan, Ioan Es. Pop, Dan Mircea Cipariu, Ioan Matiuț. AgenţiadeCarte.ro este partenerul media al Festivalului de Carte Transilvania.
„singurătatea vine pe facebook, cel mai recent volum de versuri al lui Dan Mircea Cipariu abordează o temă extrem de actuală, aceea a depersonalizării, a autizării individului în contextul unei tot mai accentuate transpuneri în virtual a actului comunicării. Textele lui Dan Mircea Cipariu tratează cu inteligenţă poetică şi profunzime acest paradox al fiinţei conectate la reţea a secolului XXI, rezolvând parţial prin fulguraţii poetice sclipitoare, uneori ironice, alteori cinice, iar alteori pur lirice, seducătoare, dilemele acestui tip de individ cultural post-postmodern. Ceea ce poezia şi observaţia fină ale lui Dan Mircea Cipariu nu pot rezolva, acesta plasează în teritoriul mistic al singurei salvări cu putinţă: aceea a IUBIRII, fie de Dumnezeu, fie de oameni, dar nu de sine.În tandem cu artistul Mihai Zgondoiu, care a asigurat volumului un design şi o idee grafică la fel de percutante ca textele pe care le însoţesc, Dan Mircea Cipariu a dat în singurătatea vine pe facebookunul dintre cele mai bune volume de poezie ale anului 2012 şi nu numai.” – Cosmin Perţa
Dan Mircea Cipariu s-a născut la 7 septembrie 1972 în Bucureşti. Este absolvent al Şcolii Superioare de Jurnalistică din Bucureşti şi licenţiat al Universităţii Bucureşti, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. Debutează în presa literară în 1988 (SLAST), debutul editorial se petrece în 1999, cu volumul „Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara” (Editura Libra).Membru al Uniunii Scriitorilor din România. În 2009, a fost reales pentru un al doilea mandat preşedinte al secţiei de Poezie – Asociaţia Scriitorilor Bucureşti. În 2007, volumul său de poeme Tsunami, Editura Brumar, 2006, a primit Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. În 2008, a iniţiat şi coordonat proiectul SCRIITORI PE CALEA REGALĂ, iar în 2009, 2010, 2011 şi 2012 proiectul MARATONUL DE POEZIE, BLUES ŞI JAZZ. În 2011 şi 2012, de Ziua Culturii Naţionale, a iniţiat şi coordonat Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2010 şi 2011. Este fondatorul şi preşedintele Asociaţiei EURO CULTURART, asociaţie care a organizat, printre altele, Bienala Internaţională de Gravură Experimentală, ediţia a III-a, 29 martie-27 aprilie 2008, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, www.experimentalproject.ro, 4X4. Instalaţia de cARTE – http://4×4project.blogspot.com/.EURO CULTURART deţine o galerie dedicată tinerilor artişi vizuali europeni – Atelier 030202 – www.atelier030202.blogspot.com– coordonată de graficianul Mihai Zgondoiu.Dan Mircea Cipariu este un apreciat comentator de artă contemporană, cu cronici apărute în revista “Arta” (revista Uniunii Artiştilor Plastici din România), “Cultura”, “Luceafărul”, “Altitudini” şi AgenţiadeCarte.ro. A fost curatorul unor expoziţii la Bucureşti şi New York semnate de câţiva dintre cei mai importanţi tineri artişti vizuali din România: Mihai Zgondoiu, Francisc Chiuariu, Cristian Răduţă, Albert Sofian, Irina Tănase, Florin Tomescu, Bogdan Raţa, Miruna Moraru, Adrian Sandu, Anamaria Şerban, Daniel Brici.Este publisherul www.agentiadearte.ro , spaţiu virtual unde sunt prezentate la zi evenimentele de carte şi artă. Este preşedintele Asociaţiei Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România şi preşedintele OPERA SCRISĂ. RO – societate de gestiune a drepturilor de autor.În 2012, la editura Tracus Arte, a apărut cel mai recent volum de poezie semnat Dan Mircea Cipariu, singurătatea vine pe facebook, cu 12 desene de Mihai Zgondoiu.
* Programul complet al Festivalului de Carte Transilvania: https://www.agentiadecarte.ro/2013/06/festivalul-de-carte-transilvania-prima-editie-2/