Marţi, 21 mai 2013, ora 12:00, la Biblioteca Facultăţii de Litere (Str. Edgar Quinet, № 5-7, Bucureşti), va avea loc lansarea seriei de autor „Virgil Nemoianu” la Editura Spandugino şi a primului volum al acestei serii, care reuneşte sub aceeaşi copertă două din primele opere semnate de criticul literar, teoreticianul şi eseistul Virgil Nemoianu (profesor la Catholic University of America, Washington): „Structuralismul” şi „Calmul valorilor”. Evenimentul va fi moderat de conf. univ. dr. Oana Chelaru-Murăruş, Decanul Facultăţii de Litere, Bucureşti, iar cei care vor prezenta proiectul editorial şi volumul lansat vor fi Lavinia Spandonide (Director Editura Spandugino), prof. univ. dr. Mircea Martin, acad. Solomon Marcus, prof. univ. dr. Mihai Zamfir şi Luigi Bambulea (redactor şi coordonator al seriei de autor). Eveniment organizat de Fundaţia şi Editura SPANDUGINO în colaborare cu Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti.
Născut la 12 martie 1940, Virgil Nemoianu este unul din cei mai reputaţi teoreticieni, critici literari şi filosofi ai culturii contemporane. Este absolvent al Literelor bucureştene, membru al Cercului de Stilistică al acestei Facultăţi, coordonat de Alexandru Rosetti, Tudor Vianu şi Mihai Pop; devine profesor la Catedra de Engleză a Universităţii bucureştene, ulterior profesor universitar în diferite centre americane; cea mai lungă carieră în învăţământul universitar a avut-o, până astăzi, la Catholic University of America (Washington). A mai predat la Universităţi din Londra, Cambridge, Amsterdam, Cincinnati şi Berkeley şi a conferenţiat în peste 50 de universităţi din Europa şi America de Nord. Este doctor honoris causa al Universităţii Babeş-Bolyai, din Cluj-Napoca, şi al Universităţii Al. Ioan Cuza, din Iaşi. Este specialist în literatură engleză şi teoria literaturii, dar operele sale subîntind domenii, teme şi problematici dintre cele mai variate: literatură română, literatură engleză, literatură americană, Romantism european, raportul literaturii cu celelalte arte şi cu ştiinţa, raportul dintre artă şi societate, Postmodernismul, importanţa Religiei şi a Tradiţiei etc. Este autor şi coordonator al multor volume de teoria literaturii, literatură comparată sau filosofia culturii. În prezent, este vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale de Literatură Comparată şi membru în Biroul Executiv al Asociaţiei Criticilor şi Cercetătorilor Literari din SUA. Din titlurile publicate (cercetare literară, eseistică, memorii sau dialoguri), amintim: Structuralismul (1967), Simptome (1968), Calmul valorilor (1972), Utilul şi plăcutul (1973), Micro-armonia (1977), Îmblânzirea Romantismului (1978), O teorie a secundarului (1989), Arhipelag interior (1994), Surâsul abundenţei (1994), Jocurile divinităţii (2000), România şi liberalismele ei (2000), Tradiţie şi libertate (2001), Înţelepciunea calmă (2002), România noastră (2009), Postmodernism şi identităţi culturale (2012).