Luni, 3 iunie 2013, ora 18.00, la Librăria Avant-Garde din Iaşi (Str. Lăpuşneanu, nr. 16), va avea loc o discuţie despre volumul «Memorii din biblioteca ideală» de Bogdan Suceavă (Polirom, 2013). Alături de autor, vor participa: Liviu Antonesei, Bogdan Creţu şi Şerban Axinte.
Eseurile ce compun « Memoriile din biblioteca ideală » spun povestea unor întâlniri prilejuite de matematică: întâlniri intermediate de cărţi cu ideile unor oameni de ştiinţă dispăruţi (Huygens, Newton, Meusnier, Euler, Sophie Germain, printre alţii), dar şi întâlniri directe cu persoane ce au marcat evoluţia autorului. Figuri emblematice ale dezvoltării studiului matematicii la Universitatea Bucureşti (Gh. Ţiţeica, Dan Barbilian, Nicolae Teodorescu) completează tabloul.
„Dacă visul matematicienilor pursânge e să demonstreze teoreme care să le poarte numele, visul meu a fost să înţeleg până la ultima consecinţă nu doar anumite idei matematice, ci şi de unde provin aceste idei, filiaţia lor istorică, evoluţia lor în timp”, a scris Bogdan Suceavă. Episoade dintr-o istorie individuală – cea a unei formări care a stat sub dublul semn al matematicii şi literaturii – se împletesc astfel cu istoria cercetării unei importante noţiuni matematice: curbura, de la prima apariţie a ideii, în scrierile lui Nicole Oresme, şi până la cele mai recente cercetări.
Bogdan Suceavă, născut la 27 septembrie 1969, la Curtea de Argeş. Studii la Universitatea Bucureşti, unde a obţinut licenţa în matematică (1994) şi diploma de studii aprofundate în geometrie (1995). Distincţii literare: Premiul I Nemira, secţiunea Purgatoriu, nuvele, 1993, pentru nuvela Imperiul generalilor tîrzii; Premiul CopyRo, 2002, pentru volumul Imperiul generalilor tîrzii şi alte istorii; Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti pe 2007 pentru romanul Miruna, o poveste; Premiul I al Reţelei literare pe 2010 pentru Noaptea cînd cineva a murit pentru tine. Volume de proză şi eseuri: Teama de amurg (Topaz, 1990), Sub semnul Orionului, roman (Artprint, 1992), Imperiul generalilor tîrzii şi alte istorii, nuvele (Dacia, 2002; ed. a II-a, LiterNet, 2003), Bunicul s-a întors la franceză, istorii (Editura T, Fundaţia Timpul, 2003; ed. a II-a, LiterNet, 2008), Venea din timpul diez, roman (Polirom, 2004; ed. a II-a, 2010), Miruna, o poveste (Curtea Veche Publishing, 2007), Distanţe, demoni, aventuri (Tritonic, 2007), Vincent nemuritorul, roman (Curtea Veche Publishing, 2008), Noaptea cînd cineva a murit pentru tine, roman (Polirom, 2010).