Sâmbătă, 1 iunie 2013, ora 12:00, la standul Editurii Tracus Arte (Pavilionul C2, zona B), în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest, a avut loc lansarea volumului “Izgonirea din Paradis” de Denisa Comănescu, Editura Tracus Arte, reeditare a volumului de debut al autoarei. Despre “Izgonirea din Paradis” au vorbit: Ion Vartic, George Neagoe, Dan Cristea, Raluca Dună.
“Vă propunem un volum de debut care a apărut în anul 1979, “Izgonirea din Paradis”, volum premiat în anul 1980 cu premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România.” (Cosmin Perţa)
“Aceată colecţie a Editurii Tracus Arte – de “debuturi retrospective” – este la început. Cărţi precum aceasta sunt exemplare, volumul a fost premiat şi însoţit de vorbe laudative, beneficiază de un text pe coperta a patra semnat de Mircea Ivănescu. Din câte ţin minte, am scris şi eu despre această carte la momentul apariţiei sale. În cazul Denisei Comănescu mi-a făcut o mare plăcere să recitesc volumul, să regăsesc o poetă care şi acum, efectiv, îţi dă senzaţia de mare prospeţime a imaginii. Mă gândeam că, dacă fiecare promoţie sau generaţie ar trebui să aibă o ţară a fetelor, poate că-n cazul promoţiei Denisei Comănescu, această ţară a fetelor ar fi întrupată de volumul ei – “Izgonirea din Paradis”. Volumul acesta ne face să ne gândim la limbajul poeziei din anii `80. Personal, găsesc că poezia de astăzi a pierdut din această prospeţime, tandreţe, din acest avânt tineresc, juvenil, a devenit mai altfel. (…) Volumul nu este traversat doar de un spirt optimist, ci şi de ceva greu, grav, poeta însăşi recunoaşte că atunci când eşti izgonit din paradis, dai faţă în faţă cu viaţa, cu alte lucruri, şi chiar îndeamnă să se întoarcă la soldaţii de plumb, la găletuşa răsturnată în nisip. (…) Eu însumi m-am reîntors la acest volum cu nostalgia unui limbaj pe care poezia de astăzi l-a pierdut.” (Dan Cristea)
“Poezia aceasta de debut îşi păstrează întru totul prospeţimea, pentru că imediat ce începi să citeşti şi reciteşti aceste versuri, ceea ce te frapează este prospeţimea extraordinară a personajului liric care evoluează în toate poemele, precum şi dezinvoltura.” (Ion Vartic)
“În mod firesc, compari un volum de poezie din anii `78 -`79, cu alte volume din aceeaşi perioadă. Mărturisesc că nu sunt pentru comparaţii, mai ales în cazul femeilor, dar există ceva comun, şi anume multă prospeţime, multă naturaleţe. (…) Ce am regăsit însă extrem de specific în poezia Denisei Comănescu este cosmopolitismul, iar specificitatea aceasta nu am găsit-o nicăieri altundeva în poezia feminină a anillor `60 -`70!” (Raluca Dună)
“Dacă veţi citi cu mare atenţie, veţi observa că este o poezie tipic cerebrală. Poezia se scrie cu orice instrument, orice parte a corpului mai puţin inima. Ori asta e foarte important pentru ceea ce înseamnă lirismul veritabil. (…) Este o poezie care se bazează pe aducere aminte, pe o amintire recuperată.” (George Neagoe)