Miercuri, 29 mai 2013, în Rotonda Muzeului Național al Literaturii Române (MNLR), a avut loc lansarea primului număr al revistei Caietele Avangardei. Editor: Lucian Chișu, directorul MNLR. Manager editor: Ioan Cristescu. Coordonator științific: Ion Pop. Redactori asociați: David Esrig, Paul Cernat, Rodica Ilie, Ovidiu Morar, Teodor Dună, Cosmin Perța, Raluca Dună. Copertă: Mircia Dumitrescu.
Primul care a vorbit despre acest proiect a fost Lucian Chișu, editorul revistei: ”Astăzi continuăm cu o deschidere nouă de pagini: Revista Caietele Avangardei, nr 1. Această revistă a fost un deziderat al edițiilor de până acum ale conferințelor despre avangardă iar apariția ei se datorează lui Ioan Cristescu, un om cu multe inițiative, tenace, care i-a adunat pe ceilalți. Rolul meu acum este strict decorativ. El i-a adunat în redacție, sub coordonarea lui Ion Pop, pe: David Esrig, Paul Cernat, Rodica Ilie, Ovidiu Morar, Teodor Dună, Cosmin Perța, Raluca Dună.
În această revistă se discută despre ce înseamnă avangardă în continuare dar și despre cum s-a manifestat de-a lungul timpului. Această revistă mi se pare reușită și îl felicit sincer pe colegul meu, Ioan Cristescu, un om care a făcut o treabă de toată isprava. Lui i s-au adăugat și cei din colectivul redacțional.”
Editorul Ioan Cristescu, directorul Editurii Tracus Arte, este manager editor al acestei reviste, fiind de asemenea, prezent la lansarea primului număr: ”Primele laude ar trebui aduse domnului profesor Ion Pop, fără de care această revistă nu ar exista, la fel și colocviul pe care îl facem de trei ani, dacă nu am fi avut parte de puterea sa de muncă. Dânsul a fost cel care a adunat oamenii în paginile acestei reviste, cel care a selecționat. În bună măsură, realizarea colocviului și a revistei se datorează lui Ion Pop. Eu am fost un fel de coordonator-manager al acestei reviste și sper să reușesc să fac acest lucru în continuare. Important este că ea există și conține nume importante de oameni care sunt interesați de fenomenul avangardei.
Eu sper ca această revistă să devină cel puțin bianuală. Colectivul de redacție este deschis și, cu acordul celor care au participat la colocviu, poate că îi introducem și alții în acest colectiv.
Cert este că dorim să fie o revistă băgată în seamă, să fie în biblioteci. Vrem să o orientăm spre o zonă academică de cercetare și cred că, în sfârșit, cultura română are o revistă pentru un fenomen atât de bogat cum este avangarda. Cred că aici își vor găsi locul cercetători tineri interesați de avangardă și nu numai. Ne-am dorit să fie o revistă de studii și cred că nivelul ei științific este probat din start de numele celor care semnează dar și de calitatea materialelor.”
Criticul literar Paul Cernat face parte din colectivul redacțional: ”O publicație pe care eu aș dori-o cu o longevitate a Contimporanului. Pentru că la noi revistele de avangardă sau despre avangardă nu au prea avut longevitate. Este un număr, aș îndrăzni să spun, remarcabil. Cu scuzele de rigoare că nu voi putea să vorbesc despre toate materialele incluse în sumarul acestui număr, voi insista asupra celor pe care le consider reperațiile istorico-literare din acest număr. Întâi aș aminti contribuția dnei Mădălina Lascu (geneza futurismului italian). Sunt acolo niște investigații detectivistice spectaculoase, pe urmele unor autoare necunoscute până de curând.
Aș atrage atenția și asupra textului lui Ovidiu Morar. Un text care pune avangarda în relație cu cosmopolitismul, naționalismul etc, într-o perspectivă foarte provocatoare. Cred că este un filon care ar merita dezvoltat, de ce nu, chiar la proporțiile unui volum.
