Miercuri, 29 mai 2013, la complexul Romexpo, în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest, Caravana Cărţii Ştiinţifice a Editurii Universităţii din Bucureşti (EUB) aduce laolaltă producţiile de carte ale celor mai importante instituţii de învăţământ superior din ţară. În premieră naţională, universităţile „Al. I. Cuza” din Iaşi, de Vest din Timişoara, „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, ASE Bucureşti şi Universitatea din Bucureşti s-au asociat şi au format Consorţiul Universitaria. Sub egida „Consorţiu Universitaria”, toate cele cinci edituri universitare vor ocupa un spaţiu comun, personalizat, de prezentare, pe o suprafaţă totală de 50 metri pătraţi, în pavilionul central C4.
“În aceste condiţii de reală şi benefică expunere a volumelor, publicul iubitor de carte ştiinţifică va putea consulta şi achiziţiona cele mai recente şi importante apariţii editoriale din domeniile filologie, istorie, teologie, filosofie, psihologie, ştiinţele educaţiei, geografie, limbi străine (engleză, germană, franceză, spaniolă, italiană, limbi clasice), matematică, fizică, chimie, ştiinţele economice.
La ediţia din acest an, a opta, a Salonului Internaţional de Carte Bookfest vor participa aproape 200 de edituri, cu peste un milion de titluri. Partenerul evenimentului este Ministerul Culturii. Porţile Salonului se vor închide duminică, 2 iunie 2013, ora 22:00.” – Alexandru Calmâcu, Redactor Şef EUB