De câte ori mergem pe stradă, mai mult sau mai puţin grăbiţi, în maşină sau tramvai, pe bicicletă sau pe jos, în special pe traseele de zi cu zi, privim tot mai dezinteresaţi decorul înconjurător. Într-o lehamite de om sătul de viaţă, un amic de-al nostru constata, parafrazându-l pe Cioran, că în mecanica pueril de cotidiană a privirii nu mai observăm dacă florile cresc, se usucă sau sunt furate.
În toată această învolburare citadină, când simţurile se reduc la zero, de dimineaţă şi până la fericita odihnă de noapte, ne scapă firesc detaliile peisajului, sau le lăsăm să scape, din rutină. Cu toate astea, mai avem momente de luciditate.
Într-o frumoasă şi sănătoasă zi din viaţă, în drum spre locul de muncă, ne-am propus să resuscităm atenţia, observaţia şi analiza. Nu mai e o noutate, toată lumea ştie că ne aflăm într-o perioadă în care totul se vinde şi se cumpără, se cumpără şi se revinde. Din această cauză, mii de panouri publicitare, mai mici, mai mari sau foarte mari, au umplut străzile, străduţele, cărările şi bulevardele. Unele mai exotice decât altele. Cele care ne-au atras atenţia au fost reclamele la mobilier. În special la garniturile de birouri cu biblioteci.
Imaginile afişate ne arătau birouri impunătoare, din sticlă, lemn sau metal, într-un design fantezist, în faţă cu scaune ergonomice sfidătoare sau umile, şi cu câte trei rafturi înghesuite, parcă „aruncate” pe perete în stânga şi-n dreapta, alte trei suspendate într-un dulap căreia i se spune popular „soldat”, restul, sertare şi sertăraşe pentru creioane, gume şi altele. Curiozitatea ne-a făcut să vizităm un mare depozit de mobilă şi, la raionul cu pricina, garniturile erau într-adevăr cele prezentate în afişe. Am întrebat supraveghetoarea: „Aveţi modele de biblioteci?”. „Da, sunt cele expuse aici!”, ne-a răspuns tânăra, etalând prin zâmbet o dantură parcă împrumutată din altă reclamă. „Noi dorim o bibliotecă cu zece etajere, înaltă cât ţine peretele”, am explicat. Fata ne priveşte lung şi spune: „ Ştiţi, producătorii merg azi pe ideea unui mobilier sumar şi funcţional. La ce vă trebuie o astfel de bibliotecă?”. „Pentru cărţi!”. „Păi ce faceţi cu atâtea cărţi?”, a continuat ea cu întrebarea. „Ca să citesc şi să recitesc!”. „Înseamnă că n-aveţi altceva mai bun de făcut”, a concluzionat meditativ domnişoara.
Un vechi prieten ne-a amintit cum, în armată, ascundeam cărţile în pufoaică, sub saltea şi pernă. Eram prinşi şi băgaţi la arest. Acum, mândria caselor cu biblioteci a dispărut.
Alexandru Calmâcu