Ar mai fi contribuțiile unor specialiști din țară și din afara ei. Avem multe lucruri interesante. Și fragmente din jurnalul inedit al lui Sașa Pană, ale cărui memorii au fost publicate așa cum s-a putut până acum, dar textul prim nu îl cunoșteam. Eu, unul, este prima dată când iau contact cu un fragment din jurnal.
Avem și alte lucruri foarte interesante legate de Gellu Naum, de Geo Bogza (Nicolae Tzone are o teză bine documentată).
E un sumar pe care îl pot recomanda ca pe un regal avangardist. O dovadă că exegeza avangardei românești rezervă încă surprize. Cred că suntem încă departe de epuizarea acestui filon. Ba chiar cred că suntem încă la început și mai avem multe de publicat, de arătat. De asta cred că viitorul acestei reviste este lung.
Sunt foarte mulți care încă nu au fost prinși în sumarul acestei publicații. Este un moment bun de resuscitare al fenomenului avangardei. Fac o predicție: în anii următori interesul pentru avangardă nu va fi strict estetetic ci transestetic. Se vor adăuga niște dimensiuni care până acum au fost tatonate, uneori aprofundate, dar rămân multe de săpat și de aflat.”
Ultimul care a vorbit despre apariția primului număr din Caietele Avangardei a fost profesorul Ion Pop, cel căruia i se datorează realizarea acestei reviste. Ion Pop este, de asemenea, și coordonatorul colecției Avangarda, editată la Tracus Arte, colecție care restituie o parte importantă din arhivele mișcării avangardei românești: ”E o apariție care m-a repus în mișcare. E și un eveniment personal foarte emoționant și tulburător. Domnul Cristescu este cel care a pus umărul la realizarea acestei reviste. Nu e deloc simplu să faci acum o revistă care să aibă șanse de rezistență.
Vom încerca să continuăm aceste proiect. Faptul că m-am angajat în această dublă întreprindere, și editorială și de apariție a revistei, este foarte important pentru mine.
Revista arată foarte bine, sunt foarte încântat, avem o revistă frumoasă, care face legătura cu trecutul avangardist și se deschide către cercetarea de acum.
Într-adevăr este vorba despre o reluare a acestui proces interpretativ, a acestor teritorii care păreau destul de atent cercetate, dar uitându-ne mai atent ne dăm seama că mai sunt foarte multe lucruri de cercetat. Dacă mă gândesc acum ce mai este prin arhive și cât de puțin este accesul la o parte din aceste arhive, riscul unei pierderi importante este destul de mare. Sunt foarte multe documente la moștenitori etc. Eu am avut noroc că am primit posibilitatea de a publica scrisorile din corespondența lui Geo Bogza cu Max Blecher.
Cred că este cazul, și e și un îndemn la cei care dețin asemenea arhive, să aibă foarte multă grijă de ele, și să lase deschisă, sub atentă supraveghere, aceste arhive, pentru a le oferi circulației interpretării. Să nu le țină închise. Fiul și familia lui Sașa Pană au însemnat foarte mult pentru mine, pentru că mi-au deschis ușa și mi-au oferit acces.
Mai este enorm de descoperit și cred că ar trebui să dispară competiția negativă dintre posesorii de arhive. Eu aș vrea ca arhivele avangardei să rămână deschise pentru cercetătorii din generațiile tinere, tot mai atenți și mai subtili.
Apropos de întoarcerea la avangardă, motivele sunt numeroase.
Din fericire, în cadrul acestui proiect au avut loc și niște colocvii. În revistă se răsfrâng reflecțiile și interpretările pe care, în mare parte, le-am auzit în cadrul unora dintre colocvii. Eu am încercat să mai contactez și alți oameni, îmbogățind puțin evantaiul acestor colaboratori.”
Dorina CIOPLEA
[…] David Esrig, Paul Cernat, Rodica Ilie, Ovidiu Morar, Teodor Dună, Cosmin Perța, Raluca Dună.” Aici găsiți un reportaj amplu de la ieșirea în lume a primei ediții a Caietelor Avangardei. […]