Sâmbătă, 1 iunie 2013, ora 19:00, la Tramvaiul 26 (str. Cercului nr. 6, Bucureşti), vor avea loc o lansare-dezbatere cu proiecţii de film şi o interpretare de forţă a actriţei Victoria Dicu. “Estetica inumană: de la postmodernism la Facebook” de Felix Nicolau, Editura Tracus Arte, tratează despre diverse teme: traduceri, critică literară, creative writing, urmaşii postmodernismului, Facebook şi multe altele.
„Îl citesc de fiecare dată pe Felix Nicolau nu doar cu interes şi curiozitate, ci chiar cu plăcere. Scrisul lui tonic, agil, ludic, ţinteşte la fix metehnele literaturii noi şi ale lumii literare, dar trădează şi o împăcare cu sine şi, mai ales, o mare bucurie a descoperirii literaturii autentice. Felix Nicolau este un critic îndrăgostit de literatură şi de meseria sa, perfect independent, care nu scrie demonstrativ, ci din nevoia de a-şi împărtăşi buna dispoziţie şi ideile inedite, colorat exprimate, şi celorlalţi. Deloc întâmplăctor, şi în această carte el îşi pune frecvent problema statutului discursului critic. Estetica inumană culege nu articole, ci reacţii, puneri la punct, precizări, delimitări teoretice, reevaluări ale unor scriitori uitaţi sau la început de drum, comentarii al defecţiunilor de receptare. Felix Nicolau nu scrie niciodată călduţ, convenţional; el intervine, iar vocea sa este una credibilă, care impune respect şi încredere prin detaşare, neîncrâncenare şi, fireşte, prin argumente. Volumul de faţă va pricinui o lectură nu doar agreabilă, ci una vie, care te implică fără să consimţi explicit şi te convinge fără să-ţi dai seama. Ceea ce înseamnă că, în scris, Felix Nicolau are toate atuurile unui seducător.” – Bogdan Creţu
“Ca şi cartea anterioară a lui Felix Nicolau, anume Anticanonicele, Estetica inumană este un amplu exerciţiu de deconstrucţie, preferând cu sistemă marginalul, secundarul, virtualul, emergentul ş.cl. în locul a tot ceea ce este deja established sau mainstream. Cu atâta sistemă, încât Nicolau ajunge să scrie despre ceea ce restul criticii ignoră – nu doar despre manifestele literaturii recente, de pildă (pe acestea le-au mai băgat în seamă şi alţii), ci chiar despre copertele cărţilor, trasând o istorie ludic-seriooasă a graficii de carte de după ’90. Esenţial e însă cum face aceasta: fără nimic din încrâncenarea anticanonicului de profesie care face critică literară cu barosul, ci cu totul relaxat şi debutonat, plin de vervă şi de facondă. Scrisul lui Nicolau n-are nimic din gomoşenia sfătoasă şi normativă a criticului generic; fraza lui critică exultă neîncetat de plăcerea pură de a scrie, atât de atipică aceluiaşi critic generic (n-avem astfel cum să uităm că Nicolau este el însuşi scriitor). Dacă, prin cine ştie ce accident dezirabil şi improbabil, toţi criticii români ar începe să scrie brusc în maniera lui Felix Nicolau, e aproape sigur că animadversitatea scriitorilor faţă de critici ar înceta de îndată.” – Radu Vancu
